vineri, 9 august 2013

Nu inca...

Imi numar secundele pana la plecarea spre casa... Pana la vizita pe care o parte din mine nu o asteapta deloc. Nu vreau sa am  senzatia de gol in interiorul meu atunci cand aplec capul sa nu-l pocnesc de pragul verde , cand urechile mele recunosc scartaitul podelelor pe care le incercam cu fiecare ocazie , de patul acoperit cu aceeasi patura portocalie care ma acoperea in serile proaste ,, atunci cand eram a nimanui , fotoliile vechi asezate langa televizorul care nu l-am vazut functionand niciodata , iar masa care ne proptea in momentele de dragoste , scaunul carat cu greu prin autobuze de la sute de kilometrii departare , totul fara un computer desfacut insa care sa cante in surdina ceva ce oricum nu auzeam... Mi-amintesc si acum ledul albastru..cat de tare lumina in timp ce stateam in pat privind luminile orasului si sperand ca timpul sa nu treaca , sa nu fie cu o ora inainte de miezul noptii , sa nu merg acasa ....
Am toate simtirile pe care un om normal ar trebui sa le ignore, de ce mi-ar pasa de ceva ce-mi face rau , ori cand stiu ca sunt mai fericita asa... probabil raspunul e unul singur... Iubeam o parte din viata , si imi ador sechelele copilariei..


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu