sâmbătă, 31 martie 2012

Rezerva...

De ce am raspuns intrebarilor care ma intorceau in trecut?  De ce mama naibii ranesc pe toata lumea care tine in prezent la mine pentru cineva care tinea candva? Intrebarile se repetau si construiau amintirile pe care am incercat sa le uit. Am crezut ca totul s-a schimbat... Eu cel putin m-am schimbat. Nu mai mint, deloc! Si am facut-o in trecut de mii de ori , eram dependenta sa mint si sa para ca totul e frumos atunci cand uratul era la ordinea zilei. Imi recunosc greselile si regretele , sentimentele si amintirile... Insa de ce nu pot primi acelasi lucru in schimb? Ma acuzam intr-o parte a sufletului meu ca am distrus un om.. Eh da... distrus pe dracu, era in perfecta stare tot timpul, iar eu...o rezerva din tara lui natala... Si culmea, eu eram cea acuzata ca imi tin rezerve. Hai serios? Oare acum sunt singura care am curajul sa sustin o conversatie indiferent de intrebarile puse fara sa introduc minciuni intre fraze? DA! Cu siguranta sunt singura, pentru ca tot trecutul meu a fost o minciuna, iubirea lui a fost fara rost, niciodata reala din cate se pare, durerea de care ma simteaum eu vinovata era inexisrtenta, zilele imi care imi astepta apelul telefonic era ocupat de ceva mai important , iar acuzarea cea mare cum ca eu eram in bratele altuia erau nefondate...pentru ca macar eu recunosteam in bratele cui stau si am avut taria de caracter sa accept repercusiunile.

Urasc falsitatea asta acra, si tot ce a continut ea. De ce era greu sa imi spuna doar ca nu ma iubeste , nu m-a iubit si sunt doar rezerva la care se intoarcea mereu?

P.S. Hai sa ascultam A[d]ele... schimband poate litera cu realitatea...

joi, 29 martie 2012

Ce sa aleg?


Imi pierd sentimentele prin urletul decibeliilor care creaza o melodie care imi rasuna prin urechi de dimineata pana seara de cateva zile. Se aud doar clickuri atunci cand o setez pe repeat si pocnitul bilei de menthol din filtru, acoperit bineinteles de vocea mea care stie fiecare vers pe de rost. Ma poarta pe mii de ganduri haotice, scurse prin minte fara rost...Plutindu-mi sufletul prin peisaje pe care le-am trait. Ma fac sa aud sunetul apei curgatoare , mirosul de fier din vechea uzina unde lucrau parintii mei in copilaria mea , de mirosul ierbii ude primavara...
Cat imi doream sa cresc atunci cand eram mica, cat imi doream sa fiu ca mama , avand voie sa fac tot ce vreau , sa ies si sa stau afara cat vreau fara ca cineva sa ma astepte acasa.
Drumul lung, drept si cu copaci de-o parte si de cealalta a drumului...in masina mea cu geamul deschis...cu vantul batand lin, cu o destinatie nestiuta , urland doar melodia peste tot, doar eu ...cu mine asa cum n-am mai fost vreodata. Nu vreau sa ajung nicaieri, nu vreau sa plec niciunde, nu vreau sa ma astepte nimeni acasa, nu vreau acasa! Acolo e locul cu prea multe intamplari, acolo si praful de pe jos imi aminteste de liniute albe, bancile de sub mangoliile inflorite imi aduc in minte tipete in noapte care ma indrumau spre casa, scara mea spre casa are amintiri pe fiecare treapta, inca miroase a dragoste , ura , cearta si palme. Platforma din fata scarii are inca imprimat pasii pe care ma sprijineam cand am sarit sa ocolesc trecutul.
Ce ciudat e sa iubesti diferit fiecare om. Sa cunosti oameni care seama cu altii , sa ai parte de tot si sa nu fi multumit cu nimic. Ce prostie a fost sa plec spre vest, si cat imi doream sa fac asta si sa scap de tot. Pe dracu ... am mai multe pe cap, mai multe griji , mai multe amintiri , am nevoie de maturizare insa unde mama naibii sa o caut? O sa fiu un copil toata viata mea care se preface matur de fiecare data cand i se cere asta. Cine m-ar iubi copil? Unde mi-e sapca neagra pe care o iubeam atat de mult? De ce in loc de adidashii mei inalti mi se cere sa port tocuri? Urasc partea asta din viata. Vreau sa fac doar castele de nisip , sa ma manjesc cu noroi ca mai apoi sa invat sa inot impinsa de la spate , stand la suprafata fiindu-mi singura solutie sa supravietuiesc.
Cu fiecare secunda ma apropii de clipa in care voi fi din nou acasa, si nu-mi stiu reactiile. E la fel ca si senzatia in care m-am intors in scoala generala acum doi ani si desi stiam fiecare colt al cladirii , aveam atatea amintiri si toti ma stiau pe atunci, acum ma plimbam fara ca cineva sa ma recunoasca , simtitnd pe propria piele cum e sa nu mai faci parte din acel peisaj. E acelasi lucru si cu locul meu natal, am atatea amintiri , stiu fiecare loc , fiecare strada , resimt fiecare emotie insa simt ca nu mai fac parte de acolo... Odata ce am plecat a trebuit sa imi las trecutul cu fiecare bucatica din el. Sa ma intorc...sa ma duc? Sa plec? Sa nu mai revin? Ce sa fac? Tu daca ai avea de ales intre a trai bine si linistit sau a trai intens , dureros insa sa simti fiecare emotie ce ai alege?

Asta ascultam...

luni, 26 martie 2012

A doua oara ...

As incerca alte metode sa fiu mai expresiva...insa nu am posibilitatea momentan. Azi a fost o zi din categoria celor in care nu simt durere, in care doar respir, admir si iubesc tot ce ma inconjoara. A fost cald , prima zi din an in care opincutele si un tricoul larg infrolat mi-a acoperit corpul alaturi de blugii subtiri de vara. M-am plimbat mult , voiam sa simt din plin ziua asta minunata , iar fiind intr-un grup mare de persoane cu care ne intalnisem la o masa apoi o bere, amuzamentul si zambetul real era la ordinea zilei. De cand nu am ras atat! Ce dor imi era!
M-am dus la terasa de pe marginea Begai... se simtea mirosul de renasterea naturii, salcia se legana prin parul meu , iar oameni diversi pedalau pe hidrobicicleta pe care am testat-o si eu in urma cu doi ani. Stateam la terasa la care nu fusesem de cand battle master-ul si jucatorul meu din guild-ul de la "shadows" ne-am intalnit la aceeasi bere rece ca gheata. A fost frumos sa imi amintesc momentele traite atunci. Eram fericita la fel ca acum. Sorbeam o gura de bere din paharul aburit si ma gandeam ca sunt norocoasa tare atunci cand seara am cu cine sa adorm , ori cand nu ma pot misca intr-o dimineata groaznica insa cineva e langa mine spunandu-mi ca totul va fi bine si-mi va fi alaturi pana la sfarsitul vietii orice ar cuprinde ea. Atunci speram sa nu fie nevoie, eram tanara , visatoare si indragostita de absolut orice din viata mea, voiam ca acel "el" de-atunci sa-mi fie in fata ochilor de fiecare data cand deschid ochii , iar seara sa ma i-a de mana si sa ne plimbam pe podul de langa casa ori sa alergam uzi pana la piele de la ploaia cea mai mare pe care am vazut-o in viata mea. Nu credeam ca asta exista in realitate. Dar iata ca o am a doua oara. Trecutul a plecat..lasand in urma o speranta care s-a dezvoltat in realitate din fictiune. Hmmm...si cat ma durea ca nu-l auzeam ,ca nu-l vedeam candva.. Cat de frumos era sa fi indragostit pana in varful firelor de par... Dar cat de dureroase au fost zilele in care plangeam si un singur cuvant de la vocea pe care as cunoaste-o din miliarde de voci nu imi rostea nici un cuvant si nu aparea pe telefonul meu. Cine ar fi crezut ca o continuare a povestii din adolescenta e atat de aproape de mine? In nici un caz nu as fi crezut ca pot renunta la trecut. Dar am invatat ca lumea care nu te vrea nu o poti tine in viata ta la fel ca Lapusneanul... Apreciez insa ca am invatat sa traiesc, sa simt , sa trec peste tot si sa iubesc datorita trecutului meu si a ceea ce am simtit pentru baiatul de atunci. Sunt fericita ca acum e continuarea pe care o asteptam, aceeasi poveste ,aceleasi gesturi care ii fac aproape aceeasi persoana doar totul fara cearta , fara reprosuri , acuzatii si cu o totala incredere. Asta era tot ceea ce ceream. Am gresit..Si imi cer iertare, pentru ca nu mai sunt copilul orgolios si tampit. Am invatat ca pierzi lansand orgoliul sa te controleze... Lumea e prea plina de falsitati incat sa pierzi o realitate pentru un orgliu... Asa ca da! Recunosc, am regrete fata de trecut...imi pare rau ca m-am certat adesea , ca am fost rea de multe ori , ca am sarutat alte buze care apropo multe dintre ele habar nu aveau ce inseamna un sarut pasional, si imi pare rau ca nu am schimbat ceva cand puteam face asta, insa in timp mi-am dat seama ca nu doar eu gresisem , nu doar de mine depindea. Sper doar ca cei care m-au determinat sa fiu asa sa fie bine.. Sper ca ea sa devina un avocat celebru , sper ca prietenul prietenului meu sa gaseasca pana la urma sufletul lui pereche , cartitza sa-si deschida ochii si sa iubeasca pe cine trebuie , ii multumesc celul care nu m-a vazut niciodata in realitate dar m-a tinut in viata mai mult decat multi dintre prietenii mei reali,

imi doresc ca tata si mama sa imbatraneasca frumos si sa spuna povesti nepotiilor pe care sper din tot sufletul sa ii aibe in viitor , imi doresc din toata inima ca baiatul ce l-am iubit sa aiba o viata frumoasa si fericita chiar daca nu mai face parte din viata mea si nu mai are nevoie de prezenta mea pentru a adormi fara griji noaptea ca in trecut, si sper mai mult ca orice, sa citesc asta cu ochelari cat fundul de la sticla de bere de pe o tableta invizibila pe touchscreen a viitorului , rugandu-mi nepotii sa-mi recite amintirile vietii mele din anul cand lumea zvonea ca urmeaza apocalipsa culturii pe care o ador!
Cu inima curata si sincera sper ca toti cei care au avut un loc in inima mea sa aibe o viata fara griji , cu zambet real pe buze , si incheiata fiecare zi stresanta cu un somn in bratele sufletului pereche pana la adanci batraneti! Fara nici unul din voi, viata mea nu ar fi acum la fel! Si e pur si simplu...perfecta!

joi, 22 martie 2012

Zi insorita

Am neglijat enorm oameni dar mai presus de orice
...m-am neglijat pe mine!
Si-asta nu se va mai intampla vreodata!

A trecut timp si secundele au fugit de mine intr-una
alergau haotic si se imparteau in grupe razand de mine
stiind ca nu-mi vor mai face pe plac o vreme!
Dar cui ii pasa? Ne schimbat odata cu timpul
si alergam dupa cai verzi pe pereti in cerc

Eu am invatat pasii unui vals frumos si incoent
Si dansam mestereste pe covor ferindu-ma de mobila
Am invatat sa dansez! N-ai intrebat nicidoata daca stiu...

Ce frumos se ingrasa trecutul cu fiecare zi care trece
Dar viata e mai frumoasa de cand mi-am dezlipit ochii
si-am vazut ce masti idioate de teatru imi imbracau inima
sustinand ca o vor apara cu pretul vietii lor insisi!
Ha! stiu acum si cum sa apas butonul sa fiu goala
libera si fara de simtire, pentru ca nu mai sunt legata
de leul ce imi incurca visul cu coama de care abuza mereu

Am renuntat sa fiu iubita din jungla mareata
pentru ca rolul de iubita perfecta nu mi se potrivea
si nu stiam cum sa joc acea rabunare la infinit

Dar ce frumos e cand in loc de scaun de plastic stau la inaltime
ca mai demult, desenand , pictand scriind si dezgolind
amintiri si regrete ce le-am adunat ani de-a sirul in mine
pentru ca n-a contat niciodata "de ce scriu", "pentru cine"
sau "cum te simti azi" concret si concis
Si-oricat de urata sunt, imperfecta si moarta de-oi fi
Ma simt mai vie ca oricand prin arta si in vis!

duminică, 18 martie 2012

Te iubesc!

Imi lipsea mirosul lui! Credeam ca l-am uitat de tot. M-a vazut si nu isi dezlipea ochii de la mine. Ma privea de parca nu ma vazuse decat in poze si gasea diferente intre ea si realitate. Voiam sa treaca ziua, sa se intunece si sa simt din nou ca apartin cuiva. L-am ignorat prea multa vreme pentru cineva care nu era niciodata total al meu. Si cine credea ca ma voi simti atat de bine daca renunt si o iau de la capat cu ceva ce aveam deja. Am povestit sute de lucruri neinteresante, insa spuneam orice incat sa ma priveasca incontinuu de parca in fata lui se afla perfectiunea vietii lui. Imi inspira siguranta , respect si iubire. Iar cea din urma era mai reala decat stiam in toata viata mea. Alaturi de el am invatat ca iubirea e altfel. Nu inseamna injurii , neincredere si acuzatii ci total opusul, m-a invatat cu rabdare ca iubirea e cea in care dimineata fruntea iti e acoperita cu un pupic inocent, in care noaptea e mai usoara pentru ca esti tinuta in brate , in care ziua e gustoasa pentru ca simti mirosul mancarii gatite de el (eu niciodata nu am fost o buna gospodina ,asa ca asta e o necesitate :) ), mi-a demonstrat ca unde e iubire e si intelegere, si uitare pentru lucruri gresite , sunt vorbe frumoase care iti ocupa ziua si mesaje atunci cand e departe. Daca stiam ca viata mea va fi asa de la inceput as fi evitat drumul bine stiut din adolescenta , as fi refuzat reintoarcerea in trecut , as fi lasat amintirile acolo unde trebuiau sa ramana.
Aud din ce in ce mai putine masini pe strada. Linistea imi e disturbata doar de zgomotul tastelor pe care le apas sa scriu si de sunetul fosnit al ziarului pe care il citeste el langa mine astfel incat sa nu imi deranjeze latura artistica. Ma simt exceptional. Simt ca traiesc mai mult decat oricand, si mai ales ca am un motiv bun pentru care maine sa ma trezesc si sa o iau de la inceput. Vreau doar sa ii daruiesc toate sentimentele lui, imi pun inima in mainile lui fara teama , ma las purtata de val si stiu doar ca sunt incontrolabil indragostita de el. Vreau sa ii simt mirosul o viata intreaga, sa ii ating pielea in fiecare seara , sa urlu de placere atunci cand facem dragoste ca si cum ar fi prima oara mereu si toate astea sa fie la fel pana in ziua in care voi spune "da"! Iar mai apoi , nu vom fi "eu , tu si restul lumii" ci pur si simplu "noi si restul"!

Te iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni in viata mea,Silviu!

joi, 15 martie 2012

Prezent

Mi s-a scurs ieri timpul printre degete fara sa simt macar o secunda ca e o alta zi. Muzica live rock , compania , martini , bere si Bugar's m-au facut sa uit de tot. Ca sa nu mai spun ca am si noroc , asa ca una din Heineken s-a transformat in o minge de colectie :)
In alta ordine de idei insa, m-am simtit mai libera decat oricand. conta doar prezentul meu fara ca un trecut idiot sa mi se scurga prin minte fara sens. Chiar sunt curioasa cum va evolua timpul. Dar stiu ca va fi bine, simt asta. Am parte de liniste , iubire neconditionata cum nu credeam ca o sa ma iubeasca cineva , mai ales figurantul de capitala , stabilitate si respect! Mai presus de toate e cel din urma. Ceva de care nu am avut parte in trecut. Acum ma simt frumoasa  cu adevarat si nu pentru ca as fi vreo printesa , ci pentru ca asa ma face el sa ma simt. Imi lipsea mult sa vad multumire in ochii celui care ma priveste, imi era dor sa ii simt caldura in timp ce dorm , imi lipsea enorm sa vad zambet dimineata cand deschid ochii in locul peretiilor care ii stiam deja prin fiecare crapatura. Avea dreptate insa si trecutul meu. Ca sa simti ca traiesti trebuie sa iti traiesti doar prezentul. Pana la urma cine nu face parte din prezent , sta cu motiv in trecut nu-i asa? Ce rost are sa tragi de ceva care oricum nu va merge , ce rost are sa iubesti ceva care vede in tine doar un adversar , un demon care cu prima ocazie asteapta sa te devoreze. Nu! In nici un caz nu am in spate o coasa asteptand sa omor trecutul. Il las acolo...pentru ca vreau sa vad cum viseaza un demon sa ajunga in rai!

Iti multumesc pentru uitare, iti multumesc ca esti in viata mea si ai iertat toate greselile mele! Tu esti tot ce am , Silviu!

miercuri, 14 martie 2012

Poate nu te-a iubit niciodata!


Buna dimineata ! Am  dormit bine, dupa destule zile in care mintea imi era in multe parti. Nu e o zi atat de urata precum mi-as fi inchipuit ca va fi. Ieri m-am certatat cu un prieten, un fost iubit mai precis. Motivul? Hmm... de as sti asta , as castiga intrebarea de o mie de puncte. M-am plictisit sa parafrazez lucruri anapoda, si sa maschez sentimentele, care , ce-i drept s-au diminuat enorm si nu din vina mea. Cat de idioata am fost crezand ca pot sa schimb lumea. Nu intreaga lume evident , ci viata celor care imi sunt apropiati. Sa mentin legaturi de prietenie , sa ii ajut cand au nevoie si sa nu existe ura. Ce e rau in asta? Probabil ar trebui sa il intreb pe bine cunoscutul mereu ranit din viata mea. Indiferent ce as incerca e mereu victima , mereu ingropat pana in gat in trecut si in lucurile rele care s-au intamplat bineinteles, avand in vedere ca pana si acum , dupa mai bine de opt ani de zile considera ca nu am avut niciodata sentimente pentru el si nu am facut lucuri bune. Mi-a spus insa de sute de ori ca a suferit , ca l-am ranit , ca vrea sa ma auda uneori la telefon... Intr-o seara ma suna la ora doua noapte sa imi spuna noapte buna , si fiind roman minunea se schimba in trei zile dupa care imi spune " vreau sa nu te mai amesteci niciodata in viata mea , sa nu ma suni , nu vorbim pe messenger , pe facebook , e ca si cum as fi murit pentru tine", si uite asa, opt ani de zile si mii de amintiri inchise in trecut , printr-un simplu click. Ce-mi place modernismul in care traiesc. Iubiri  , certuri , dedicatii , amintiri , regrete , amagiri , sex , toate la un singur buton distanta!
Ma doare? Sincer? Nu stiu! Pot spune doar ca nu e comfortabil. Gresisem mult dar nu de una singura, iar vocea lui si prezenta lui ma linistiea uneori...dar noh , oamenii se nasc...oamenii mai si mor... Odihneste-te in pace , iubire!
Imi vine in minte o fraza a unui prieten : " Vedem peste zece ani... cine e mai fericit , tu cu nevasta ta sau eu ca nevasta altuia"? H.F.!

joi, 1 martie 2012

Mi-e dor!

M-am pus sa dorm acum vreo ora. Nimic nou in asta. Dar nu reusesc sa imi inchid gandurile care nu ma lasa nici macar o clipa sa adorm. Stateam in pat. Ghemuita la perete, gandindu-ma ca am totul acum. Sau cel putin asa cred. Insa am prea multa libertate. Si nu spun ca nu imi place. Dar azi e una din zilele in care mi-e dor sa fiu certata daca nu ajung acasa la unusprezece seara. Mi-e dor sa pierd vremea la calculatorul de pe masa din colt, sa-mi doresc sa treaca timpul si sa vina o noua zi,apoi sa adorm franta de oboseala si sa o aud pe mama ca incearca sa ma readuca la viata dupa nenumarate incercari inainte de pranz. Mi-e dor sa mananc la ora fixa, ori sa ma trezesc cu greu dimineata sa ajung la liceu, sau cel putin sa am intentia asta odata ce plec de acasa. Mi-e dor sa imi beau ciocolata calda la Dodo's in ora de mate, lungind-o mai apoi si la ora de fizica. Stiu ca multi vor spune ca eu traiesc in trecut, eh na... Nu e real. Traiesc acelasi prezent ca si ei doar in alte circumstante. Defapt sa fim seriosi, prezentul e o clipa, care mereu in clipa urmatoare devine trecut, niciodata viitor. Asadar, trecutul se mareste pe secunda ce trece, iar viitorul se micsoreaza odata cu asta. Ce sa spun, am mai multe amintiri, am mai multe clipe colectionate in viata mea decat altii, de asta am atatea de zis despre trecut. Asta nu inseamna ca traiesc in el.
Ce vina am ca imi e dor sa scriu mesaje de sub plapuma, sau sa sper ca maine sa fie soare sa ne plimbam pe marginea Jiului cu prietena mea cea mai buna si sa barfim dandu-ne pe leaganul de langa casa ei. Imi lipsesc minutele scurte de somn in patul lui dupa ce faceam dragoste , treziti de alarma ceasului , imbracandu-ne repejor si alergand in intuneric spre casa astfel incat sa nu depasesc ora la care trebuia sa fiu acasa. Si evident sarutul furat inainte sa dea drumul usii de la lift. ca un fel de a spune "noapte buna ubita mea ne vedem maine". Mi-e dor de tata care urla mereu ca intarziam , ori ca ma duceam la mine in camera suspectand el mereu ceva chiar si atunci cand nu era nimic de spus sau rau facut. Mi-e dor de mama care ma intreba daca merg cu ea la cumparaturi iar eu din somn refuzam fara sa stiu asta cand ma trezeam. Mi-e dor de toate. De prietena mea , de lumina de pe deal ce o vedeam de la mine din pat, de certurile ce le aveam, de vocea mamei , de suspiciunile lui tata, de iubitul meu de atunci , de drumul pietruit si plin de gropi, de rugaciunile sa nu ploua sa nu ajung acasa plina de noroi,de orasul care mi-a oferit atatea amintiri si m-a crescut asa, ascultandu-mi fericirea ori tristetea.
Mi-e dor! Stiu ca nu le voi mai avea, insa stiu ca voi mai putea adormi acasa , in pat cu momo , insa niciodata nu voi mai simti aceleasi arcuri, iar odata cu asta,voi sti ca timpul a trecut si locul meu nu mai e acolo. Sunt mandra insa ca am amintiri si nu mi-e rusine cu asta. Orice viata as avea, mi-e dor sa fiu copil...cu tot ce inseamna asta!