duminică, 24 mai 2015

Te urasc!

Fiecare dintre noi ajunge la un moment cand priveste un copil cu drag , isi pune intrebari despre cum ar arata al lui si cat ar fi nivelul de inteligenta , si mai ales , cu cine seamana. Ai vrut si tu nu-i asa? Inchiriaza-ti , sau ti-l desenez eu , promit sa am rabdare si sa exprim fiecare detaliu , si pentru ca-mi esti si sot , ti-l creionez in marime naturala!
Ah...stai..ti-aud gandurile... il vrei in carne si oase? Cu cine ? Stii ca pentru asta mai trebuie sa transpiri putin printre cearceafuri macar , daca romantism si pasiune nu exista? Si nu doar odata...ca nu esti ca personaje imaginare din cartea cu coperta neagra unde toata lumea are copii de la primul contact fizic. Du-te! Pleaca oriunde vrei , sau tolezeaza-ma cateva momente-n plus , caci voi pleca eu cu cel mai mare drag! Iubesc un singur lucru in legatura cu tine! Ca niciodata nu s-a intamplat greseala de a ne amesteca adn-ul intr-unul singur.. ar fi fost prima mea crima!

Te urasc... si nu te intreba de ce.... ca iti voi spune o intreaga poveste pana-n rasarit si tot n-as ajunge la jumatatea realitatii...
Stii cand scriu asta? Cand stau infasurata intr-o plapuma galbena , incolacita pe un scaun , cu geamul deschis ,  in timp ce tu dormi linistit , sforaind ca un tractor muncit de pe vremea lui Ceausescu. Te urasc acum , cand nu ai fost acolo cand fobia mea imi provoca atacuri de panica si se transforma in paranoia. Unde ai fost in timp ce pentru prima data imi urmaream emisiunea anuala singura? Stii nu? Erai dincolo de usa , comentand pe site-uri de socializare in care iti raspundeau tarfele din trecut si prietenii care s-au p*sat pe tine in ultimul timp., si nu in ultimul rand  , te jucai iar de-a bogatul in magazine virtuale de masini cu motoare mari si tunate , ca pana la urma ce iti poate gadila mai bine orgoliul decat o tabla tremuranda la un semafor in timp ce lasi in urma ta stratul de cauciucuri...
Te urasc pentru ca ma faci sa ma simt neinsemnata in ochii tai , poti dormi linistit in timp ce eu nu eram acasa , nu ma cautai , nu-ti pasa ca patul e gol si eu plangeam pe strazi , sau dormeam in masina iarna. Si aici ...care-i diferenta dintre tine si cel care ma strangea de gat acum cativa ani?
Te urasc pentru momentele in care m-ai oprit de la plimbarile pe care le faceam , pentru ca m-ai facut sa devin asa , sa ma schimb si fizic , si sa ma urasc atunci cand ma vad in oglinda. Tu esti cauza principala a stresului meu care m-a inbolnavit si nici nu ti-ai dat silinta sa imi fi alaturi sa rezolv asta. Stii cum e sa traiesti in fiecare zi , dormind in pozitii dureroase , nestiind cat vei mai trai , sa-ti fie frica sa afli rezultatul de teama sa nu fie pozitiv , sa stii ca nu vei avea copii , ca nu ai parte de iubire , de sentimente , de sex.... Sa fi singura in fiecare zi , sa nu te inteleaga nici macar cel cu care iti imparti viata , sa plangi in urlete cand esti in singuratate si totusi sa vrei sa faci ceva bun ... toate astea in timp ce jumatatea ta se poarta normal , doarme adanc , si nu schimba nimic decat creste nivelul de orgoliu... Te urasc... pentru milioane de motive , si mi-e scarba de mine ca m-am lasat atinsa de tine...

sâmbătă, 23 mai 2015

Spui ca e vina mea?..

Refuz sa-ti mai vorbesc fara rost... Era radioului a trecut , lasand in urma alte modalitati , pe care tu in schimb nu ti le asumi. Niciodata n-ai fost genul care sa adore evolutia tehnologica...



Te miri ca te simti singur , atunci cand sunt langa tine? Bine mi-ai venit in ultimii ani! Cum te simti? Cat de placut e sa dorm cu spatele la tine , despartiti de 20 de centimetrii pe care nu vreau sa ii umplu cu mirosul tau? Am incetat sa te fac sa intelegi prin metode critice pentru mine... Nu mai dorm in alte locuri reci , in alte camere intunecate , doar sa te fac sa intelegi ca nu ma simt in siguranta langa tine, in timp ce tu iti continui somnul sforaind cu putere fara nici macar o incruntare de durere pe fata ta ca nu sunt langa tine. Pentru ce mai stam in aceeasi incapere? Pentru ce ne mai chinuim diminetiile cu fetele pe care nu vrem sa le mai vedem niciunul?

Te-am iubit , intr-un fel aparte , mai matur , mai grijuliu , mai calculat ... si consideram ca asa va fi pentru restul zilelor mele , insa in fiecare clipa imi dau seama din ce in ce mai mult ca nu ma incalzeste noaptea frumusetea chipului tau! Da! Esti frumos , mult mai frumos si atragator decat mine  insa caracterul iti murdareste ochii aceia patrunzatori , comportamentul tau se lipeste ca un venin ucigator pe buzele tale pe care le voiam atat de mult in urma cu cativa ani... Insa , desi nu mai e fizic langa mine , antiveninul meu mi-e prezent in minte...si stiu ca nu mai pot rezista langa tine daca vreau sa fiu fericita! Nu-ti voi spune direct , pentru ca nu vreau sa te ranesc , nu voi pleca astazi sau in viitorul apropiat ca sa nu simti tristetea , insa nu mai fac nimic pentru noi. Nu mai pot sa fac  lucruri in van , fara un rezultat care sa-mi aduca zambetul pe buze si fluturi in stomac. Nu mai port discutii lungi la un pahar de bere rece , si nici nu te voi mai astepta in usa cand revi acasa asa cum faceam pana ieri. Nu vreau sa te mai privesc cand dormi , si nici sa mancam la aceeasi masa ca o familie. Te voi face sa-ti dai seama singur ca nu mai poti trai cu mine , si tot ceea ce vrei e sa pleci i sa fi liber. Si-o vei face curand...

Imi spuneai ca ma iubesti , o mai spui si-acum... Ciudat ! Avem atat de multe diferente in exprimarea acestui cuvant. Cand m-ai intrebat de vreau sa-ti fiu sotie , pe straduta intunecata la cateva saptamani de relatie , trebuia sa imi dau seama ce avea sa urmeze...aveam presimtirea , ceva nu ma lasa atunci sa-ti spun "Da"...dar soarta m-a impins sa o fac , acum un an...in aceasta luna.. Aminteste-ti insa ultima mea privire inainte de raspuns in fata mesei cu steagul tricolor , adu-ti aminte asupra cui priveam si ce m-a determinat sa fac asta! Cat teatru! Si ce oscar meritam nu-i asa? Stiai de-atunci ca nu vreau un corp imun si neutru cu care sa-mi impart diminetiile cafeaua , ori seara patul ...pentru dormit... caci de dragoste nici nu vine vorba cand nu sunt sentimente!

Nu! nu da vina pe mine pentru asta! Fi demn , mandru si puternic sa te ridici de pe scaunul de unde incerci sa-mi vorbesti si sa te uiti in ochii tai in oglinda , dincolo de ceea ce vezi. Itreaba-te de ce sunt asa ...pentru ca atunci cand un barbat da totul , si e indragostit si face totul pentru femeia de langa el , ea e mereu zambitoare , plina de viata si gata pentru un destin impreuna orice ar implica acesta... Femeia e doar reflexia comportamentului unui barbat! Eu sunt asa datorita tie . Din cauza ta ma urasc atunci cand ma privesc , si nu incerc sa imping tot mai departe de mine clipa mortii mele premature. Vad in asta o scapare. Unde nu mai simt durere , si nici singuratate.
Tu esti creatorul meu! TI-am lasat viata mea , cu amintiriile mele si trecutul meu tie , sa-l transformi intr-un prezent frumos! Ai avut un privilegiu pe care altii nu l-au avut pentru ca am crezut ca esti demn de asta! Dar atunci cand totul in jurul meu se destrama si pierdeam totul , imi aratai ca mai aveam ceva pe care sa il pierd... Nici nu cred insa ca te-am avut vreodata! Nici nu te mai vreau...

 Nu ai reusit sa ma intelegi niciodata , nu vezi dincolo de cuvintele pe care ti le spun si nici nu imi intelegi stilul de viata , nu-mi analizezi gandurile si nu evoluezi alaturi de mine. M-am implicat total atunci cand fac ceva, si viata alaturi de tine a fost una din aceaste lucruri , Am stiut mereu sa iubesc totul la tine chiar dincolo de defectele care m-au durut , si sa vad in tine dincolo de impartirea trupului tau cu femei usoare gasite la colt de baruri. Dar nu mai pot , nu mai vreau si nu mai am pentru ce... pentru ca in timp ce altii au construit cu mine de-a lungul aniilor o relatie , m-au inteles chiar si atunci cand din exterior paream fericita , eu am ales doar sa ma casatoresc... de dragul unui dans intr-o rochie rosie...

marți, 19 mai 2015

Tata...

i will never forget... the way you looked that night....

.Luni intregi au trecut fara sa te mai aud , sau sa stiu ca ma astepti acasa. Si au fost si zile in care am zambit intreaga zi , si a trecut totul pentru ca in sinea mea stiam ca esti inca acolo... Dar sunt zeci de zile cand imi amintesc fiecare detaliu din ultimele clipe in care ti-am simtit caldura...Cand mainile tale raspudeau la imbratisare...desi erau slabite de ani de munca prin sclavie pentru ca nu a contat pentru nimeni nivelul tau de inteligenta... Iti aparusera pete inchise pe maini...de batranetea prematura la care te-a impins boala ultimilor ani...insa sangele inca-ti curgea pe sub pielea vanata de la multimea de intepaturi de ace. Nu te plangeai niciodata , chiar si-atunci cand dincolo de ochii tai se vedea o durere de neimaginat. N-ai vrut niciodata sa stiu ca ti-e rau....si cat de tare te doare totul... Dar....ai renuntat in ultimele clipe pentru ca nu mai suportai? Sau...ce-a fost acolo in ultimele clipe? La ce te-ai gandit ? Ce a fost ultima imagine pe care ai vazut-o? ultimul tau gand..? M-ai auzit cand ti-am spus la ureche ca te iubesc? Ai mai simtit ultima imbratisare? ..Atunci am putut sa te strang in brate cate de tare am putut, pentru ca nu mai erai fragil , nu te mai durea... nu mai erai...in viata...dar erai inca moale si cald...erau doar cateva ore de la ultima ta rasuflare , dar am ajuns prea tarziu...mult prea tarziu cat sa nu te fi lasat sa mori singur, pe un pat strain.

As fi putut sa te salvez?

Stateam doar eu si tu , in incaperea aia rece si intunecata , ceilalti plecasera afara , sau au inteles intr-un mod firesc faptul ca am nevoie de intimitate , sa pot plange unde nimeni nu ma vede, si iti scriam scrisoarea pe care o ai la piept , in buznarul costumului pe care l-ai purtat si-atunci cand ai fost mandru de mine ca am avut acelasi nume cand am parasit cladirea. Ma durea ca nu-mi raspunzi nici unei intrebari , ca nu miscai , desi ochii tai deschisi nu tradau faptul ca nu mai respiri.
Stii cat de mult mi-as fi dorit pana in ultima clipa sa se intample imposibilul si sa iti vad pieptul cum se ridica usor si coboara , la fel cum descriai si tu momentele in caietul tau albastru pe care doar eu aveam dreptul sa-l citesc. Am gasit si eu tigari la tine-n buzunar... nu 16 , dar tot cu "M" incepea marca lor , ironie nu? 


.
.Ti-aduci aminte cand dansam? Iti atingeam gatul slabit , si pielea subtire , si cantam usor in urechea ta , iar tu ma tineai strans , de parca stiai ca va fi ultima data , si totodata prima data dupa multi ani. Stii la ce ma gandeam atunci? Probabil la acelasi lucru ca si tine. Sa nu se termine niciodata melodia , clipa si imaginea din fata ochiilor sa imi fie aceeasi. Ce n-as da sa te mai vad acum , sa ma suni cu orice motiv , sau sa ma enervezi ca imi intrai in casa fara sa stiu cu motive simple si copilaresti , iar tu poate veneai doar sa ma mai vezi , doar sa te mai apropii de mine si sa imi dai de inteles ca regreti toate momentele in care te uram , in care ma raneai si imi era teama de tine fara rost. 
Inca nu pot accepta realitatea , si probabil deabia acum te inteleg de ce vorbeai uneori singur in bucatarie... Priveste-ma , asta fac si eu acum. Doar in alt mod. Eu scriu , desi stiu ca nu vei citi vreodata. Desi nu vei stii ce simt , dar banuiai totusi totul... Noi suntem atat de asemanatori , si stiai asta ..inca din momentul in care stateam intinsa pe covorul din bucatarie iar tu imi desenai la masa imaginea din minte. Intre noi mereu a fost o conexiune mai aparte. Si-acum ma simt pierduta , incompleta si singura fara tine.
Am plecat sa uit , asa cum ai incercat si tu candva in cazul tau, dar de ce nu merge? De ce ma doare inca atat de tare si mereu am impresia ca sunteti trei cei care ma astepati acasa , nu unul.....
Înțeleg, acum, că prea târziu mă întorc acasă. Prea târziu mă întorc cu adevărat...pentru ca nimic nu ma asteapta acasa decat o altfel de viata pe care nu o vreau...incompleta. 


Mergeam destul de rar la casa unde copilarisem si nimic nu se schimbase, găsind mereu motive și lucruri mai importante de făcut. Poate era de vină vârsta, poate timpul care mă gonea spre alte drumuri sau faptul ca stiam ca maine va fi la fel , si nimic nu poate schimba asta,, dar sosise si ziua in care totul avea sa se schimbe. Dar asta aveam să înțeleg mai târziu.
Nu ti-am spus-o niciodata dar aveam un entuziasm aparte pentru craciunul care a trecut , probabil de aceea am facut si tot ceea ce voiam sa fac indiferent cat avea sa ma coste si cate sacrificii aveam sa fac. Daca as fi stiut macar ca e ultimul ... De unde era sa stiu ca intr-o saptamana de la craciun , casa va fi goala? Cum era sa cred ca la 48 de ore de la telefonul in care vocea ei urla disperata , avea sa mai sune la aceeasi ora , cu o disperare mai mare , imposibila. Care era probabilitatea sa impariti acelasi numar al mortii , aceeasi ora , aceeasi masa in aceeasi capela rece si-acelasi model de sicriu langa care scria acelasi nume de familie ? Cum era sa cred asa ceva? Cum pot sa trec peste asta? Poate fi adevarat si atat de cruda viata asta si anul acesta sa fie inceputul unei vieti pe care nu o voiam? 
Pot trece peste momentele in care n-am stiut sa le pretuiesc nestiind ca sunt ultimele? Cum pot avea puterea de a nu riposta in fata celei care va imparte sangele din vene si acum pretinde parte din viata ta si-a ei , desi astepta finalul unui serial in ultimele minute in care o mai putea vedea pe cea care v-a dat viata, si tu erai pe o masa rece , fara haine , cu un numar agatat de talpa piciorulu , un anonim intr-un salon neutru? 

Am pierdut mult timp alergând după fericire.

După fericirea lângă un bărbat sau după satisfacția unui job care speram sa-mi aduca bogatia si viata pe care o visam si pe care ajungeam să îl urăsc între timp. Credeam că fericirea se clădește într-un oraș mare, cat mai in vest , in straini , cu un bărbat potrivit, ieșiri cu prietenii care nu-mi stiau trecutul , carieră și shopping la nesfârșit la brand-uri celebre. Nu am conștientizat nicio clipă că cea mai mare fericire era acasă atunci cand mancam inghesuiti toti patru la masa din bucatarie , tu mereu la perete ,tata in colt in dreapta mea , mama in fata iar momo in stanga mea. Mi-e dor sa rad cand mama nu putea deschide niciodata frigiderul decat daca momo isi tragea scaunul cumva , mi-e dor sa ciocnesc un pahar de bere dupa masa pe care o mancam atunci repede sa ma ridic si sa plec afara. As vrea ca "acasa" sa insemne aceleasi cafele pe balcon , ori videoclipurile ce mergeau fara ca nimeni sa fie in camera. Cu tata, lăsându-l să mă alinte cât și-ar fi dorit, sau chemandu-ma sa-i admir inca o fimare facuta in ultimul week-end cand era soare. Mi-e dor si de-abia acum am inteles ca acasa e familia de care nu voi mai avea parte vreodata , si nici concediile la casa unde ne strangeam cu totii si chefuiam si dansam pana dimineata fara sa ne pese de vecini , pentru ca si ei erau la noi. Acum voi nu mai sunteti , nu va mai simt , nu va mai aud , casa e ruine , iar viata mi-e la fel... 
Mi-a luat prea mult timp sa inteleg și pentru tine si momo este prea târziu.
Acum încerc să dau tot ce nu am știut atunci, să îi ofer mamei dragostea și grija de care are nevoie desi tu m-ai invatat sa nu fiu siropoasa , dar sper ca in sinea ei sa stie ce simt cu adevarat.Vreau sa mai am momente in care să râd și să plâng pe umărul ei, să îi gătesc, să o alint, să îi mulțumesc prin a fi acolo cat de mult cu putinta. Acum, drumul spre casă e cel mai frumos drum din toate pe care le-am făcut în viață dar singurul care-mi opreste inima pret de cateva secunde de fiecare data cand realizez ca nu trei persoane ma mai asteapta in prag , ci doar mama.... 

Înțeleg acum că prea târziu mă întorc la acelasi  'acasă'...


sâmbătă, 2 mai 2015

Te iert

Scriu , fara sa stiu daca vei citi , sau nu vei recunoaste oricum daca intr-o seara , cuprins de dor , imi vei cauta orice gand asa cum faceai cand ne imparteam visele ..

Îți scriu aceaste randuri pentru a-ți spune că te iert, si am uitat orice lucru negativ l-am trait alaturi de tine in toti acesti ani.. Chiar sunt foarte fericită că ai renuntat la mine cu mult timp in urma si ai vrut mereu pe cineva în locul meu. Sper sa iti gasesti pe cineva care să fie tot ce îți doreai si sa iti implineasca stardardele stupide pe care le cereai mereu, fara sa iti dai seama ca defectele sunt cele care fac un om special. Nici tu nu esti perfect, ba poate ai mai multe defecte decat altii , si totusi unul din cele mai mari este orgoliul tau..Dar îți doresc tot binele din lume si sper ca vei reusi sa ma inlocuiesti cu vreo fata de capitala , sau din vreo regiune mai vestica a tarii unde iti placea atat de mult .Stii insa ca amintirile te vor roade destul de mult, dar nu lasa asta sa se vada niciodata, nu-i recuoaste ei ca e doar solutia temporara din viata ta si ca doar tu esti cel mai important lucru pe care il ai. Nu vei înțelege nimic din aceste rânduri, dar eu chiar îți multumesc pentru fiecare rautate de-a ta si stii de ce?  Nu ma mai intreb eu insami ce s-a intamplat , cine e de vina si de ce, știu deja de ce s-a întâmplat. Acum știu cu exactitate de ce. Da, au fost momente în care m-am simțit foarte rănită de comportamentul tău , inca imi amintesc momentele in care veneam fara vreun rost sa te trezesti cu mine dimineata , sau cand ma lasai singura pe drum si plecai fara sa te uiti inapoi. Inca imi amintesc momentul cand urma sa pleci in cateva ore insa tu erai pierdut in buze blonde sau brunete cu probleme oculare... si toate in timp ce eu rasuflam parca ultima data ca pierdeam o parte din mine. Dar au trecut toate , si am invatat mereu ceva din asta , am invatat sa ma razbun , si-apoi sa vad ca razbunarea n-are nici un sens..Si inainte de toate , am invatat ca omul nu se schimba niciodata. Mereu vei fi acelasi ingamfat care nu isi va recunoaste sentimentele si mereu va cauta victime usoare prin intermediul tehnologiei , pentru ca nu suporti caracterul unui om cu care iti imparti locuinta mai mult decat cativa ani...
Dar nu te urasc, iti vine sa crezi? Nu o pot nega nici acum, chiar dacă ți-ai dori. Însă acum sunt mai inteligentă. Știu că dacă îți voi purta ranchiună, îți voi da putere, vei stii ca merita sa ma ranesti pentru a te razbuna pe actiunile mele ,si vom continua un razboi fara sens asa cum l-am facut in ultimul deceniu. Știu că dacă nu te voi ierta, nu voi putea să găsesc in altcineva linistea de care am nevoie , pentru ca nu ,nu imi lipsesc certurile cu tine si nici nu mai vreau sa sparg vreu geam in vreo cearta. 
În ciuda faptului că m-ai rănit, că m-ai făcut să mă simt nesemnificativă , fara viitor  și mică pe lângă tine, am reusit sa vad dincolo de tot o altfel de viata , si sa inteleg ca nu as fi putut schimba nimic la tine oricat te-as fi iubit.  Uitându-mă în trecut, unicul lucru care m-a durut mai tare decat momentele in care paream doar proasta care e mereu acolo , a fost tocmai faptul că te-am lăsat să mă rănești. Când vedeam că le acorzi mai multă atenție altor fete, eram oarbă. Când îmi ignorai mesajele în care te întrebam zi de zi cum merge treaba la muncă, eram mai oarba decat oricand,iar atuci cand speram ca tu esti barbatul vietii mele alaturi de care vreau sa imbatranesc pe o veranda la o ciocolata calda , n-aveam nici minte...

Am fost oarbă un deceniu întreg, te-ai folosit de asta și ai făcut-o mai bine decât aș fi putut-o face eu in unele momente , insa stii bine ca nu poti invinge omul care te-a determinat sa fi asa. Nu regret nici acum clipa in care ti-am simtit trupul pentru ultima data si stiam ca esti al meu , si eu eram doar a ta... Cel putin asa era in mintea mea...
Dacă erai un cavaler, așa cum de multe ori te-ai purtat și ne-am simțit bine, îmi spuneai la timp că nu eu sunt cea pe care o cauți si pentru care vrei sa lupti idiferent de greutati , si nu in ultimul rand lasand trecutul acolo unde trebuie sa fie . Dar stii de ce te iert? Pentru că ai fost un copil de 20 de ani, un puștan, nu un bărbat, si nici acum nu esti, dar  a fost greșeala mea să te las să te joci cu sentimentele mele atatia ani.
Cu toate astea, am învățat multe de la tine. Am învățat lovindu-mă cu capul de prag, dar am făcut-o. Sper că și tu ai învățat ceva din experiența cu mine. Sper ca timpul petrecut împreună să te fi făcut mai maleabil și să fi renunțat măcar un gram din câte te iubeam eu la orgoliul tău care a stricat mai mult decat jumatate din relatia noastra de copii. Păstrez amintirile plăcute cu tine pentru că acolo eram fericită, acolo puteam fi eu fara sa apelez la masti zambitoare , acolo aveam incredere in tine ca nu-ti imparti timpul in care nu sunt acolo cu altele. Toate momentele neplăcute ți le fac cadou pentru a te gândi mai bine să nu o rănești la fel cum m-ai rănit pe mine pe actuala ta iubită.
Acum nu mai simt nimic.Orice ai face , oriunde ai merge si cu oricine ti-ai imparti zilele , pentru ca acum stiu ca eu sunt speciala , cu mine ai trait la timp iubirea inocenta a copilariei pe care nu o vei mai trai cu altcineva niciodata , si oricate ore te-ar avea o alta ea , ai fi putut muri fericit si implinit intr-un balansoar pe veranda doar daca eu ti-as fi adus o ceasca de ciocolata calda , adusa in week-edul trecul de la nepotii nostrii...
Pot să spun doar un lucru: mi-am recăpătat si viata si vederea...