vineri, 9 octombrie 2015

Ziua ta ce nu mai e!

A trecut , cu bune si rele si ziua in care ar fi trebuit sa-ti spun "la multi ani!", dar au facut-o altii ,cei care nu stiu ca trupu-ti putrezeste-n pamant de mai bine de 9 luni.. oameni pe care m-am enervat si-am rapufnit intr-un mod care poate nu-ti e cu placere insa m-a facut sa ma descarc, sa ii ranesc , sa realizeze gafa comisa si durerea provocata pentru cei care au ramas in urma ta.
Am baut azi! Mai mult decat ai fi vrut tu sa-ti vezi copilul, si totusi nimic. Nu uit , nu am nici macar o clipa sa nu-mi amintesc fiecare detaliu. Inca stiu cum te-am plimbat ultima data cu masina , ce am vorbit sau ce ai vazut , inca stiu cum ma simteam cand ai coborat cu mine din casa , pentru ultima oara, si stiu cum si ce am simtit cand usa glisanta s-a inchis in fata ochilor mei , despartindu-ne. Inca iti aud vocea ultima oara cand imi spui ca ai fi vrut sa mai stai dar eu ma grabeam cum faceam mereu sa rezolv totul cat sa fiu cea care le face pe toate , lasand in urma ceea ce conta si ar fi meritat fiecare secunda din timpul meu. Imi cer iertare ca nu am avut curajul sa-ti spun ca te iubesc , sau ca-mi este dor de fiecare clipa in care dansam la orice sarbatoare in familie si lumea se uita la noi admirandu-ne cat de bine ne sincronizam. As fi vrut sa fi aici sa bem ceva , dupa care sa te simt pe o melodie pe care ai incercat sa mi-o faci cunoscuta de-a lungul timpului cat te-ai ocupat de educatia mea. Mi-e dor sa simt fiecare pas , fiecare clipa si secunda din ceea ce urma, pentru ca stiam ca la capat ma vei saruta pe obrazul stang , ma vei strange tare de maini cat altii nu vor vedea si privirea ta imi va spune printre randuri "sunt mandra de tine".
Au trecut exact atatea luni cat as fi putut sa te fac bunic de cand nu mai esti, lucru care nu se intamla pentru ca sigur ceva din universul asta din care facem parte si eu si tu ma opreste. Parca-mi spune pleaca!... Dar de ce doar uneori? De ce ma bulverseaza in timp ce uneori imi urla-n minte "stai!"?
Nu pot sa uit orice s-a intamplat! Nu ma doare mai putin cum ar fi trebuit odata cu trecerea timpului , ci ma omoara mai rau. Ma destrama intr-un fel in care nimeni nu ma va putea intregi. Pe langa totul din viata mea , ma simt orfana de cand tu nu esti... Fara motiv ca maine sa deschid ochii , pentru ca nu vreau o viata unde nu am familie. Nu vreau un viitor in care sa nu te pot suna sa-mi dai un raspuns la vreo intrebare stupida! Nu vreau o zi de maine in care pentru mine e doar dorinta de a nu te dezamagi in timp ce pentru tine e doar o zi in care tu devi amintire si din ce in ce mai putin concret.
Nu vreau sa adorm in patul rece , langa omul pe care nu-l simt jumatatea mea decat in unele zile. Nu vreau sa ma simt o monstruozitate care merita sa cedeze si sa ti se alature in modul fizic. M-am saturat de momentele in care nu pot sa respir pentru ca simt ca ceva ma strange de gat sa nu mai trag urmatoarea gura de aer. Si sincer...vreau din ce in ce mai putin sa ma lupt cat sa o am...
Mi-e dor D.J.! Mi-e dor de tine de mor! Si fizic...dar mai ales psihic!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu