miercuri, 31 decembrie 2014

2014

Se duce si anul in care i-a avut alaturi pe toti membrii familiei mele... Dupa conditiile de fata , stiu ca e ultimul revelion cand am parte de cea pe care m-a facut sa devin ceea ce sunt , si fara prea multe texte filozofice , as vrea sa ii spun ca mi-e dor de prajitura la cofetaria din colt , ori de paltonul ei gri...de parul ei pe care ma ruga sa-l tund la fiecare doua luni la data fixa... Mi-e dor , si mi-e greu sa o vad privind in gol , fara sa ma recunoasca , fara sa-mi spuna povesti sau sa imi aduca un sir intreg de ciocolata invelita in hartie alba , furata de pe raftul de sus unde eu nu ajungeam nici cu doua scaune puse unul peste celalalt... Mi-e dor de cum a fost , mi-e greu sa o vad asa....si e un sentiment egoist , pentru ca stiu ca o doare , vrea sa scape , dar eu insist si sper sa mai deschida ochii si maine , si poimaine si ...multi ani deaici inainte.. Te iubesc momo... mai mult decat o pot exprima prin cuvinte....

La multi ani, 2015... ramas bun 2014...vei ramane mereu in amintirea mea , presimt asta!Ultimul meu an intreg... si cu sufletul plin!...

joi, 20 noiembrie 2014

Fara titlu...

Am fost oameni ce au impartit o viata.... 80% din viata mea am dedicat-o acelor pereti , acelui covor schimbat acum 10 ani , insa il calc acum in picioare in alta casa.
Azi nu am nici o stare de spirit incat sa scriu cat sa sune frumos , azi am sufletul prea rupt desi nu o pot arata nicicui , si nimeni nu m-ar intelege.
Dormeam , visand ceva nu prea linistitor , dar pun totul in seama stresului pe care-l am zilnic , sperand ca totul ca trece intr-o zi. Va mai veni vreo dimineata in care ma voi trezi odihnita si plina de viata , gata sa infrunt orice imi va aduce urmatoarea zi. Mi-e dor de o asemenea zi.
Am auzit cu greu bataile in usa , unghiile care ma fac sa disting cine e dincolo de ea. Deschid , la cateva secunde dupa ce am deschis si ochii. Cainele-mi vine bucuros in brate , se uita-n ochii mei parca fiindu-i mila de mine stiind ce urma sa fie. Ea il alunga , degeaba incearca sa ii sara in brate ca pana acum. Atunci am stiu ca iar voi avea o zi proasta. Ochii ei erau iesiti din orbite , de nesomn , de furie , de razbunare , de cedare... nu stiu , dar eram sigura ca era un cronometru undeva care scadea drastic pana in punctul in care voi reveni la aceleasi momente specifice pentru tot ceea ce am trait candva. Se aseaza pe scaun , la cativa centimetrii de mine , isi aprinde cu repezeala o tigara si-mi spune ca pe ora ce trece vom ajunge la punctul in care vom fi cu unul in minus in cercul obisnuit de oameni. Ciclul vietii unuia dintre noi se restrange la 180 de grade...Aceleasi plansete , neajutorare , fara forta si fara a mai stii merge individial. Si nu stiu daca as fi bucuroasa sa ajung pana acolo , stiind ca am trait mult si frumos sau sa fiu trista in cazul in care ajung aceeasi etate pentru ca va fi doar o dorinta-n mine , sa scap , sa plec , sa nu mai chinui. Stiu ca voi ajunge la un  moment in care nu voi putea sa dau nici macar o secunda inapoi  si nu ii voi mai vedea ochii caprui , nu ii voi mai auzi vocea care-mi spunea cate o poveste inventata in fiecare seara , si nici nu voi mai avea un sir de ciocolata neagra , invelita-n hartie alba in fiecare noapte , dupa ce o furase de pe raftul de sus din camara pentru a-mi vedea zambetul inainte sa adorma. S-a degradat in ultimii 4 ani , cat nu au facut toate ridurile care le avea in jurul ochiilor , mainile i-au devenit mai reci , fata mai osoasa , pielea mai patata si lasata larg in jurul oaselor care odata erau tari si puternice. Mi-e greu sa o vad asa , mi-e greu sa realizez ca nu-mi va fi alaturi atunci cand imi va plimba copilul prin parc.Nu vreau sa merg in camera in care ma adaposteam fara rost de tot ce se intampla in jur , fie ca amintirile de pe scariile teatrului imi mancau din suflet , fie de urletele fara rost de dincolo de peretele roz. Mi-e tare greu sa deschid usa lovita-n ultimul timp de regrete, si nu ale mele. Nu vreau  sa o vad pe care care m-a invatat multe atat de aproape de capatul vietii, nu vreau sa uit mana ei care ma ducea spre gradinita de pe partea stanga a drumului unde era castanul din care-mi adunam toamna cat mai multe castane in cosul meu albastru deschis. Nu vreau sa ma duc in biserica in care o vedeam mereu de sus , iar acum banca ei ii este ocupata de alta persoana. Am mai bine de 10 ani in care nu i-am calcat pragul , si mi-e greu sa stiu ca nu va fi acolo cand voi pasi in rochie de mireasa , privindu-ma cu drag. Ma omoara pe interior cand stiu ca poate nu voi avea o astfel de zi niciodata , cu ea in banca ei pe stanga , cu cel care m-ar duce de brat pana la altar, nu as fi fericita cu cel care m-ar astepta acolo, cu zambetul ei cand isi vede odrasla purtata-n brate printre flori in aceeasi gradina in care asteptam sa il vad pe cel care m-a facut prima data sa plang din sentimente. Cum pot merge in acele locuri cand ma zguduie inca atatea amintiri? Cand nimic nu ma atrage inapoi? M-am saturat sa ma adun si sa zambesc oriunde m-as afla. Nu mai pot fi eu mereu cea care asculta ca lumea din jurul ei sa se descarce si sa nu-mi pese ca plang in singuratate. Nu mai am melodii pe care sa le pun in masina in timp ce plang si nu mai vad decat linia alba a drumului care ma poarta spre casa in care nu vreau sa paasesc pentru ca va fi mereu aceeasi monotonie. Nu vreau sa stau in acelasi pat unde vreau doar sa dorm si sa nu ma mai trezesc. Nu vreau sa imi vad viitorul distrus pe zi ce trece , alaturi de un om care nu vede dincolo de ochii mei verzi. Nu mai pot sa vad aceeasi ochi bulbucati de fiecare data cand indraznesc sa ma gandesc la mine. M-am saturat sa ma comport fin si cu teama ca nu cumva sa spun ceva si sa aud aceleasi jigniri si trantiri de usi fara rost, pentru ca dincolo de usa trantita raman cu un gol in suflet , gandindu-ma ca e o zi ca oricare alta... Nu e normal sa consider asta normalul , nu e normal sa gandesc ca e ceva ascuns daca totul e bine , daca in jurul meu e zambet , nu e corect sa cred ca omul care mi-e alaturi , oricine ar fi el , are ceva de ascuns sau vrea ceva in schimb daca imi sterge lacrimiile ... Nu mai pot sa continui cand nu am nici un moment sa merg mai departe , nici un zambet , fara picioare atarnate in capatul scarii sau un om care sa-mi provoace zambete. Nu mai vreau sa continui cand vad ca totul in jurul meu se naruie fara sa pot face ceva sa schimb asta... Stiu ca va veni ziua cand voi ramane singura , in casa in care mi-a mancat copilaria , fara sa mai aud vociile familiare , fara sa simt caldura cuiva si fara ciocolata seara...doar o liniste pe care nu o voi putea suporta , si nu vreau sa fie curand...

To be continued!

vineri, 8 august 2014

Iubire iubire....

"A fi îndrăgostit de cineva înseamnă mult mai mult decât a fi stăpânit de un sentiment copleşitor - înseamnă a lua o hotărâre, a face o judecată, a te angaja printr-o promisiune. Dacă dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nicio bază pentru făgăduinţa de a iubi pe cineva pe toată durata vieţii. Sentimentele vin şi se duc. Cum aş putea promite statornicie dacă m-aş baza numai pe ele, fără să mă biziuesc pe judecata minţii şi pe voinţa caracterului?" (Erich Fromm)
Iubirea o intalnesti greu , atat de greu ca te poti plictisi cautand-o, si multi se complac (mai ales femeile ) in fericirea ocazionala alaturi de un barbat care nu va fi niciodata total al lor. Ai putea compara sentimentul pe care il ai intr-o dimineata insorita cand te trezeste cu saruturi cel cu care aseara ai adormit , fata de momentul in care ridici telefonul sa citesti un mesaj nou de la persoana iubita din departare? Incomparabil , si chiar prostesc sa-ti lasi zilele frumoase sa curga , timp pe care nimeni nu ti-l restituie , asteptand ca totul sa se schimbe , sa locuiesti intr-un final cu acea persoana caruia ti-ai dedicat sufletul.
Oamenii se schimba? Nu! Niciodata cineva trecut de copilarie nu se mai schimba , are caracterul format , temperamentul stabilit si a trecut deja prin iubirea inocenta a copilariei. Dupa aceste momente , fiecare e mai precaut , mai atent , si mai rece cu persoana de langa el , pentru ca stie ca totul se termina intr-un punct.
Iubirea e suficienta intr-o relatie? Nicidecum... Increderea e un ingredient important , pe langa prietenie , ascultare si sex. In mixul de sentimente fiecare e important , chiar daca aceste cantitati se diferentiaza odata cu varsta , o relatie frumoasa nu va exista niciodata daca unul din acestea lipseste. Si-ar fi pacat sa-ti irosesti o viata si-asa scurta pentru lucruri inutile , zile grele si singuratice , in asteptarea printului perfect , care te va dezamagi daca ai norocul sa-ti stea sub acelasi acoperis... Ar fi pacat sa te privesti in oglinda cu un 'print' in brate in timp ce regele iti este la alte servitoare din regat...

marți, 1 iulie 2014

Ultima seara de iunie...

32 de minute... si s-a dus. totul trece atat de repede fara sa ma intrebe , fara sa conteze daca imi pasa , daca vreau sa trec mai departe . Stii ce ciudat e spun tot ce simt? Cat de aiurea e sa simti si sa nu poti spune niciodata cuiva acel sentiment? La ce folos...cine intelege defapt totul?
As sta ore-n sir sa ma descarc , s-ascult ploaia cum imi descarca amintirile , sa consum zeci de sticle verzi sa simt pe limba gustul mai amar decat propria-mi viata ... Nici macar nu stiu cum am ajuns aici... De ce sunt acum pe scaunul vechi de lemn , ingrijit de generatii , in casa unde atarna inca poza celui caruia-i seman mai bine decat oricine insa nu l-am cunoscut vreodata. Am impresia ca ma priveste de pe perete de multe ori. Si nu e singurul episod de schizofrenie pe care-l am. Inchid ochii si-mi formez in detaliu fiecare aspect al vietii mele, fiecare strada cu peretii crapati pe care-i vad , fiecare groapa-n asfalt. Doar oamenii sunt altii , cu alte comportamente , alte cuvinte care mi le adreseaza. Nu vreau sa spun ca sunt nemultumita de prezent , insa am obosit s-astept telefoanele zilnice cu aceleasi probleme , sa respir usurata atunci cand ii aud vocea-n fundal certandu-se ca-n ultimii douazeci de ani, ma acuz atunci cand uit sa o salut si sa o mangai macar un minut pe cea care m-a crescut , chiar daca inca am imaginea ei in fata cu tentativa de sinucidere cu imensul cutit de paine din sertarul din mijloc... Nu mai am rabdare cu nimeni. Poate ca rabdarea dispare odata cu varsta, poate nu mai visez cai verzi pe pereti si ncii emotii n-am cand nu vad urmele-n zapada stiind ca nu ma asteapta nimeni de dupa colt. Oh pacat...ce viata frumoasa am avut... cu bune si rele , pacat ca a trecut. Dar nu putea continua asa o vesnicie, nu putea fi un "azi te iubesc , maine uit de tine pentru ca vei fi sigur poimaine acolo sa ma astepti"... Si-am asteptat mereu , sa se schimbe ceva, poate si-acum o parte din mine asteapta , spera ca cineva sa vina-n prag sa-mi spuna "hai sa fugim departe doar noi" , si nu oricine , acel cineva care a murit cu mult timp in urma , un chip de copil ce se trezea in fiecare dimineata cu miros de fan proaspat la nas , cu camera mereu aranjata in detaliu atata timp cat nu deschideai dulapul din spatele usii verzi... Si geamul crapat pe un colt , de la o cearta mai apriga atunci cand ne impuneam punctele de vedere , intr-un mod mai ... romantic pentru noi. Acele doua persoane au murit atat de brusc, odata cu trenul albastru de la linia patru , in miez de noapte. S-au dus cu ele tot , amintirile , lucrurile bune , inocenta , rabdarea si pasiunea. Credeam ca voi vrea zilnic sa-mi petrec minutele-n bratele cuiva , seara de seara sa-i simt mirosul pielii ude , parul transpirat si sa simt mereu mana care ma trage sub dus , insa chiar daca simt iubire pentru prezent , nu mai am rabdare sa-l multumesc , sa-l leg de scaun intr-un mod pervers ,sa ne jucam cu perinile pana zboara penele ca-n clipul lui Morandi, nu mai am rabdare sa sarut , sa simt , sa zgarii , sa provoc...
Mai sunt putine zile si ajung in fata celor care asteapta un raspuns pozitiv din partea mea, dar stau sa ma intreb daca fac macar putin acel lucru pentru mine, daca voi putea sa devin ceea ce se asteapta cei la care tin sa devin. Imi apare-n gand zambetul necunoscut , ochii limpezi intrebatori , "de ce nu ne-am cunoscut mai devreme"? pare ca-mi spune de fiecare data.. si daca am fi facut-o viata mea ar fi fost altfel? Imi urasc monotonia, sforaitul care-l aud in aproape fiecare seara , diminetiile in care ma trezesc singura-n pat sau seriile in care butonez doar sa nu adorm pentru ca nu vreau sa treaca ziua , dar timpul trece, si deja-mi vad primele riduri langa ochi , si regretele in spatele lor , pe care inca nu le intelege nimeni. Mi-e dor sa rad, sa plang pentru motive idioate , sa vreau sa-mi petrec zilele in oras chiar daca ploua , mi-e dor de serile-n care ajungeam acasa cu o ora inainte de miezul noptii si mai vorbeam inca vreo doua ore inainte sa adorm , visand putine ore pana dimineata cand ma trezeam sa ajung iar in cladirea in care nu-mi placea in mod special... Si nu oboseam , nu imi pasa ca nu dorm , nu simteam nici un disconfort, pe cand acum , nu am chef de nimic , si trec zile intregi pana sa trec pragul usii maro... Ma simt batrana , imbatranita inainte de timp , cu copilul naiv si indragostit mort , pe care-l port inauntrul meu ingreunandu-mi viata si mai mult... Si daca nu mi-ar fi atat de frica de ce se afla dincolo de moarte... as imbratisa-o cu placere, pentru ca nu am nici un motiv sa ma trezesc maine, si nu pot spune asta nimanui pentru ca nu vreau ca lumea sa ma urasca mai tare decat o face acum... Si totusi stiu ca pentru cineva acolo...sunt perfectiunea lui... Salveaza-ma!

sâmbătă, 17 mai 2014

O sambata normala....

Licoare mea neagra se imputineaza in pahar. Pe cat de toxica pe atat de dulce. Pe cat de mult ma distruge pe atat de mult vreau sa-i simt gustul , sa-mi alunece-ntre buze , sa-mi ude corpul pe interior pana la destinatie.
E aceeasi senzatie pe care o simt cand ma gandesc la el. Negru , rau , rece , inuman... Si totusi ceva ce a fost o parte din mine timp de o decada. Completarea mea cu fiecare rautate de-a lui , razbunarile care-mi curgeau prin vene si sclipirea din ochi pe care doar eu o inteleg pana si acum. Nu-i mai vad ochii , nu-i mai simt mirosul , nu-l mai pot atinge , doar auzi in zile cand zidul lui se prabuseste. Stiu ca ii e dor , stiu ca mi-ar recunoaste vocea din miliarde de oameni , si mirosul din sutele de arome , atingerea chiar si de ar fi orb... Dar viata mea a plecat din acea intersectia cu bolidul albastru in timp ce el a alergat cu cea alba departe de mine in directia opusa. Mi-e greu , mi-e dor , mi-e frica. De tot ce-a fost , de ce va urma , de sentimentele care se impart stupid la doua persoane diferite in moduri diametral opuse. Si nu vorbesc de ura , ci iubire. Cum poti imparti iubrea in doi? Urasc ceea ce simt , la fel cum stiu ca-mi distrug o mare parte din viata doar pentru ca imi pasa de cei care m-au distrus. Nu vreau eu insami sa ranesc , cum as putea sa omor sufletul celui care m-a primit in casa si viata lui atunci cand nu aveam pe nimeni. Ma uit la el in timp ce doarme si spera sa-i apartin. Dar eu nu apartin nimanui si nici nu as putea vreodata. Il iubesc pe cel ce m-a distrus , il iubesc pe cel ce moare si la fel si pe cel care-mi distruge diminetiile. Il iubesc pe cel care mi-a ascultat parerile , certurile si mi-a sifonat cearceafurile ani de-a randul , dar cel mai rau e ca nu ma iubesc pe mine intr-atat incat sa-mi creez singura drumul. Stiu ca orice decizie as lua imi ranesc prezentul sau viitorul , asadar singura sansa ar fi sa fug departe de tot , ceea ce m-ar transforma intr-un om las fara scrupule caci la urma urmei as distruge totul si n-as mai avea decat viitor. Cum poti avea un viitor fara trecut? Nu stiu..dar stiu ca nu vreau nici trecut , nici prezent nici viitor. As vrea sa scap de gandurile astea , de tot ce ma inconjoara , de ziua cand va trebui sa zambesc mecanic , de sentimentele ce vor urma .
    Stiu ca vrea sa ma uite , sa ma scoata din trecutul lui , din amintirea ce i-o bantui si sper sa reuseasca daca asta e ceea ce il va face fericit. Sunt cel mai demonic inger al lui , si-asta il va sfasia intreaga viata , fie ca sunt a altuia sau nu mai sunt deloc... Insa numeste-o egoism , dar cu leul din pat... am nevoie de trecut sa pot fi eu , atatea dimineti cate mi-au ramas de trait , pentru ca doar asa pot fi un intreg cu un motiv de-a continua lupta asta impotriva lumii intregi...

Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau.

joi, 24 aprilie 2014

12:12

Latra un cainele negru de la scara intr-un fel in care ma enerveaza si-mi da o tenta criminala. Incerc sa ma abtin , sa nu spun tot ce simt caci voi duce la o cearta. Dar nu pot...nu mai pot... Vreau sa evadez, sa plec , sa nu simt ceea ce simt acum si sa fiu cateva secunde pe aceeasi lungime de unda cu cineva. Nu vreau sa ma intorc in trecut , desi a fost cea mai frumoasa parte a vietii mele , sau cel putin asa pare acum dupa ce a trecut atata timp si lucrurile urate par sa fi pierit din peisaj, desi daca stau sa ma gandesc , aveam si-atunci momente cand voiam altceva...si am... altceva ce nu ma face sa ma simt eu...

Mi-e greu sa o spus, dar il urasc mai mult decat orice, si nu pentru ca e cel mai rau om din lume  ci pentru ca ma sperie faptul ca ar trebui sa  fie omul cu care trebuie sa imi petrec restul vietii. Pana acum nu ma consuma asa , nici un moment prost , stiam ca se va termina vreodata si va veni in viata mea persoana care ma va face sa zambesc fara sa stau pe ganduri sau sa ma prefac , insa acum e cu totul alta problema. Nu vreau sa fie alaturi de mine in fiecare dimineata , ma enerveaza felul in care inchide geamul ca-i noapte si intra tantarii si-i raneste pielea sensibila o muscatura , desi mie poate-mi placea sa simt aerul rece adiand pe la picioare, urasc felul in care ma lasa sa dorm doar cu textul "dormeai atat de bine" fara sa ii pese ca va trebui sa ma chinui ore-ntregi sa-adorm din nou , asta insemnand iar o noapte pierduta, si n-are rost sa insirui totul sau sa repet  multe lucruri , oricum ar fi fara sens.  Ma simt urata , ma simt batrana , ma simt de parca astept moartea-ntr-o zi cu bucurie , pentru ca asa nu vreau , nu pot trai. Stiu... as putea pleca... Oare? Unde? Cand familia mea nu are loc pentru mine , nu vreau sa ma intorc in mediul acela , iar casa mea e plina de lucurile celui cu care am fost si voi fi nevoita sa stau... Dar sper, totusi ca va fi o zi , acolo cu cineva cand nu imi va pasa de nimic , si-mi va zice doar "hai" si voi pleca fara sa stau pe ganduri.. departe , fara nopti in care stau degeaba sumar imbracata in pat , fara zile in care imi aduc aminte tarfa cu care s-a culcat , fara nopti pierdute... Un om cu care sa nu-mi pese de trecut , ci doar de un viitor frumos...

Bring me to life~!....

sâmbătă, 15 februarie 2014

Valentine's night

"Aveam limite , va jur , cand vine vorba de alcool , acum dintre pahar si suflet nu stiu care-i mai gol"...




Cam asta e ceea ce reprezinta cuvant cu cuvant ceea ce simt in momentul de fata. Se potriveste perfect cu decorul de lumanari stinse dupa o tentativa esuata de romantism, vinul pe care-l beau cu mine insami , ambalajele de ciocolata care m-au facut sa renunt pentru moment la chinul ce-l am de 2 luni , dar nu-mi pasa cat trebuie sa ma chinui sa revin la ziua de dinainte... Lipseste un Sobranie...dar e inlocuit de clasicul pachet alb cu castel... Dar totusi , care-i rostul la ceea ce simt? Care-i farmecul sa incerc sa scriu iar cand talentul mi-e mort pe traseul pana aici?

O senzatie de rahat... In care stau pe intuneric si-ascult melodiile pe care le ascultam atunci cand gandul in ziua asta mi-era doar la cum sa fiu originala cu o idee, cate biletele , poze , lumanari sa iau , sa caut un vin pe care scriu "te iubesc mult!", sa comand o pizza cu piept de pui , sa-mi caut o dantela draguta neagra ... Melodiile sunt aceleasi , sentimentele care le creeaza sunt la fel , insa tot ce s-a schimbat e leul , care acum doarme linsitit , fara sa-mi simta lipsa in timp ce imi e intors cu spatele, si nu in ultimul rand eu ... m-am schimbat incercand sa schimb lumea. Chiar fi fizic , nu mai sunt draguta-n dantela in timp ce astept rezultatul virusului care-mi schimba viata... O sa mor? "Daca innebunesc , ma mai iubesti ?"

Cat o sa rezist eu in toata povestea asta in care ma simt straina? Parca stau deoparte si vad o piesa de teatru regizata idiot cu un deznodamant fara sens. Stiu ce pot , stiu sa scriu cat am nevoie , stiu sa cant cat sa nu fiu afona , stiu sa am sentimente mai mult decat multi, dar in ritmul asta voi sfarsi curand , lasand nimic in urma , si voi fi uitata in doua saptamani dupa ce voi deveni ingrasamant natural pentru sol. Iubesc... cred. Dar se pare ca orice discutie n-are sens , din sutele de dialoguri pe care le-am avut in care spun ce-mi doresc , rezultatul zace la un metru de  mine, in lumea viselor fara ca macar sa simta un gram de vina.
Maine intrebarea va fi " ce am facut iar? ce ai ?" Ce ar trebui sa raspund la asta? Ca nu esti ceea ce vreau , nu simt emotii cand te vad , nu am impulsul nici sa arunc cateva poze pe pereti si s-aprind lumanari de ziua asta a indragostitilor? Mi-e teama de a lua totul de la inceput , mi-e teama de singuratate ,si cel mai rau , mi-e teama sa nu mor... atat de devreme , atat de sec , si fara sens pentru nimeni. Dar cum sa mai continui?
Ma opresc sa-mi revars gandurile bolnave pe pagini virtuale, caci oricum monstrul meu nu traieste sub pat... El se hraneste in fiecare moment din mintea mea fara inteles...

sâmbătă, 1 februarie 2014

Deschide ochii!

E ora in care "se deschid portiile iadului"... 4:16 dimineata.  Pierd timpul anapoda convingandu-ma ca am ales bine. In tot!


 Ma uitam la poze, din trecut si din prezent.
M-am schimbat si eu . Din draguta fata cu zambetul pe buze , acum imi numar zilele pana cand stiu ca nu ma voi trezi dimineata, ori pana imi voi lua ultima gura de aer si sper sa fie acolo cineva sa vad ultima oara un chip , nu un peisaj. Cine s-ar fi gandit ca lumea se poate schimba in halul asta. Eu asa ...iar restul...  Si totusi , stau  comparand omul pe care l-am iubit cu ceea ce e acum. Diferenta? Enorma! Fizic. In rau bineinteles. Seamana atat de mult pe omul pe care-l vad si-acum cu aceeasi sapca-n cap si geaca de blugi , avand in spate nelipsitul rucsac. In cativa ani va fi copia fidela. Minciunile-i seamana leit. Am convingerea ca multe prin victimele lui nu stiu defapt ca nu si-a perdut nici un mar muscat pe la petreceri , ci se afla bine mersi pe raftul din fata mea , lasat in ultima clipa ca amintire pentru ca-mi placea atunci  cand m-a luat in brate inainte sa se urce-n masina alba care avea sa-l duca departe iar... Lasandu-mi insa si amintiri prin sudul tarii , si mancarea de pui adorata , doar pentru mine.. si fluturele ce-mi sta pe deget din ziua ploioasa cand ne plimbam . Si nu stiu ele nici ca si-a pierdut rotiile troler-ului in timp ce alergam ca nebunii doar noi doi sa ajunga la timp pentru ca pierdusem minute bune cu regrete si dragalasenii si nu-i venea sa plece. M-am plictisit si nici nu mai imi pasa sa salvez fraiere din calea mintii lui diabolice.. Au fost de-ajuns cele doua fete , prietene chiar , din orasul de la 100 de km departare de casa , pe care le-a amagit cateva luni bune mintindu-le ca le va vizita , ca sunt perfecte si ca vor muri impreuna cand va veni acasa , doar sa primeasca o pornografie live pe web fara sa plateasca. Ce poate fi mai frumos decat sa ai propria proasta care se dezbraca la web pentru tine si iti mai spune ca te si iubeste? Unui leu nu-i place sa aibe sclave? Oh nu...pe dracu... Le adora... Cu cat mai multe , cu atat mai bine!
Uitati un lucru pisicutelor.... Un leu e familist... iar o familie nu se face cu o tarfa.. Un leu se chinuie pentru prada , nu o obtine cu vorbe... Un leu e un rege...vrea alaturi o regina... nu o printesa ieftina de cartier...

Spor la o viata frumoasa... In capitala iubirii cu o gramada de "fiare" celebre!