marți, 7 februarie 2012

Cedez...

Paharul de vin se prelinge spre fund dupa ce am luat prima inghititura. Nu imi place la fel de mult cum imi placea candva. Ma doare insa coprul atat de tare incat abia mai misc. Mi-e teama inca si incerc sa trag de timp. Nu vreau sa privesc becurile din tavan asteptand sa adorm si sa nu stiu cand ma trezesc. Stiu senzatia de dupa. Au fost cele mai dureroase 17 ore din viata mea. Pline de nemiscare si durere surda. Insa ma doare fiecare pas facut la fel ca in ziua in care trei dintre prietenii mei m-au ajutat vrand nevrand. Acum insa nu mai am acelasi curaj, aceleasi vise si dorinta unei zile de maine mai bune. Vreau o singura zi in care sa ma pot duce sa ma plimb fara sa simt durere sau sa ma gandesc la ziua de maine. Vreau o zi in care sa pot fi umana...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu