duminică, 5 februarie 2012

Mi-e teama!

Mi-e dor de o zi fara griji. Mi-e dor sa rad fara sens si cat de tare vreau.
Nu stiu concret de ce scriu aici, probabil pentru ca nu mai am file in jurnalul de pe dulap , ori pentru ca vreau sa scap odata de tot ceea ce simt urland , iar aici oricum nu mai citeste nimeni datorita faptului ca i-am dezobisnuit in perioada in care nu am scris nimic. Probabil nu aveam ce sa scriu, sau mi-a lipsit inspiratia mai mult decat orice.
Mai sunt trei zile si ma duc intr-un loc de unde nu stiu daca ma mai intorc. Sincer nici nu stiu daca vreau sa ma intorc. Nu am pentru ce. Nici macar nu imi plang de mila. E o stare in care nu pot nici sa plang, nici sa urlu, nici sa ma descarc. Vreau sa se termine totul. Insa mi-e frica de tot ce e in jurul meu. Si recunosc, poate saptamana viitoare nu o voi mai face sau poate ca nu voi mai sti sa scriu deloc.
Oricum... imi cer scuze celor carora le-am gresit intr-un fel sau altul , le doresc o viata frumoasa si plina de lucruri bune si amintiri care sa le aduca un zambet pe buze mereu. Le multumesc celor care mi-au fost alaturi in toti anii de viata si celor care m-au ascultat atunci cand am avut ceva de spus chiar daca era o mare tampenie.
Mi-e teama!Prima data in viata mea cand imi e frica de tot ce va urma. Prima data cand nu vreau ca cineva sa ma vada leguma. Prima data cand nu vreau ca timpul sa treaca...
O zi frumoasa va doresc daca veti citi vreodata ce am scris. Sincer... nu am vrut sa fiu un monstru niciodata! Am avut doar motive pe care nu le puteam spune pentru care am fost asa... Imi pare rau!
Drumul spre iad...e pavat cu trandafiri... Sper ca sunt albi sau galbeni, ca daca sunt rosii , va fi un chin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu