luni, 26 martie 2012

A doua oara ...

As incerca alte metode sa fiu mai expresiva...insa nu am posibilitatea momentan. Azi a fost o zi din categoria celor in care nu simt durere, in care doar respir, admir si iubesc tot ce ma inconjoara. A fost cald , prima zi din an in care opincutele si un tricoul larg infrolat mi-a acoperit corpul alaturi de blugii subtiri de vara. M-am plimbat mult , voiam sa simt din plin ziua asta minunata , iar fiind intr-un grup mare de persoane cu care ne intalnisem la o masa apoi o bere, amuzamentul si zambetul real era la ordinea zilei. De cand nu am ras atat! Ce dor imi era!
M-am dus la terasa de pe marginea Begai... se simtea mirosul de renasterea naturii, salcia se legana prin parul meu , iar oameni diversi pedalau pe hidrobicicleta pe care am testat-o si eu in urma cu doi ani. Stateam la terasa la care nu fusesem de cand battle master-ul si jucatorul meu din guild-ul de la "shadows" ne-am intalnit la aceeasi bere rece ca gheata. A fost frumos sa imi amintesc momentele traite atunci. Eram fericita la fel ca acum. Sorbeam o gura de bere din paharul aburit si ma gandeam ca sunt norocoasa tare atunci cand seara am cu cine sa adorm , ori cand nu ma pot misca intr-o dimineata groaznica insa cineva e langa mine spunandu-mi ca totul va fi bine si-mi va fi alaturi pana la sfarsitul vietii orice ar cuprinde ea. Atunci speram sa nu fie nevoie, eram tanara , visatoare si indragostita de absolut orice din viata mea, voiam ca acel "el" de-atunci sa-mi fie in fata ochilor de fiecare data cand deschid ochii , iar seara sa ma i-a de mana si sa ne plimbam pe podul de langa casa ori sa alergam uzi pana la piele de la ploaia cea mai mare pe care am vazut-o in viata mea. Nu credeam ca asta exista in realitate. Dar iata ca o am a doua oara. Trecutul a plecat..lasand in urma o speranta care s-a dezvoltat in realitate din fictiune. Hmmm...si cat ma durea ca nu-l auzeam ,ca nu-l vedeam candva.. Cat de frumos era sa fi indragostit pana in varful firelor de par... Dar cat de dureroase au fost zilele in care plangeam si un singur cuvant de la vocea pe care as cunoaste-o din miliarde de voci nu imi rostea nici un cuvant si nu aparea pe telefonul meu. Cine ar fi crezut ca o continuare a povestii din adolescenta e atat de aproape de mine? In nici un caz nu as fi crezut ca pot renunta la trecut. Dar am invatat ca lumea care nu te vrea nu o poti tine in viata ta la fel ca Lapusneanul... Apreciez insa ca am invatat sa traiesc, sa simt , sa trec peste tot si sa iubesc datorita trecutului meu si a ceea ce am simtit pentru baiatul de atunci. Sunt fericita ca acum e continuarea pe care o asteptam, aceeasi poveste ,aceleasi gesturi care ii fac aproape aceeasi persoana doar totul fara cearta , fara reprosuri , acuzatii si cu o totala incredere. Asta era tot ceea ce ceream. Am gresit..Si imi cer iertare, pentru ca nu mai sunt copilul orgolios si tampit. Am invatat ca pierzi lansand orgoliul sa te controleze... Lumea e prea plina de falsitati incat sa pierzi o realitate pentru un orgliu... Asa ca da! Recunosc, am regrete fata de trecut...imi pare rau ca m-am certat adesea , ca am fost rea de multe ori , ca am sarutat alte buze care apropo multe dintre ele habar nu aveau ce inseamna un sarut pasional, si imi pare rau ca nu am schimbat ceva cand puteam face asta, insa in timp mi-am dat seama ca nu doar eu gresisem , nu doar de mine depindea. Sper doar ca cei care m-au determinat sa fiu asa sa fie bine.. Sper ca ea sa devina un avocat celebru , sper ca prietenul prietenului meu sa gaseasca pana la urma sufletul lui pereche , cartitza sa-si deschida ochii si sa iubeasca pe cine trebuie , ii multumesc celul care nu m-a vazut niciodata in realitate dar m-a tinut in viata mai mult decat multi dintre prietenii mei reali,

imi doresc ca tata si mama sa imbatraneasca frumos si sa spuna povesti nepotiilor pe care sper din tot sufletul sa ii aibe in viitor , imi doresc din toata inima ca baiatul ce l-am iubit sa aiba o viata frumoasa si fericita chiar daca nu mai face parte din viata mea si nu mai are nevoie de prezenta mea pentru a adormi fara griji noaptea ca in trecut, si sper mai mult ca orice, sa citesc asta cu ochelari cat fundul de la sticla de bere de pe o tableta invizibila pe touchscreen a viitorului , rugandu-mi nepotii sa-mi recite amintirile vietii mele din anul cand lumea zvonea ca urmeaza apocalipsa culturii pe care o ador!
Cu inima curata si sincera sper ca toti cei care au avut un loc in inima mea sa aibe o viata fara griji , cu zambet real pe buze , si incheiata fiecare zi stresanta cu un somn in bratele sufletului pereche pana la adanci batraneti! Fara nici unul din voi, viata mea nu ar fi acum la fel! Si e pur si simplu...perfecta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu