marți, 18 decembrie 2012

Cadou de Craciun!

Nu poti sa ai totul niciodata se pare...

Am lasat trecutul acolo unde ii este locul , si unde trebuia sa ramana de acum mai bine de doi ani , fara regrete , remuscari sau dorinta de intoarcere. Pentru prima data dupa atatia ani , ma simt intr-adevar bine si implinita cu chipul pe care il vad in fiecare dimineata. Ador prima si ultima privire care ma conduce spre viitor in fiecare noapte. Se zice ca "nu conteaza cat astepti , ci pe cine astepti". Cata dreptate!
De fiecare data cand ma uitam la fix la ceasul digital de pe al doilea raft in timp ce-mi ocupam copilaria cu desenele animate de pe cartoon network ori filme horror pe hbo la 22:30 in fiecare seara, speram ca acel brunet dragut care ma iubeste si ma va iubi o viata va fi cel alaturi de care am crescut. Si mi-a placut ideea o perioada , pana mi-am dat seama ca nu el este alesul. Niciodata nu a fost mai mult decat o etapa trecatoare reciproca. Nu era viitorul meu sa fiu in trend , nici sa schimb Bega cu Sena. A fost frumos ce-i drept, si sunt fericita ca nimeni in jurul meu nu a trait la aceeasi intensitate ca mine fiecare sarut , imbratisare sau masajul ce ma adormea in beciul meu de langa strada principala. Si am iubit! Oh, si cat am iubit inca... Mi-as fi dat fiecare rasuflare pentru micutul meu demon cu fata de copil. Insa orice inceput are un final , mai devreme sau mai tarziu , am realizat fiecare ca fiecare trebuie sa fie alaturi de raul lui...mai celebru sau mai necunoscut. Si momentan am si acum... Maleia mea micuta si inghetata...Stiu insa ca odata cu venirea ghioceilor mult prea sensibili pentru gustul meu ... Dambovita imi va strange lacrimile atunci cand lucrurile merg prost. Sunt sigura ca sunt si acolo banci pe malul ei... Intre timp , tot ce mi-as fi dorit in preajma Craciunului...era liniste, iubirea incomparabila dintre parinti si copii, un kilogram de portocale in plasuta pus sub brad in timp ce faceam cumparaturi sa nu ma intalnesc cu "mosul".... instalatii luminoase la geam , cu caloriferul cald la picioare in timp ce privesc cum ninge... Dar tot ce primesc anul asta... e acelasi regret.. pentru ca fumurile nocive au castigat in fata clasicei familii...

Craciun Fericit va doresc! Bucurati-va de lucrurile marunte.. detaliile fac diferenta mereu intre fals si implinire!

vineri, 16 noiembrie 2012

De azi pe maine...

Nu mai vreau sa impart cu tine nici una din viitoarele mele amintiri, nu vreau sa imi mai inunzi mintea cu minciuniile tale care aveau un efect stupid asupra mea. E amuzant totusi ca aveai dreptate cu faptul ca devin un maniac ce-adora sa se hraneasca doar din personalitatea celor din jur. Imi place da! M-am schimbat , nu mai sunt demult asa cum eram cand ma trezeam privind peretele galben mazgalit cu o panza de paianjen care era probabil beat cand a facut-o... Era stramba! La fel cum a ajuns sa-mi fie viata alaturi de tine...Te-am iertat de miliarde de ori..fara rost... pentru nimic.. Devin el? DA! Pentru ca am dreptul sa devin un om ce creste impingandu-i pe altii in jos , insa tu ...nu trebuie sa devin al tau "el"... Tu esti mai rau! Si nu ma mai doare... Fi cum vrei.. Vinde tot ce prinzi din viata ta trecuta... Arunca totul... Minte-ti femeia ce-ti sta alaturi asa cum esti obisnuit de cand erai embrion. Raneste pe oricine vrea sa-ti fie aproape.Oricum n-ai stiut sa apreciezi nimic.. Uita-te pe geam , la gramada de bari de fier aranjata haotic in turn... si-apoi alearga in oglinda si raspunde-ti sincer... Ti-e bine? Mie da!...Cred...

marți, 6 noiembrie 2012

remember ...remember...

Imi provoc un rau intepator pe gat in jos. Imi place gustul consacrat de Cola... E 3:33, iar ziua de 5 noiembrie a trecut la fel ca oricare alta , pentru mine cel putin. Cat despre inea din trecutul meu, se pare ca a insemnat mai mult decat credeam. Probabil era prea putin marcanta si a vrut sa o insemneze in inima cu o alta cearta si acuza. Posibil sa fie capatul , sau daca nu , macar aproape de el , asa cum a fost si cu despartirea de milioane de ori din motive mai bune decat ultima zi de dragoste inainte de inceperea unui razboi continuu.
Am o stare usor ciudata , dar nu de durere , ci de neliniste. Oare asa sa-mi fi ratat 8 ani din viata pentru cineva ? Ar trebui sa regret? Sa fac ceva? In afara de uitare , nu stiu ce as putea face insa , pentru ca in mintea unui leu masochist , nu se va face niciodata liniste pana nu-si devoreaza oaia preferata. In schimb, pentru orice exista doua variante : Timpul si uitarea... Ambele sunt la fel de folos..

vineri, 5 octombrie 2012

Spre sud

Ca si cum maine n-ar fi?
Atunci as sti sa imi pretuiesc ziua de azi cu tot ce imi e in putinta, dar ce fac daca azi imi epuizez toata energia si maine ar fi?... E a doua zi de cand am senzatia asta ce-mi sufoca trupul. Nu-mi gasesc motive sa deschid ochii , sa imi ridic picioarele sa cobor din pat , ori sa ma duc sa mananc ceva pentru ca am mai mult de 12 ore de cand nu am facut-o. Am incercat sa ies , sa vad lume , sa interactionez cu ei , sa-mi cheltui banii pe care-i am pe sucuri in oras, pe inghetata , pe orice vreau sa am insa nu sunt deloc multumita.
Mi-am desfacut doza de bere din baxul pe care-l luasem atunci cand inca lucram... M-am saturat de tot ce e in jurul meu , de oamenii falsi , de cei care ii descopar ca au familie acum , cu cate un ghem de piele si haine moi in brate , purtandu-i grijulii. Cand a trecut atat de mult timpul incat mai bine de jumatate din cunoscutii mi sa devina parinti? Gandul asta ma sperie, si nu stiu daca e faptul ca eu nu fac parte din aceasta categorie , sau mai rau , daca atunci cand voi fi ca ei , ma va multumi asta.
Stiu ca va trebui sa fac ceva incat ziua de maine sa imi fie asigurata. Nu vreau sa ma intorc in vest.. mi-a fost greu acolo , mai ales cu toate amintirile ce ma chinuiau , dar nici obtiunea de a pleca in capitala nu ma favorizeaza. Nu stiu locul , nu cunosc oameni si plec in amintirile prezentului meu. Oare insa merita sa sacrific totul? Sunt mii de intrebari ce-mi rascolesc mintea acum , si nu stiu nici macar unul din raspunsuri. Nu-mi fac insa griji de faptul ca nu voi avea ce sa pun pe masa , a inceput sa imi placa sa primesc salarii si sa imi cumpar toate dorintele din lista mea de acum ceva ani. Mi-e teama insa de faptul ca mereu voi pleca inspre alte noi locuri , spre mai bine si niciodata nu voi avea stabilitatea necesara incat sa spun "ok, sunt acasa acum". Vreau sa incerc si asta! Vreau sa traiesc si in cel mai mare oras din tara nu doar in al doilea. Voi gasi pana la urma o vopsea de calitate , care sa-mi marcheze in bine drumul vietii , atat cat mai e din ea!

joi, 20 septembrie 2012

Cand vreau sa fiu eu...sunt!

Rad isteric de mine insami. Iti vine sa crezi?| E chiar relaxant tind sa te previn. Incearca , si daca vei si reusi vei trai pe propria piele momentul in  care esti pe deplin multumit de tine si cu tine insati. Imi savurez linistita cana de bere de pe masa , in timp ce rad ca o bezmetica prin camera urland versuri de la melodiile ce le ascult. ( acum e Call me maybe de la Carly Rae Jepsen ) Unele ma fac sa ma ridic de pe scaun si sa ma desfasor asa cum vreau , sa sar in sus de bucurie , sa dau din fund fara ca vreo pitipoanca mai beata sa imi critice felul de a ma misca. Indiferent de miscarile ce le fac , chiar daca nu sunt profesioniste pentru mine se numeste dans... si asta fac! Dansez singura-n camera mea cu geamul larg deschis in timp ce ploua in stilul acela specific de inceput de toamna , iar sunetul apei se imbina cu fantana mea din casa pe care am conectat-o la curent mai devreme. Am propria mea sursa de apa , izvorul meu si stilul meu de dans in timp ce cant asa cum stiu...
Imi place senzatia de piele de gaina , ma face sa simt ca e toamna , ca atunci cand totul moare in jurul meu , eu renasc si-mi incarc bateriile dupa luni intregi in care am facut ce au vrut ceilalti cat sa fie totul in regula , sa fiu fata buna si sa nu provoc vreo neplacere sau mai rau , un scandal. Eh... oricine are limite , asa ca a mea a cedat in timpul intinderii la nesfarsit cu presiune. Iata ca si nesfarsitul are sfarsit. Mi-e atat de bine aici , fiind eu insami si cand prin treacat ma vad in oglinda in timp ce verific daca s-a incalzit apa sa ma relaxez... ma iubesc. Imi place reflexia aceea din oglinda a fetei pe care nu am vazut-o demult, desi putin mai matura la chip , si mai dura... mi-era atat de dor de privirea inocenta , ochii mari si nu in ultimul rand de topaielile prin casa in timp ce cant din toti rarunchii.
M-a bufnit rasul in timp ce incercam sa stapanesc spuma berii in cana reumpluta... nici asta nu facusem demult.Nu e rafinat pentru o fata sa bea bere apai sa mai soarba si din spuma...Dar daca de cele mai multe ori fac orice ca in jurul meu sa fie pace , fericire si liniste, azi nu fac parte din rangul Papei....azi sunt un Hitler mic si egoist... Si-mi place! La nebunie!!

joi, 7 iunie 2012

Riduri

Ma doare capul ingrozitor. Totul e haotic iar mintea mea refuza sa coopereze. Am nervi cat pentru un deceniu. De ce dracului cei din jurul meu cred ca sunt un om simplu de mintit si de prostit. Am calitati , dar sute de defecte, iar unul din ele ca nu am incredere in nimeni si nimic , mereu voi incerca sa ma conving de faptul ca nu sunt luata de fraiera. Stii ce doare? Cand esti luat de prost de cei pentru care ai face orice sa le fie bine. N-am tinut la nimeni asa cum am tinut la doua persoane. Si credeti-ma..vor fi singurele. Cui ii trebuie legenda lui Pinnochio in prelungirea unui vibrator fara baterii? Ma f*t in ele sentimente si tot ceea ce am simtit pentru acesti doi oameni. Sa zic pe scurt care e treaba? Imi venea sa ma transform intr-un personaj din emisiunea de ieri atunci cand am aflat ca draga mea buna prietena imi retinea prima iubire cu mrejele ei dragute in momentul in care eu trebuia sa ma intalnesc cu ei pentru un chef de revelion , apoi blondina pe care incercam sa o mentinem in viata la propriu cersind bani prin oras de la diversi barosanii se dregea seara de seara cu mesajele de la dragul meu iubit in timp ce eu ma sufocam in lacrimi , inhaland cateva pastile de dormit sa uit mai repede ziua si sa treaca timpul. Ba mai mult .... dupa ceva vreme aflu si simpatica plata , a chitait bine in timpul contactelor cu prezentul , neuitand faptul ca invata sa defaca fermoare din dorinta de a invata anatomia umana a trecutului. Iar prin jocuri ciudate si bine puse la punct de-a lungul vremii , ca sa vezi... cat de stupida pot fi atunci cand nu inteleg ca omul are nevoie de mancare iar cum suntem in anul 2012 gatitul nu mai e la moda , asa ca unde e greseala in mancatul unul hamburger de mahala cu gura unei dragute cu par de foc?
Multe defecte am nu-i asa? Si ce? Asta sunt eu. Mandra de mine ca nu sunt tramvai , ranita de amintiri si umilita de unele care-si vand a doua pereche de buze in favoarea unei banane coapte. Cine mai manaca fructe? Bleach...eu nu! Eu savurez viata mea clasica , in cautarea unei oglinzi in care sa ma vad alaturi de alta persoana ridata , in timp ce imi respir ultima gura de aer pe veranda mea batrana... Pentru ca eu ... numar putin , dar am amintiri , si nu voi uita cine , cati si unde mi-au plecat din viata!

O zi ca ieri , ca maine!

Urla incontinuu.... Cuvintele ii ieseau pe gura inainte sa le pot lega intr-un text pe care sa il pricep. Ma speriau inca , imi gaurea pielea cu o sete enorma de a-mi strapunge sufletul odata ce l-au gasit. Eh... teapa pentru asta... nu o sa il gaseasca... Zambeam in sinea mea , intrebandu-ma cat de idiot trebuie sa fi sa crezi ca o persoana care a trecut prin atatea mai are suflet. Traiesc doar pentru ca inima imi bate , si-atat! De ai sti ce aritmic bate insa. Ha ha! Se pare ca nimic nu e la locul lui in viata mea. Dar cine vrea, mereu mi-au placut lucrurile haotice!
Ma asez pe pat... pornesc televizorul si butonez in cautarea unei emisiuni interesante care sa-mi ocupe noaptea. Imi pun paharul de bere si-astept ca sticla sa se abureasca. Ador berea cand e rece! Gasesc si emisiunea. "Femei criminale" Da!! Cele mai periculoase fiinte sunt femeile atunci cand o iau razna. Sunt multi care ar zice asta. Sti insa ce nu imi place la seara asta? Perna asta ciudat de moale. Bleach....macar nu e roz. Le pun insa una peste cealalta si-mi afund corpul in ea asteptand sa se incalzeasca. Beau si citesc subtitrarea emisiunii. Ce minte diabolica! De ce ti-ai ucide partenerul de viata pentru ca nu ti-a oferit un copil? Eh...se pot infia , sau poate e impotent , cine stie! Si in plus , cui ii trebuie o chitaitoare mofturoasa prin casa? Si ma bufneste rasul la gandul meu... Oare de ce? Stii ce se spune despre vulpea cu strugurii ei nu?
O alta seara s-a scurs... ma invelesc bine , imi golesc paharul si las televizorul pornit pe animalele care se rostogolesc pe ecran pe fundalul unui sunet ce te-adoarme... Atunci cand dorm, pot fi ce vreau eu! Atunci cand visez am dreptul la orice... Viata mea e perfecta atunci si nu vreau nimic in plus. Timpul grijilor si problemelor poate fi maine dupa prima clipire din ochi....

miercuri, 2 mai 2012

Nu sunt a ta!

De cate ori am spus tuturor oamenilo importanti din viata mea ca nu e bine sa minti , si chiar din propria experienta stiu asta. Cat de idiot esti sa crezi ca totul se ingroapa pentru totdeauna , mai ales cand in minciuna sunt implicat mai multe persoane? Totul e doar o bomba cu ceas , asteptand momentul cand sa explodeze mai furtunos ca niciodata.

1 mai... o zi atat de linistita pentru totii nu-i asa? Eu m-am imbracat cu plictiseala acuta intreaga zi , luandu-mi portia zilnica de timp pierdut si am trecut linistita la alt stadiu al vietii mele dupa impletitura frumoasa din trecut si minciuna spuse din buzele care le sarutam de ceva vreme. Hmmm si cat as fi vrut sa il ranesc , sa il leg si sa ii despic pielea , jupuindu-l de viu sa simta durerea fizica pe masura durerii psihice pe care mi-a provocat-o azi.  Ma duc sa dorm... sa-mi visez lumea magica pana am sa o transform in realitate asa cum spunea cineva ca o fac. Dar va dau un sfat baietzei... Aveti grija in ce raciuri va lasati putzulica , pentru ca va fi o vreme cand in viata fiecaruia va aparea o fata speciala pe care o va durea trecutul...

"Degeaba imi spui ca sunt printesa ta , daca in trecut te-ai distrat cu tot regatul!"

vineri, 27 aprilie 2012

Xerox vitual

Am revenit pe meleagurile orasului care mi-a nenorocit viata la propriu. Hmm si nu mai puteam de dor.. De dorul zilelor in care o secunda de liniste e mare lucru , unde bronzul te poate prinde doar printre betoanele fierbinti si gaurite incat sa nu uiti in ce tara esti totusi, unde ca sa traiesti bine iti pui un anunt la matrimonialele zilelor noastre, unde prostitutia e legala sub forma " ofer clipe de extaz domnilor generosi". Hai serios? Nu pot manca linistita daca nu am parte de extazul infect al unor terminate cu gura plina care mai apoi se dau dive in spatele unor ochelari de soare scumpi pentru care a oferit cateva saptamani de extaz prost continuu. Mi-e sila de lumea in care traiesc, de gandurile tuturor proastelor pe care le vad pe drum care cred ca un sfarc la vedere si un crac gol care e privit de douazeci de onanisti in drum spre casa fac viata mai frumoasa. Sa nu uit si faptul ca ma dispera si cei fara inspiratie , care copiaza esenta schimband doar ordinea cuvintelor si se cred filozofi. Noroc ca acum e online , ca nu cred ca mi-ar placea sa vad fetita cu suvite rosii , imbracata in camasa de camuflaj ori cu parul ciufulit atent si nelipsitele dungi negre de la ochi. E dragut sa iti vezi ideile de poezii la altii in palmares , ori cuvinte scrise cu bold , ori italic , sa iasa in evidenta care par gandite de mintea geniala a bloggerului insa pacat de faptul ca aceleasi litere in aceeasi ordine se aflau la mine pe profil cu mult timp in urma. Unde va e originalitatea oameni falsi? Cu ce pari ma filozof daca iti plangi ca prostul trecutul pe care oricum nu l-ai aprecia daca ai schimba, unde e taria de caracter cu care ne minti zi de zi prin statusuri ori cuvintele de duh pe facebook care mai apoi se transforma in plangere demila si texte care alcatuiesc o viata atat de grea , suferinta enorma si tradare in iubire in atatea zile care au format abia doi ani de cand chipul ti-a fost tiparit pe platicul de la politie...

Sunt profund flatata de cuvintele care imi apartin si apar in textele celorlalti , la fel de flatata cum eram cand imi veneam grasuta prietena de pe Maleia care imi scria comportamentul pe hartie ca mai apoi sa il adopte maine ca original... Evident , toate se termina la prelungirea unui barbat ce le apare in viata fiecaruia... Asa ca va rog frumos si cu respect... Lungiti prelungirea aceea si lasa-ti ideile altora sa fie ale lor si-atat. Hai...Adio!

marți, 17 aprilie 2012

17'th again

A mai trecut un an... si nu e revelionul la fel cum nu ma refer la imbatranirea mea, ci e doar inca un an de cand am sarutat buzele pe care le visam pe atunci in fiecare minut al vietii mele... Fara nici un raspuns , nici un gest , doar un sarut si restul lasat in voia sortii... asa incepuse povestea primei mele iubiri.... Ciudat e insa ca in piept imi mai bate inima , sufletul meu se vindeca pe zi ce trece tot mai mult, iar ranile si ura dispare , lasand in urma dar amintirile frumoase legate de tot ceea ce am trait pe atunci cu demonul meu perfect. Se pare ca timpul chiar vindeca orice rana , acum citindu-mi jurnalul nu-i simt ura pe care o aveam si dorinta arzatoare de a-l vedea mort , ci vreau sa il stiu in siguranta , fericit si urmandu-si visele pe care nu a avut ocazia sa si le implineasca atunci cand ne imparteam viata. Mi-am petrecut prea mult timp incercand sa-l uit, incercand sa-l exclud din viata mea, insa in timp a plecat de bunavoie, s-a intors de aceeasi bunavoie , insa unicul lucru ce a ramas constant e faptul ca amintirile mele nu mi le va lui nimeni , nici macar el... Azi am avut o zi.. a mea...si nu stiu daca asta e calea spre fericire...insa dupa mult timp am avut o zi linistita , plina de vociile celor la care tin desi sunt acolo departe! Happy 17'th kinder!...

marți, 10 aprilie 2012

Asa sunt eu!

In acelasi timp in care cunoscutii mei fac pe indiferentii si afiseaza fata de om care nu poate fi ranit niciodata , mie mi-a ajuns. La ce dracu sa tot rad aiurea cand defapt imi vine sa urlu sa ma descarc, de ce sa tot spun ca sunt bine atunci cand vreau sa ajung odata acasa , sa ascult muzica , sa imi pun un pahar de bere si sa ma gandesc la tot si toate? Zi-mi un singur lucru la care m-a ajutat sa ma prefac in fetitza cu viata perfecta in toti anii care au trecut? La ce m-au ajutat privirile celor cu care beam o cafea la pahar de plastic candva iar cand veneam in vacante ma ocoleau crezand ca beau doar martini cu masline verzi mereu. De ce? Pentru ca m-am mutat in alt oras si incerc sa fac ceva cu cacatul asta de viata? Cati au avut curajul sa o faca? Mai bine de jumatate din cei care imi erau prieteni vor fi la acelasi nivel , in acelasi loc , doar mai batrani la fata si mai plictisiti de viata si cu nici o urma de speranta la un viitor mai bun.
Si cate sfaturi am auzit de-a lungul timpului de la oameni raniti pana in maduva oaselor care isi spuneau indiferenti si dadeau impresia ca isi adora viata , schimbandu-si evident parerea la primul gram de-alcool. N-am inteles insa niciodata de ce ne place sa purtam masti. Noi nu suntem niciodata raniti , nimic nu ne ataca , nu varsam lacrimi , nu ne doare absolut nimic si viata e perfecta. Hai serios? Majoritatea celor din jur cred asta... n-au de ales atunci cand vad ranjetul idiot pe fata mereu. Insa stai si vorbeste cu tine insuti..si nu..nu esti nebun... Dar cate regrete sunt in doar 20 de ani de viata de exemplu? Cate ai reface daca ai avea masina timpului? Nu mintii in sfaturi, atunci cand inima si sufletul tau a fost zdrobit de un om care macelarea vieti din placere. Pentru unii fiecare avem o viata roz...pentru care ar da orice sa o aiba la randul lor insa adanc in mintea si inima ta stii ca viata ta e cu mult mai de cacat... Pe cand unii isi doresc masini de lux tu vrei doar o imbratisare de familie pe care poate nu o vei mai avea nicidoata , cand altii vor in Caraibe , tu vrei doar iarba si liniste , atunci cand prietenii tai cu probleme beau un pahar de tarie din placere si distractie , tu bei ca sa uiti... Si totusi orgoliul si mandria ta stralucesc mai mult ca insasi aura celor din jurul tau. Dar... de ce sa iti traiesti o viata falsa?

La dracu!... Ma f*t in ele masti ,si ma doare-n c*r de parerea celor care ma judeca... Sunt eu, aparent fara inima insa cea care te-ar ajuta mai degraba daca nu ai avea sansa zilei de maine , sunt indiferenta pana ar avea cineva nevoie de ajutor , nu sunt credincioasa , dar nici nu intretin relatii sexuale cu preotul din catedrala si-apoi merg la spovedanie , nu am o relatie perfecta dar nici nu sunt a saptea amanta a unui interlop , nu ma plimb in masini scumpe pentru ca tata nu e vreun jmekeras care a furat pe vremea revolutiei si nici mama nu face videochat incat sa imi cumpere BMW seria 3 , insa tot ce voi avea va fi pe munca mea , si indiferent cum sunt ... macar sunt eu , nu copia inferioara a unei matrite proaste din fabrica!

vineri, 6 aprilie 2012

Destinatii de vacanta...altfel!

Din plictiseala ce nu face omul? Mi-a ajuns pana peste cap toate prostiile cu facebook-ul si site-uri de socializare , asa ca m-am intors la vechea pasiune. Imi place sa calatoresc, si avand in vedere ca toata lumea se plimba la Milano , Paris , Londra etc. am cautat alte locuri mai putin cunoscute , pe placul meu pentru a le introduce in lista de viitoare vizitari. Eh..hai sa va dezvalui cateva.



1.Aokigahara. Probabil nu ati auzit de asta nicidoata. Cine ar zice ca "Padurea spanzuratilor" pe care unii din noi au citit-o , exista si in realitate? Ei bine, Aokigahara este aceasta. Situata la 100 de km de Tokyo ,  ascunsa bine in apropierea de muntele Fuji (Japonia), acest loc , numit si Jukai , sau "Marea de Copaci" ascunde in frumusetea ei aparent agonia ultimelor secunde de viata a zecilor de morti care i-au pasat insasi viata lor crengilor care i-au ajutat sa moara.  Aokigahara este atât de densă încât lumina soarelui pătrunde cu mare dificultate. Mulţi oameni care au avut taria sa ii calce in interior , spun că nu vă puteţi orienta după soare, pentru că dacă vă ridicaţi capul, veţi vedea doar o mică bucată de cer. Din cauza densităţii de frunziş, iar GPS-ul nu funcţionează. Pentru ca multi si-au pus capat zilelor in acest loc, la intrarea in padure sunt puse pancarte cu mesaje pro viata: 
”Viaţa ta este preţioasă ... Amintiţi-vă de cei care te iubesc.”
 "Luaţi legătura cu situaţiile de urgenţă înainte de a decide să muriţi. Vă rugăm să reconsideraţi acţiunile dumneavoastră.”
Iar daca asta nu a fost de ajuns cat sa va conving sa o vizitati , (bineinteles sa vi veniti inapoi nu ca cei care o viziteaza pentru un scop ultim) , va mai spun si ca la un anumit interval de timp , padurarii sunt pusi sa caute cadavrele , iar ca acestia sa nu se piarda isi marcheaza drumul cu panglici de plastic pentru a se intoarce inapoi de unde au plecat. Atunci cand un cadavru este gasit, indiferent de starea in care este acesta, trebuie dus in adapostul special din apropiere. Aici îl depun într-o cameră special destinată acestui scop, care are două paturi: un pat pentru cadavru si unul pentru pădurar, căci se spune că în cazul în care cadavrul este lăsat singur in cameră, o fantomă va plânge toată noaptea şi va bântui prin intermediul corpului neînsufleţit. 

2. Poveglia. Nici asta nu va spune nimic nu-i asa? Am cautat ceva si eu pana sa o gasesc. E  o insula situata intre Venetia si Lido, avand o poveste plina de mister si groaza.Interzisa astazi turistilor , Poveglia este locuita din cate se zice , de spirite neimapacate care au murit in numar mare pe aceasta insula , in chinuri groaznice si care nu isi primesc cu bratele deschise vizitatorii, facandu-i pe cei care indraznesc sa ajunga pe insula sa nu se mai intoarca niciodata acasa. Tentant nu-i asa? De unde au inceput toate bantuielile insa? Zice-se ca de la epidemia din 1576, atunci cand Poveglia s-a transformat in "lazaretto", adica spatiu in care erau izolati cei care erau atinsi de epidemie.Tot aici insa erau aduse si corpurile neinsufletite ale venetienilor pentr a fi depozitate in gropi comune sau penrtru a fi arse mai apoi.Se estimeaza conform legendelor si inscrierilor locale ca in aceasta perioada au fost arse pe insula nu mai putin de 160.000 de cadavre umane , a caror cenusa acopera si astazi pamantul insulei.? Intre 1922 si 1968, pe Poveglia a functionat un spital de boli psihice, condus de un doctor care n-ar fi fost nici el in deplinatatea facultatilor mintale. Acesta si-ar fi torturat pacientii sub umbrela unor experimente stiintifice, pana la moartea lui survenita in conditii iesite din comun. Doctorul – se povesteste – bantuit de fantomele pacientilor lui, s-ar fi aruncat intr-o zi din clopotnita ridicata pe insula. Se mai spune ca trupul lui ar fi fost zidit chiar de catre pacienti in peretii clopotnitei, de unde si astazi, in anumite nopti, se mai aud sunete bizare plutind peste apa. 


Daca aceste doua vi si-au parut fanteziste sau lipsite de farmec, vi-l spun pe al treilea , care are mai mult mister, construit evident in jurul unei frumoase povesti de dragoste.


3. Legenda podului de pe Torcello.De asta ati auzit? Daca nu,va descriu care este de fapt in cele ce urmeaza.
Se spune ca ... in timpul ocupatiei austriece din secolul XIX, o tanara  s-ar fi indragostit de un ofiter al armatei straine, insa parintii fetei nu erau de acord cu aceasta isprava asa ca , intr-una din zilele in care tanara se strecura afara sa se intalneasca cu acesta , n-a mai venit , afland mai apoi ca iubitul ei este mort , iar parintii fetei ne fiind straini acest fapt. Dupa ce fata a devenit excesiv de depresiva , parintii ei au inteles greseala comisa in incercarea de a-i desparti. Insa fata nu se opreste aici , cauta o vrajitoare , care ii promite ca il poate aduce inapoi din lumea celor morti , insa cu un pret mult prea bizar.: sufletele a sapte copii morti prematur care, insa, apucasera sa fie botezati. Pentru a-si duce la indeplinire promisiunea, vrajitoarea va semna un pact cu diavolul. Acesta din urma va propune ca loc de intalnire pentru realizarea tranzactiei chiar podul de pe insula Torcello, loc retras si fara nicio biserica in apropiere. Cu cateva nopti inainte de Craciun, vrajitoarea si fata au mers la locul stabilit, pentru a-l invoca pe diavol. Aparut din neant, intr-o forma gigantica, acesta si-ar fi scos de sub limba o cheie de aur pe care ar fi aruncat-o in apa. Imediat, la unul din capetele podului, ar fi aparut tanarul ofiter, iar fata, luandu-l de brat, ar fi suflat in lumanarea pe care o tinea in mana si ar fi disparut, impreuna cu acesta, in intuneric.Vrajitoarea, ramasa sa plateasca datoria, i-ar fi promis diavolului ca ii va da sufletele celor sapte copii chiar in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie. Cineva, aflat intamplator la fata locului, ghemuit in intuneric, ar fi auzit discutia purtata de diavol si de vrajitoare. Incercand sa salveze sufletele celor sapte copii, acesta ar fi dat foc casei vrajitoarei, in noaptea ce a urmat, lasand-o pe aceasta sa se transforme in cenusa.
Pe 24 decembrie, la ora stabilita, diavolul a fost prezent la intalnire, pe podul de pe Torcello insa, de data asta, el a fost cel care a ramas asteptand, nestiind ca vrajitoarea murise. Se povesteste ca in ajunul fiecarui Craciun, o pisica neagra – mesager al diavolului – se plimba pe podul de pe insula, asteptand cele sapte suflete promise acum doua sute de ani.Iar podului, martor nevinovat al acestui pact cumplit, insa actor important al acestei piese, ii ramane numele infricosator de Ponte del Diavolo, care va da fiori puternici turistilor aflati, la un moment dat, in vizita pe Torcello…
Eh...astea-s cam top 3 la tot ce am citit astazi. Poate nu sunt pe placul majoritatii care prefera sa leneveasca prajindu-se la soare in Dubai insa pentru o calatorie romantica cu mine cel putin , una din astea trei locatii ar fi o surpriza pentru care mi-as face bagajele oricand. Vacanta placuta! :*

joi, 5 aprilie 2012

Onestitate

M-a inghitit trecutul astazi. Mi-a infulecat mainile, trupul intreg apoi mintea si reactiile. Mi-am promis mie insami ca nu mai mint si mai ales , ca nu ma mai mint pe mine. A fost groaznic. Insa eu sunt cea puternica din tot ce se intampla , eu rezist in orasul care m-a distrus , eu ma intorc mai des in orasul care mi-a creat vise si m-a crescut, eu dorm mai des in patul care imi absorbea fiecare lacrima. Nu fug de toate astea, si asta am facut si azi. A fost prima data cand am vizitat locurile in care mi-am visat pentru prima data visul de familie. Drumul mi-a inceput de la gara...acolo unde prima data nici nu stiam incotro sa ma indrept insa trebuia sa imi iau viata in piept singura. Cat de greu putea sa fie sa gasesti o catedrala cu acoperis verde? (prost gust pentru o cladire). Mi-am continuat plimbarea pe marginea raului , trecand pe langa podul de langa casa si uitandu-ma la banca pe care facusem pozele cu parul meu rosu. Am trecut si prin parcul unde invatasem ca stau cei care au altfel de apartenente sexuale , insa ne erau prieteni unii dintre ei. Vazusem banca ce era martora la consumarea iubirii adolescentine pe moment , nici acum oamenii nu se uitai in locul acela. M-am uitat azi in ce parte curge raul... si desi am demonstratii nu sunt pe deplin convinsa ca e corect. (asa sunt eu uneori, foarte grea de cap). E la fel de intuneric printre blocuri si unicul lucru ce l-am invatat e sa nu ma lovesc de coltul balconului cand merg spre strada unde am stat. Am atins poarta...si-am vazut cutia postala unde stateau cheile de la casa pana ma trezeam  la pranz, iesind in camasa si pantaloni scurti , apoi jucandu-ma cu cainele orb. Mi-am adus aminte si de soricelul ingropat...Ce frumos se gadila...ca nici unul din cei care i-am avut. Si-apoi a murit si al doilea... si-asa a murit si o parte din mine acum. De tot! Erau luminile aprinse , in camera celor care ne-au facut 'curat' in camera si in baia careia ii stiam fiecare colt.Si vana era mereu atat de rece...si scurgerea proasta! Nu s-a schimbat prea mult... nici Tigra-ul portocaliu nu si-a gasit alt stapan... poate doar lalelele erau acum furate de altcineva , nu mai era nici una! Hamburgerii din complex insa au murit. Am cautat degeaba localul in fata mea in mintea mea... Nu era... S-a inchis. E o shaormerie in loc. A fost deci constientizarea ca lumea se schimba , oricat nu am vrea asta.

M-a prins ploaia. Si asta cred ca e un semn. E trezirea la realitate ca nu pot scapa de trecut insa trebuie sa imi accept viitorul care nu are nici o tangenta cu cel dintai. Cum poti uita? Nu stiu... E mai simplu poate faptul ca nu esti zi de zi in locurile pe care le-a constituit prezentul de atunci. Si e greu. Vorbesc serios! Simti ca iti rupe o bucata de suflet mereu. Insa stiu ca atunci cand unul din noi va trece fara sa simta nimic prin locurile astea, inseamna ca povestea s-a terminat atat in realitate cat si in inima si suflet. Insa pana atunci?... Nu stiu...

M-am apucat de cateva zile sa vad ecranizarea dupa "Belle du Jour".Si nu e nimic pervers, sau depinde de ochii care privesc filmul si creierul care il interpreteaza.  Si episodul 8 e cel care m-a determinat sa scriu, sa simt , sa imi eliberez mintea, alaturi de plimbarea de azi. Sa fie coincidenta minutul , frazele spuse , melodia si povestea, faptul ca totul se termina la un pod ?
" - Deci asta e tot...s-a terminat... Nu vi , nu?
- Te iubesc , Ben! Esti cel mai bun prieten al meu , meriti tot ce e mai bun in viata"...
- Nu mai e loc de intors..."

[ " Unele hotarari le luam pentru binele nostru , pe altele pentru binele altora. Nu din cauza ca nu ii iubim , ci tocmai pentru ca o facem... Stim ca am procedat bine cand putem ramane sinceri cu noi insine ( iar cand nu suntem sinceri ? ) dar n-avem voie sa regretam deciizile luate Trecutul a ramas in urma. Avem la dispozitie doar prezentul si viitorul , orice ne-ar rezerva acesta!" ]

Poate ca trecutul meu s-a terminat pentru ca nu am putut fi sincera cu mine , pentru ca nu am putut sa fiu sincera fara sa fiu acuzata. Mi-am pierdut inocenta si eram mereu inamicul indragostit nebuneste de adversar.   " Ce miel prostut...
Ce lup nebun si masochist!"

Insa atunci cand nu poti fi tu insati cu cel pe care il iubesti... iubirea se transforma in minciuna. Mintind insa intr-o relatie ...e compromisa de la prima gafa... Si-aici nu "glumesc"... Pentru ca poate a venit momentul sa fiu eu , asa cum simt , asa cum vreau. Iar daca cineva intr-adevar ma iubeste...o face indiferent ce-ar fi... si pentru totdeauna! Insa acest cuvant , intr-o viata atat de scurta, doar cei speciali il pot face o eternitate!
















sâmbătă, 31 martie 2012

Rezerva...

De ce am raspuns intrebarilor care ma intorceau in trecut?  De ce mama naibii ranesc pe toata lumea care tine in prezent la mine pentru cineva care tinea candva? Intrebarile se repetau si construiau amintirile pe care am incercat sa le uit. Am crezut ca totul s-a schimbat... Eu cel putin m-am schimbat. Nu mai mint, deloc! Si am facut-o in trecut de mii de ori , eram dependenta sa mint si sa para ca totul e frumos atunci cand uratul era la ordinea zilei. Imi recunosc greselile si regretele , sentimentele si amintirile... Insa de ce nu pot primi acelasi lucru in schimb? Ma acuzam intr-o parte a sufletului meu ca am distrus un om.. Eh da... distrus pe dracu, era in perfecta stare tot timpul, iar eu...o rezerva din tara lui natala... Si culmea, eu eram cea acuzata ca imi tin rezerve. Hai serios? Oare acum sunt singura care am curajul sa sustin o conversatie indiferent de intrebarile puse fara sa introduc minciuni intre fraze? DA! Cu siguranta sunt singura, pentru ca tot trecutul meu a fost o minciuna, iubirea lui a fost fara rost, niciodata reala din cate se pare, durerea de care ma simteaum eu vinovata era inexisrtenta, zilele imi care imi astepta apelul telefonic era ocupat de ceva mai important , iar acuzarea cea mare cum ca eu eram in bratele altuia erau nefondate...pentru ca macar eu recunosteam in bratele cui stau si am avut taria de caracter sa accept repercusiunile.

Urasc falsitatea asta acra, si tot ce a continut ea. De ce era greu sa imi spuna doar ca nu ma iubeste , nu m-a iubit si sunt doar rezerva la care se intoarcea mereu?

P.S. Hai sa ascultam A[d]ele... schimband poate litera cu realitatea...

joi, 29 martie 2012

Ce sa aleg?


Imi pierd sentimentele prin urletul decibeliilor care creaza o melodie care imi rasuna prin urechi de dimineata pana seara de cateva zile. Se aud doar clickuri atunci cand o setez pe repeat si pocnitul bilei de menthol din filtru, acoperit bineinteles de vocea mea care stie fiecare vers pe de rost. Ma poarta pe mii de ganduri haotice, scurse prin minte fara rost...Plutindu-mi sufletul prin peisaje pe care le-am trait. Ma fac sa aud sunetul apei curgatoare , mirosul de fier din vechea uzina unde lucrau parintii mei in copilaria mea , de mirosul ierbii ude primavara...
Cat imi doream sa cresc atunci cand eram mica, cat imi doream sa fiu ca mama , avand voie sa fac tot ce vreau , sa ies si sa stau afara cat vreau fara ca cineva sa ma astepte acasa.
Drumul lung, drept si cu copaci de-o parte si de cealalta a drumului...in masina mea cu geamul deschis...cu vantul batand lin, cu o destinatie nestiuta , urland doar melodia peste tot, doar eu ...cu mine asa cum n-am mai fost vreodata. Nu vreau sa ajung nicaieri, nu vreau sa plec niciunde, nu vreau sa ma astepte nimeni acasa, nu vreau acasa! Acolo e locul cu prea multe intamplari, acolo si praful de pe jos imi aminteste de liniute albe, bancile de sub mangoliile inflorite imi aduc in minte tipete in noapte care ma indrumau spre casa, scara mea spre casa are amintiri pe fiecare treapta, inca miroase a dragoste , ura , cearta si palme. Platforma din fata scarii are inca imprimat pasii pe care ma sprijineam cand am sarit sa ocolesc trecutul.
Ce ciudat e sa iubesti diferit fiecare om. Sa cunosti oameni care seama cu altii , sa ai parte de tot si sa nu fi multumit cu nimic. Ce prostie a fost sa plec spre vest, si cat imi doream sa fac asta si sa scap de tot. Pe dracu ... am mai multe pe cap, mai multe griji , mai multe amintiri , am nevoie de maturizare insa unde mama naibii sa o caut? O sa fiu un copil toata viata mea care se preface matur de fiecare data cand i se cere asta. Cine m-ar iubi copil? Unde mi-e sapca neagra pe care o iubeam atat de mult? De ce in loc de adidashii mei inalti mi se cere sa port tocuri? Urasc partea asta din viata. Vreau sa fac doar castele de nisip , sa ma manjesc cu noroi ca mai apoi sa invat sa inot impinsa de la spate , stand la suprafata fiindu-mi singura solutie sa supravietuiesc.
Cu fiecare secunda ma apropii de clipa in care voi fi din nou acasa, si nu-mi stiu reactiile. E la fel ca si senzatia in care m-am intors in scoala generala acum doi ani si desi stiam fiecare colt al cladirii , aveam atatea amintiri si toti ma stiau pe atunci, acum ma plimbam fara ca cineva sa ma recunoasca , simtitnd pe propria piele cum e sa nu mai faci parte din acel peisaj. E acelasi lucru si cu locul meu natal, am atatea amintiri , stiu fiecare loc , fiecare strada , resimt fiecare emotie insa simt ca nu mai fac parte de acolo... Odata ce am plecat a trebuit sa imi las trecutul cu fiecare bucatica din el. Sa ma intorc...sa ma duc? Sa plec? Sa nu mai revin? Ce sa fac? Tu daca ai avea de ales intre a trai bine si linistit sau a trai intens , dureros insa sa simti fiecare emotie ce ai alege?

Asta ascultam...

luni, 26 martie 2012

A doua oara ...

As incerca alte metode sa fiu mai expresiva...insa nu am posibilitatea momentan. Azi a fost o zi din categoria celor in care nu simt durere, in care doar respir, admir si iubesc tot ce ma inconjoara. A fost cald , prima zi din an in care opincutele si un tricoul larg infrolat mi-a acoperit corpul alaturi de blugii subtiri de vara. M-am plimbat mult , voiam sa simt din plin ziua asta minunata , iar fiind intr-un grup mare de persoane cu care ne intalnisem la o masa apoi o bere, amuzamentul si zambetul real era la ordinea zilei. De cand nu am ras atat! Ce dor imi era!
M-am dus la terasa de pe marginea Begai... se simtea mirosul de renasterea naturii, salcia se legana prin parul meu , iar oameni diversi pedalau pe hidrobicicleta pe care am testat-o si eu in urma cu doi ani. Stateam la terasa la care nu fusesem de cand battle master-ul si jucatorul meu din guild-ul de la "shadows" ne-am intalnit la aceeasi bere rece ca gheata. A fost frumos sa imi amintesc momentele traite atunci. Eram fericita la fel ca acum. Sorbeam o gura de bere din paharul aburit si ma gandeam ca sunt norocoasa tare atunci cand seara am cu cine sa adorm , ori cand nu ma pot misca intr-o dimineata groaznica insa cineva e langa mine spunandu-mi ca totul va fi bine si-mi va fi alaturi pana la sfarsitul vietii orice ar cuprinde ea. Atunci speram sa nu fie nevoie, eram tanara , visatoare si indragostita de absolut orice din viata mea, voiam ca acel "el" de-atunci sa-mi fie in fata ochilor de fiecare data cand deschid ochii , iar seara sa ma i-a de mana si sa ne plimbam pe podul de langa casa ori sa alergam uzi pana la piele de la ploaia cea mai mare pe care am vazut-o in viata mea. Nu credeam ca asta exista in realitate. Dar iata ca o am a doua oara. Trecutul a plecat..lasand in urma o speranta care s-a dezvoltat in realitate din fictiune. Hmmm...si cat ma durea ca nu-l auzeam ,ca nu-l vedeam candva.. Cat de frumos era sa fi indragostit pana in varful firelor de par... Dar cat de dureroase au fost zilele in care plangeam si un singur cuvant de la vocea pe care as cunoaste-o din miliarde de voci nu imi rostea nici un cuvant si nu aparea pe telefonul meu. Cine ar fi crezut ca o continuare a povestii din adolescenta e atat de aproape de mine? In nici un caz nu as fi crezut ca pot renunta la trecut. Dar am invatat ca lumea care nu te vrea nu o poti tine in viata ta la fel ca Lapusneanul... Apreciez insa ca am invatat sa traiesc, sa simt , sa trec peste tot si sa iubesc datorita trecutului meu si a ceea ce am simtit pentru baiatul de atunci. Sunt fericita ca acum e continuarea pe care o asteptam, aceeasi poveste ,aceleasi gesturi care ii fac aproape aceeasi persoana doar totul fara cearta , fara reprosuri , acuzatii si cu o totala incredere. Asta era tot ceea ce ceream. Am gresit..Si imi cer iertare, pentru ca nu mai sunt copilul orgolios si tampit. Am invatat ca pierzi lansand orgoliul sa te controleze... Lumea e prea plina de falsitati incat sa pierzi o realitate pentru un orgliu... Asa ca da! Recunosc, am regrete fata de trecut...imi pare rau ca m-am certat adesea , ca am fost rea de multe ori , ca am sarutat alte buze care apropo multe dintre ele habar nu aveau ce inseamna un sarut pasional, si imi pare rau ca nu am schimbat ceva cand puteam face asta, insa in timp mi-am dat seama ca nu doar eu gresisem , nu doar de mine depindea. Sper doar ca cei care m-au determinat sa fiu asa sa fie bine.. Sper ca ea sa devina un avocat celebru , sper ca prietenul prietenului meu sa gaseasca pana la urma sufletul lui pereche , cartitza sa-si deschida ochii si sa iubeasca pe cine trebuie , ii multumesc celul care nu m-a vazut niciodata in realitate dar m-a tinut in viata mai mult decat multi dintre prietenii mei reali,

imi doresc ca tata si mama sa imbatraneasca frumos si sa spuna povesti nepotiilor pe care sper din tot sufletul sa ii aibe in viitor , imi doresc din toata inima ca baiatul ce l-am iubit sa aiba o viata frumoasa si fericita chiar daca nu mai face parte din viata mea si nu mai are nevoie de prezenta mea pentru a adormi fara griji noaptea ca in trecut, si sper mai mult ca orice, sa citesc asta cu ochelari cat fundul de la sticla de bere de pe o tableta invizibila pe touchscreen a viitorului , rugandu-mi nepotii sa-mi recite amintirile vietii mele din anul cand lumea zvonea ca urmeaza apocalipsa culturii pe care o ador!
Cu inima curata si sincera sper ca toti cei care au avut un loc in inima mea sa aibe o viata fara griji , cu zambet real pe buze , si incheiata fiecare zi stresanta cu un somn in bratele sufletului pereche pana la adanci batraneti! Fara nici unul din voi, viata mea nu ar fi acum la fel! Si e pur si simplu...perfecta!

joi, 22 martie 2012

Zi insorita

Am neglijat enorm oameni dar mai presus de orice
...m-am neglijat pe mine!
Si-asta nu se va mai intampla vreodata!

A trecut timp si secundele au fugit de mine intr-una
alergau haotic si se imparteau in grupe razand de mine
stiind ca nu-mi vor mai face pe plac o vreme!
Dar cui ii pasa? Ne schimbat odata cu timpul
si alergam dupa cai verzi pe pereti in cerc

Eu am invatat pasii unui vals frumos si incoent
Si dansam mestereste pe covor ferindu-ma de mobila
Am invatat sa dansez! N-ai intrebat nicidoata daca stiu...

Ce frumos se ingrasa trecutul cu fiecare zi care trece
Dar viata e mai frumoasa de cand mi-am dezlipit ochii
si-am vazut ce masti idioate de teatru imi imbracau inima
sustinand ca o vor apara cu pretul vietii lor insisi!
Ha! stiu acum si cum sa apas butonul sa fiu goala
libera si fara de simtire, pentru ca nu mai sunt legata
de leul ce imi incurca visul cu coama de care abuza mereu

Am renuntat sa fiu iubita din jungla mareata
pentru ca rolul de iubita perfecta nu mi se potrivea
si nu stiam cum sa joc acea rabunare la infinit

Dar ce frumos e cand in loc de scaun de plastic stau la inaltime
ca mai demult, desenand , pictand scriind si dezgolind
amintiri si regrete ce le-am adunat ani de-a sirul in mine
pentru ca n-a contat niciodata "de ce scriu", "pentru cine"
sau "cum te simti azi" concret si concis
Si-oricat de urata sunt, imperfecta si moarta de-oi fi
Ma simt mai vie ca oricand prin arta si in vis!

duminică, 18 martie 2012

Te iubesc!

Imi lipsea mirosul lui! Credeam ca l-am uitat de tot. M-a vazut si nu isi dezlipea ochii de la mine. Ma privea de parca nu ma vazuse decat in poze si gasea diferente intre ea si realitate. Voiam sa treaca ziua, sa se intunece si sa simt din nou ca apartin cuiva. L-am ignorat prea multa vreme pentru cineva care nu era niciodata total al meu. Si cine credea ca ma voi simti atat de bine daca renunt si o iau de la capat cu ceva ce aveam deja. Am povestit sute de lucruri neinteresante, insa spuneam orice incat sa ma priveasca incontinuu de parca in fata lui se afla perfectiunea vietii lui. Imi inspira siguranta , respect si iubire. Iar cea din urma era mai reala decat stiam in toata viata mea. Alaturi de el am invatat ca iubirea e altfel. Nu inseamna injurii , neincredere si acuzatii ci total opusul, m-a invatat cu rabdare ca iubirea e cea in care dimineata fruntea iti e acoperita cu un pupic inocent, in care noaptea e mai usoara pentru ca esti tinuta in brate , in care ziua e gustoasa pentru ca simti mirosul mancarii gatite de el (eu niciodata nu am fost o buna gospodina ,asa ca asta e o necesitate :) ), mi-a demonstrat ca unde e iubire e si intelegere, si uitare pentru lucruri gresite , sunt vorbe frumoase care iti ocupa ziua si mesaje atunci cand e departe. Daca stiam ca viata mea va fi asa de la inceput as fi evitat drumul bine stiut din adolescenta , as fi refuzat reintoarcerea in trecut , as fi lasat amintirile acolo unde trebuiau sa ramana.
Aud din ce in ce mai putine masini pe strada. Linistea imi e disturbata doar de zgomotul tastelor pe care le apas sa scriu si de sunetul fosnit al ziarului pe care il citeste el langa mine astfel incat sa nu imi deranjeze latura artistica. Ma simt exceptional. Simt ca traiesc mai mult decat oricand, si mai ales ca am un motiv bun pentru care maine sa ma trezesc si sa o iau de la inceput. Vreau doar sa ii daruiesc toate sentimentele lui, imi pun inima in mainile lui fara teama , ma las purtata de val si stiu doar ca sunt incontrolabil indragostita de el. Vreau sa ii simt mirosul o viata intreaga, sa ii ating pielea in fiecare seara , sa urlu de placere atunci cand facem dragoste ca si cum ar fi prima oara mereu si toate astea sa fie la fel pana in ziua in care voi spune "da"! Iar mai apoi , nu vom fi "eu , tu si restul lumii" ci pur si simplu "noi si restul"!

Te iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni in viata mea,Silviu!

joi, 15 martie 2012

Prezent

Mi s-a scurs ieri timpul printre degete fara sa simt macar o secunda ca e o alta zi. Muzica live rock , compania , martini , bere si Bugar's m-au facut sa uit de tot. Ca sa nu mai spun ca am si noroc , asa ca una din Heineken s-a transformat in o minge de colectie :)
In alta ordine de idei insa, m-am simtit mai libera decat oricand. conta doar prezentul meu fara ca un trecut idiot sa mi se scurga prin minte fara sens. Chiar sunt curioasa cum va evolua timpul. Dar stiu ca va fi bine, simt asta. Am parte de liniste , iubire neconditionata cum nu credeam ca o sa ma iubeasca cineva , mai ales figurantul de capitala , stabilitate si respect! Mai presus de toate e cel din urma. Ceva de care nu am avut parte in trecut. Acum ma simt frumoasa  cu adevarat si nu pentru ca as fi vreo printesa , ci pentru ca asa ma face el sa ma simt. Imi lipsea mult sa vad multumire in ochii celui care ma priveste, imi era dor sa ii simt caldura in timp ce dorm , imi lipsea enorm sa vad zambet dimineata cand deschid ochii in locul peretiilor care ii stiam deja prin fiecare crapatura. Avea dreptate insa si trecutul meu. Ca sa simti ca traiesti trebuie sa iti traiesti doar prezentul. Pana la urma cine nu face parte din prezent , sta cu motiv in trecut nu-i asa? Ce rost are sa tragi de ceva care oricum nu va merge , ce rost are sa iubesti ceva care vede in tine doar un adversar , un demon care cu prima ocazie asteapta sa te devoreze. Nu! In nici un caz nu am in spate o coasa asteptand sa omor trecutul. Il las acolo...pentru ca vreau sa vad cum viseaza un demon sa ajunga in rai!

Iti multumesc pentru uitare, iti multumesc ca esti in viata mea si ai iertat toate greselile mele! Tu esti tot ce am , Silviu!

miercuri, 14 martie 2012

Poate nu te-a iubit niciodata!


Buna dimineata ! Am  dormit bine, dupa destule zile in care mintea imi era in multe parti. Nu e o zi atat de urata precum mi-as fi inchipuit ca va fi. Ieri m-am certatat cu un prieten, un fost iubit mai precis. Motivul? Hmm... de as sti asta , as castiga intrebarea de o mie de puncte. M-am plictisit sa parafrazez lucruri anapoda, si sa maschez sentimentele, care , ce-i drept s-au diminuat enorm si nu din vina mea. Cat de idioata am fost crezand ca pot sa schimb lumea. Nu intreaga lume evident , ci viata celor care imi sunt apropiati. Sa mentin legaturi de prietenie , sa ii ajut cand au nevoie si sa nu existe ura. Ce e rau in asta? Probabil ar trebui sa il intreb pe bine cunoscutul mereu ranit din viata mea. Indiferent ce as incerca e mereu victima , mereu ingropat pana in gat in trecut si in lucurile rele care s-au intamplat bineinteles, avand in vedere ca pana si acum , dupa mai bine de opt ani de zile considera ca nu am avut niciodata sentimente pentru el si nu am facut lucuri bune. Mi-a spus insa de sute de ori ca a suferit , ca l-am ranit , ca vrea sa ma auda uneori la telefon... Intr-o seara ma suna la ora doua noapte sa imi spuna noapte buna , si fiind roman minunea se schimba in trei zile dupa care imi spune " vreau sa nu te mai amesteci niciodata in viata mea , sa nu ma suni , nu vorbim pe messenger , pe facebook , e ca si cum as fi murit pentru tine", si uite asa, opt ani de zile si mii de amintiri inchise in trecut , printr-un simplu click. Ce-mi place modernismul in care traiesc. Iubiri  , certuri , dedicatii , amintiri , regrete , amagiri , sex , toate la un singur buton distanta!
Ma doare? Sincer? Nu stiu! Pot spune doar ca nu e comfortabil. Gresisem mult dar nu de una singura, iar vocea lui si prezenta lui ma linistiea uneori...dar noh , oamenii se nasc...oamenii mai si mor... Odihneste-te in pace , iubire!
Imi vine in minte o fraza a unui prieten : " Vedem peste zece ani... cine e mai fericit , tu cu nevasta ta sau eu ca nevasta altuia"? H.F.!

joi, 1 martie 2012

Mi-e dor!

M-am pus sa dorm acum vreo ora. Nimic nou in asta. Dar nu reusesc sa imi inchid gandurile care nu ma lasa nici macar o clipa sa adorm. Stateam in pat. Ghemuita la perete, gandindu-ma ca am totul acum. Sau cel putin asa cred. Insa am prea multa libertate. Si nu spun ca nu imi place. Dar azi e una din zilele in care mi-e dor sa fiu certata daca nu ajung acasa la unusprezece seara. Mi-e dor sa pierd vremea la calculatorul de pe masa din colt, sa-mi doresc sa treaca timpul si sa vina o noua zi,apoi sa adorm franta de oboseala si sa o aud pe mama ca incearca sa ma readuca la viata dupa nenumarate incercari inainte de pranz. Mi-e dor sa mananc la ora fixa, ori sa ma trezesc cu greu dimineata sa ajung la liceu, sau cel putin sa am intentia asta odata ce plec de acasa. Mi-e dor sa imi beau ciocolata calda la Dodo's in ora de mate, lungind-o mai apoi si la ora de fizica. Stiu ca multi vor spune ca eu traiesc in trecut, eh na... Nu e real. Traiesc acelasi prezent ca si ei doar in alte circumstante. Defapt sa fim seriosi, prezentul e o clipa, care mereu in clipa urmatoare devine trecut, niciodata viitor. Asadar, trecutul se mareste pe secunda ce trece, iar viitorul se micsoreaza odata cu asta. Ce sa spun, am mai multe amintiri, am mai multe clipe colectionate in viata mea decat altii, de asta am atatea de zis despre trecut. Asta nu inseamna ca traiesc in el.
Ce vina am ca imi e dor sa scriu mesaje de sub plapuma, sau sa sper ca maine sa fie soare sa ne plimbam pe marginea Jiului cu prietena mea cea mai buna si sa barfim dandu-ne pe leaganul de langa casa ei. Imi lipsesc minutele scurte de somn in patul lui dupa ce faceam dragoste , treziti de alarma ceasului , imbracandu-ne repejor si alergand in intuneric spre casa astfel incat sa nu depasesc ora la care trebuia sa fiu acasa. Si evident sarutul furat inainte sa dea drumul usii de la lift. ca un fel de a spune "noapte buna ubita mea ne vedem maine". Mi-e dor de tata care urla mereu ca intarziam , ori ca ma duceam la mine in camera suspectand el mereu ceva chiar si atunci cand nu era nimic de spus sau rau facut. Mi-e dor de mama care ma intreba daca merg cu ea la cumparaturi iar eu din somn refuzam fara sa stiu asta cand ma trezeam. Mi-e dor de toate. De prietena mea , de lumina de pe deal ce o vedeam de la mine din pat, de certurile ce le aveam, de vocea mamei , de suspiciunile lui tata, de iubitul meu de atunci , de drumul pietruit si plin de gropi, de rugaciunile sa nu ploua sa nu ajung acasa plina de noroi,de orasul care mi-a oferit atatea amintiri si m-a crescut asa, ascultandu-mi fericirea ori tristetea.
Mi-e dor! Stiu ca nu le voi mai avea, insa stiu ca voi mai putea adormi acasa , in pat cu momo , insa niciodata nu voi mai simti aceleasi arcuri, iar odata cu asta,voi sti ca timpul a trecut si locul meu nu mai e acolo. Sunt mandra insa ca am amintiri si nu mi-e rusine cu asta. Orice viata as avea, mi-e dor sa fiu copil...cu tot ce inseamna asta!

vineri, 24 februarie 2012

Asa sigur...


Arunc afara cateva ligheane vechi , ciobite
Sa strang in ele apa de ploaie pentru tine
Ti-o arunc apoi pe fata palida iubite
Asa sigur vei invata sa plangi...

Imi aprind o tigare subtire cu amintiri pe filtru
Arde mai repede decat iubirea ce ti-o port, culmea!
ti-o sting in palma-n care te-am taiat ,sumbru
Asa sigur vei invata sa simti durerea...

Ma joc ca o idioata cu bete de lemn uscat
Sa fiu ca "fetita cu chibrituri" moderna
Le-arunc mai apoi in fanul din podul inalt
Asa sigur vei invata cum sa arzi...

Te-mping cu ura pana cazi ,apoi te scutur de praf
Ne jucam de-a chibritul: "cine se stinge mai repede"
tu esti invingatorul , semeni cu un ecograf
Asa sigur vei invata cum sa ingori....

Hai sa ne amintim trecutul in care ploua
In care fumam si ardeam fanul din podul inalt
Si ne impingeam fiecare sa invatam sa ingoram
Asa sigur vei invata sa traiesti fara mine...

marți, 14 februarie 2012

Povestea Soarelui si-a Lunii


Luna e primul mort care invie. Si-o face in fiecare zi, indiferent de situatie ori de ranile provocate in timpul dominatiei Soarelui.
Soarele insa , trebuie sa poveststesc este un tânăr foarte frumos, a cărui faţă e atât de strălucitoare, încât luminează tot Pământul. Când descalecă seara, Soarele mănâncă un colţ de prescură şi bea un pahar de vin. Uneori se spune că Soarele mănâncă de trei ori pe zi: dimineaţa şi seara mănâncă bine, iar la prânz îşi rezervă colţul de prescură şi paharul cu vin. Luna insa este principiul feminin, simbol al fertilităţii, creşterii vegetaţiei, renovării naturii şi primenirii timpului,mai firava de fel si mereu cu-o fata nevazuta , pastrandu-se-n mister.
Asadar, flăcăul mândru care-şi caută o mireasă pe potrivă, cutreierând pentru aceasta „Lumea, ţara tot cu dor,/ Cetatea de nouă ori”, călărind „nouă cai crescuţi în rai”, negăsindu-şi perechea în lume, se întoarce în cer, alegând-o chiar pe cea pe care o iubea in secret de-o vesnicie,Luna... Mare greseala a facut insa Soarele, una care il va costa intr-adevar un timp vesnic si un chin fara sfarsit.
Statea trist intr-una, si-si puse un bun prieten sa-i durerea pe un pergament.

{ Odata, in vremea de inceput, cand ceasurile mergeau inapoi, undeva, la capatul pamantului, unde cerul isi varsa lacrimile in mare, pe o insula bogata se inalta un palat stralucitor. De fapt, intreaga insula era stapanita de imparatul Soare, un conducator bun si intelept. Toti supusii lui erau multumiti si mandri ca faceau parte din regatul de la capatul lumii, unde zarile se intalneau sa-si dea binete, spalandu-se cu roua primei dimineti.
De fapt nu era vorba de o dimineata asa cum stim noi, pentru ca, in imparatia aceea nu era niciodata noapte. Bine, veti spune, dar cum se odihneau oamenii? Pentru ca, trebuie sa va spun, ei munceau din greu, dar cu multa placere, stiind ca toata truda este pentru ei, ca imparatul nu pretinde nimic doar pentru familia lui. Asadar toata imparatia, cand ar fi venit vremea sa doarma, se adunau pe o campie verde si intinsa unde ascultau muzica nemaipomenita a naturii, dansand si razand, imbratisandu-se si oferindu-si unul altuia prinosul de iubire acumulat in timp ce lucrasera.
imparatul Soare fusese si el un simplu traitor, dar harnicia si inteligenta lui i-au determinat pe oamenii locului sa-l aleaga carmaci. Nu era, ca in alte imparatii, nici vorba de mostenire. Daca imparatul nu-si crestea copiii cum se cuvenea sau daca nu avea urmasi, lumea alegea in locul lui pe cel mai drept, mai bun si mai istet dintre ei.
Nici acolo, in scaunul imparatesc, nu era insa numai huzur si petrecere. De cum se termina timpul de refacere, toata lumea se intorcea la munca, impreuna cu bravul Soare, ce trudea sa imparta cat mi chibzuit bunurile poporului sau.
Nimeni nu stia cum a ajuns primul om acolo, in tinutul albastru, inconjurat de ape si vegheat de cerul senin. Era parca dintotdeauna, pentru totdeauna. Oamenii se respectau, se ajutau si se iubeau. Nu se stia ce este ura, egoismul, invidia. Toti erau egali si nimeni nu cauta sa aiba mai mult. Erau impacati cu natura firii lor.
Cand sosi vremea, imparatul isi alese o fata frumoasa, pe nume Luna, neintrecuta pentru dibacia, cumpatarea si bunatatea ei. A fost o nunta mandra, cu alai si veselie multa, iar poporul intreg s-a bucurat pentru nasterea familiei ce avea sa se implineasca.
La palat toate mergeau foarte bine, ca in povesti, iar toti servitorii erau platiti pentru fiecare serviciu, fie el cat de mic. Platiti este un fel de a spune, pentru ca pe insula nu existau bani. imparatul, in intelepciunea lui, a realizat ca, daca ar turna (pentru ca, pe vremuri, banii erau toti din metale pretioase si se turnau in diferite forme!), daca ar turna zic moneda proprie, ar crea zazanie intre oameni. Asadar, daca tu nu detineai un bun cu care sa poti plati serviciul facut, bun pe care l-ar fi dorit cel care te-a ajutat, il plateai cu "Multumesc!". Era cel mai mare capital de iubire intalnit vreodata. Se crease chiar si o banca, unde oamenii adunau cat mai multa iubire si zambete. Cu cat aveai mai mult "Multumesc!" erai mai bun si mai iubit. Era, in fond, capitalul tau moral, dar si un capital de frumusete, caci, se stie, oamenii buni sunt mai veseli, mai deschisi, nu sunt niciodata morocanosi si, prin urmare, sunt mai frumosi.
De aceea imparatul era ceva mi bogat, fiindca fusese cel mai bun si mai de ajutor om de pe insula. Dar era vorba despre un fel de bogatie frumoasa, inteleapta ce-ti dadea fericirea lucrului implinit.
Si, asa cum v-am spus, ceasurile mergeau inapoi, dar asta nu interesa pe nimeni. Oamenii se nasteau tot mii, cu ganguritul lor frumos si vesel (primul capital de iubire), urmand sa se indragosteasca apoi, cu bucuria si dorinta de impartasire arzandu-le in ochi, isi faceau o familie si, incet, incet, se retrageau sa se odihneasca mai mult, in inima universului... Povestea cu ceasurile ce se intorc si deapana timpul invers o sa o spun alta data, pentru ca si povestile au un mic orgoliu al lor: nu le place sa fie amestecate.
Fiind mereu zi, sub carmuirea blandului, caldului si prietenosului Soare si a preafrumoasei sale sotii Luna, nimeni nu-si punea problema timpului. Luna avea cel mai frumos zambet din imparatie, un suras plin si curat. Era, de fapt, unul dintre secretele ei, cu care a vrajit inima lui Soare.
Si, ca totul sa fie ca-n poveste, Luna i-a daruit lui Soare doi fii, gemeni, pe care i-au botezat cu acelasi nume, Luceafar. Mare fu bucuria, de la cel mai mare la cel mai mic, iar imparatia a fost in veselie o buna bucata de vreme. Spun vreme pentru a intelege mai bine o notiune pe care o avem noi, cei de azi, dar sa nu uitam ca in imparatia lui Soare nu fusese dat in exploatare timpul. Si, totusi, oamenii nu se plictiseau, viata lor nu era monotona, cum e azi in goana dupa bani; iubirea si bunatatea are prea multe fete ca sa devina monotone sau sa te plictisesti de ele.
Cei doi Luceferi cresteau si ei, ca toti ceilalti, in armonie cu semenii si natura. Descopereau acea muzica universala, mirosul florilor, ce dau echilibru simturilor. Capitalul lor de bucurie si averea lor de "Multumesc!" cresteau continuu, pentru ca toti se bucurau sa-i ajute, si numai (sau poate mai ales) pentru glasurile lor cristaline si caldura din spatele cuvintelor.
Mai apoi Luna nascu o fetita, Steluta, o frumusete desavarsita, ce raspundea in jur lumina, stralucind si iradiind deopotriva. Gradina palatului inflorea la auzul glasurilor cristaline, pentru ca, sa stiti, florile se hranesc cu sentimentele noastre bune. Cu cat iubim mai mult o floare, cu atat culoarea si mirosul ei vor fi mai minunate. Toate se bucurau in jur de fericirea si prosperitatea imparatiei. Nici un nor nu umbrea stralucirea palatului si a oamenilor care-l locuiau.
Numai ca (trebuia sa vina si momentul acesta, nu?!) ceva se intampla. intr-o zi, niste pescari au gasit pe tarm un om, mai mult mort decat viu. Saritori cum erau l-au luat, l-au ingrijit, l-au hranit si l-au imbracat. Ce li s-a parut ciudat a fost ca, dupa toate acestea, omul n-a spun niciodata "Multumesc!". Gasea diferite formule, pretexte ("Va raman dator!", "Ma voi recompensa!", "O sa am grija sa nu ramana neplatit!") sa evite cuvantul magic, capitalul de fericire si bucurie al locuitorilor de pe insula.
Au inteles atunci ca nu unul de-al lor, ca venise de undeva, de pe mare, dintr-un departe nestiut. Asta nu i-a impiedicat sa aiba grija in continuare de el. Vestea a mers repede si, in curand, regele Soare auzi de strainul ce se ratacise pe insula si il invita la palat. Nimeni din regatul sau n-a plecat sau n-a fost tentat vreodata sa plece pe mare. Erau prea multumiti cu ceea ce aveau, incat sa caute altceva. Ei erau acolo dintotdeauna, ai lor si asa trebuia sa ramana. Asa se explica faptul ca insusi regele era curios sa cunoasca pe cineva care era altfel.
Strainul sosi la palat, unde fu intampinat de imparatul Soare, imparateasa Luna si de toti curtenii cu zambetul de buze.
- Bine ai venit, straine! Cine esti si de unde vii?
- M-am ratacit, imparate. Calatoream, dupa cum stiti, prin lume. Ma mir ca nu ma recunoasteti. Eu sunt temutul Timp, piratul fioros. Calatoream, dupa cum va zic, cu haremul meu (Clipa, Secunda, Saptamana ) si cu fiii mei (Minut si An). Simteam nevoia sa mergem intr-un loc unde nu mai fusesem niciodata si ne-am lasat purtati de valuri pana inspre capatul acesta... Deodata, o furtuna naprasnica ne-a luat corabia, ca pe o jucarie si ne-a purtat in deriva. Toti au disparut, numai eu m-am trezit aici, pe insula.
- Ciudata poveste. N-am auzit de tine pana acum. Iar, la noi, e tot timpul senin...
- Cum, n-ati auzit de mine? Tocmai mi-ati rostit numele... Dar voi nu vedeti ca imbatraniti? Ce, credeti ca voi o sa scapati?
Pastrandu-si seninatatea, desi nu mai avuse de-a face cu asemenea iesiri, imparatul continua:
- Tot ce avem e aici, intre noi, in inimile noastre. Ne traim partea noastra de iubire, apoi mergem si ne odihnim in inima universului. Noi nu imbatranim. Sufletul poate ramane tanar mereu, daca stii sa-i dai hrana de care are nevoie. Fii binevenit in imparatia mea, iar, de vrei, de indata poti incepe si tu sa lucrezi.
- O sa vedem! mai gasi de cuviinta Timp sa zica.
Mai mult din curiozitate, piratul Timp pleca si el sa munceasca. Era revoltat ca nu fusese primit ca un oaspete de seama, temut, ca un invingator. Era furios ca intreaga lui prada (tot ce reusise sa fure din lume: vise neimplinite, planuri nerealizate, idealuri de neatins) zacea acum undeva sub apele involburate. il enervau si oamenii aceia cu politetea lor exagerata, cu bunatatea lor, cu zambetul lor cald, cu iubirea in exces... Se gandi, pentru o clipa, ca ei trebuie sa fie vinovati de faptul ca esuase. "Sigur, numai ei, de vreme ce nu ma recunosc stapanul lor, dac nu stiu nimic despre mine si forta mea... Venind incoace simteam cum puterile-mi scad, cum ma risipesc in neant, cum ei vor sa nu ma accepte... Si totusi, bunatatea lor m-a salvat! Dar, nu! Ma voi razbuna!!!"
Munca piratului era mai mult o hoinareala. Nu avea rabdare sa faca un lucru pana la capat. Obosea repede, iar ceilalti, tot timpul (sau mai mereu) binevoitori, il ajutau. in pauzele muzicale il vedeau cum lenevea si se obosea, ca nu putea patrunde acea muzica relaxanta. Niciodata nu se tinea de program. Mereu mai lenevea un timp dupa ce toti ceilalti se intorceau, cu forte proaspete, la munca.
Razbunarea, asa cum o planuia el, incepea sa se contureze. Gasi cativa ortaci cu mai putini "Multumesc" in cont si-i convinse sa faca impreuna o corabie, cu care sa-i duca intr-un loc unde puteau sa fie ei imparati, sa aiba de toate si sa nu munceasca deloc. Totul se facu pe ascuns, iar lumea, neobisnuita cu raul, nu stia sa fie suspicioasa. Li se parea curios ca Timp nu folosea nici un "Multumesc!", dar isi zicea ca, poate, e sarac, si nu a reusit inca sa stranga din ceea ce primea! Odata treaba ispravita, Timp se descotorosi de cei care l-au ajutat si, in timpul unei odihne, devasta banca si risipi toata averea oamenilor. Rapi apoi pe imparateasa Luna (ademenind-o sub pretextul unui ajutor de care avea nevoie) impreuna cu cei doi Luceferi si cu Steluta. Se urca pe corabie si, asa cum a venit, adus de ape, disparu in neant, nestiut de nimeni.
imparatul se ingrijora si dadu porunca (pentru prima data in viata lui!) sa-i fie cautata familia. in zadar au fost rascolite toate zorile. Disparusera fara urma. Cand isi dadu seama de puterea Timpului si de faptul ca nu mai avea ce sa faca, Soarele scapa o lacrima. Era prima roua pe care o vazusera oamenii... Mai apoi se intrista, iar chipul lui se intuneca inexplicabil. Toti au fost mirati ca se facuse, ca niciodata pana atunci, noapte si frig. Lumea aflase de Timp si de puterile lui, de rautate, de faptul ca le-a distrus economiile si ca nu stie de inseamna tihna si zambetul adevarat.
Numai ca, asa cum Timpul nu poate fi oprit intr-un loc sau invins, nici dragostea nu este usor de ignorat. La insistentele Lunii si copiilor ei, care au ramas neschimbati in bunatatea lor, Timp le-a daruit parte din el pentru a se arata celor dragi. Si asa, pe insula, de cate ori lui Soare i se face dor de sotia lui si de copii, intunecandu-se trist, ei ii apar pe cer: Luna cu acelasi zambet plin, cu colturile gurii in sus, iar Steluta, cu alaiul ei si stralucirea frumoasa, ii invesmanteaza bolta imparateasca. Feciorii apar si ei, unul in zori (Luceafarul de Dimineata) si unul la asfintit (Luceafarul de Seara) sa-i aline durerea tatalui ramas singur.
Iar daca mergeti la mare, acolo, la malul ei veti vedea in zare ceva nemaipomenit: la rasarit si la apus Soarele si Luna se intalnesc, intr-un vis al lor de iubire si, pentru cateva clipe, ne umplu sufletele de frumos, facandu-ne sa uitam de Timp.
Poate, atunci cand voi invata cu totii sa iubim sincer si adevarat, sa ne vedem asa cum suntem si sa sporim capitalul de "Multumesc!", Timpul nu va mai avea ce face si se va recunoaste invins. Va fi din nou imparatia aceea de la inceputuri, cand fiecare va putea privi pe fiecare in ochi. Pana atunci, la margine de mare, ca-ntr-o oglinda magica se vede povestea trista a Soarelui si Lunii, de pe insula lor de la capatul timpului, si doar acolo va fi singurul loc unde singurii imparati se pot iubi vesnic, pentru ca noi oamenii desi nu avem o vesnicie la dipozitie lasam bunatatea, iubirea si "multumesc-ul" in mainile orgoliului...

miercuri, 8 februarie 2012

In vis!

<< Doare atunci cand spui adio unui sperante la care ai visat,dar si mai trist este atunci cand stii ca lupti pentru ceva ce poate nu vei avea niciodata... >>


Trist? Ce a facut cel care a categorizat tristetea? Nu-mi spune ca exista o definitie sau ca tu sti mai bine cum e ori ca suferinta celor cu care vorbesti e neinsemnata fata de cea pe care o porti sub piele. Durerea iti curge in vene in fiecare zi? Oare doar tie? De ce mereu daca povestesti ceva vrei sa fi centrul universului cuiva? Hmmm... As fi prea sadica sa spun ca fiecare e doar mijlocul universului sau si atat? Nu vreau sa distrug sperante sau vise. E atat de frumos sa visezi.Dar atat de ciudat cand iti amintesti naivitatea traita odata ce visul devine realitate. E bine ca am avansat. Nu mai avem prieteni imaginari cu care oamenii s-au obisnuit si i-au considerat nebuni pe cei care sustineau ca au cativa. Acum avem prieteni semireali. E mai bine asa. Ii vedem, ii auzim , vorbim cu ei si stim ce prograu au atunci cand il marturisesc. E atat de simplu sa fi vesel in spatele unui ecran ce-ti transmite zambetul prin fibra optica si retele spre alt ecran ce iti vede surasul intermitent. Dar e trist cand inchizi tehnologia si o parte din adevar se emana pe drum data viitoare cand spui ce ai facut azi. Omiti esente care mai apoi vor distruge.
Uite un exemplu. Azi m-am vopsit .Imi pun poza pe un site de socializare si multi imi spun ca imi sta bine. Insa poza e pusa cu scopul ca stiu si eu asta, ori imi place cum mi-au iesit culoarea ochilor in poza.Insa realitatea e cea in care ma trezesc dimineata si deschid ochii nemachiati, parul imi e ciufulit si evident ziua depinde de starea de spirit. Imi veti spun cu siguanta ca exista webcam-uri,care reflecta realitatea in timp real. Pe mine minte-ma. Nu-mi pasa de consecinta ta, insa pe tine insuti cum te minti cand vei spune ca nu te-ai aranajat nici macar putin cand ai pornit web-ul? E natura umana sa vrem sa fim admirati , iubiti si cei mai speciali pentru cineva. Da..parul meu arata bine la webcam, in poze, dar in realitatea in care cineva ma trezeste zile intregi la rand va fi aceeasi parere?
Mai devreme sau mai tarziu din pacate orice vis trebuie sa inceteze si traim realitatea.Oricat am opri asta e inevitabil. Si daca in decursul vietii apare regretul, acela are de-a face cu trecutul. Nu poti regreta ceva ce nu sti cum este sau cum a fost.
Mi-am amintit o fraza pe care doar unii din cei care citesc o vor intelege. "Nu sunt cea mai frumoasa, nici cea mai inteligenta , insa cu siguranta cu cea care te-a iubit cel mai mult" Nu! Nu e o declaratie de dragoste in mintea cuiva din trecutul meu. Dar nu ma apuc sa caut pe google fraze si citate frumoase pe care sa vi le insirui in sperata ca inmoi inima cuiva si imi va da un like sau imi va lasa un coment. Asta sunt eu, asa cum unii ma stiu in realitate iar restul virtual. Nu orice conteaza, ci lucrurile marunte care impreuna alcatuiesc un intreg mare... Pentru ca cel mai important este nu ceea ce oferim oamenilor,ci ceea ce trezim în ei atunci cand primesc acel ceva. Iar daca dupa cativa ani nu apare nici un regret care te face sa te intorci in timp, felicitari. Esti un om care inca poate sa viseze!

marți, 7 februarie 2012

Cedez...

Paharul de vin se prelinge spre fund dupa ce am luat prima inghititura. Nu imi place la fel de mult cum imi placea candva. Ma doare insa coprul atat de tare incat abia mai misc. Mi-e teama inca si incerc sa trag de timp. Nu vreau sa privesc becurile din tavan asteptand sa adorm si sa nu stiu cand ma trezesc. Stiu senzatia de dupa. Au fost cele mai dureroase 17 ore din viata mea. Pline de nemiscare si durere surda. Insa ma doare fiecare pas facut la fel ca in ziua in care trei dintre prietenii mei m-au ajutat vrand nevrand. Acum insa nu mai am acelasi curaj, aceleasi vise si dorinta unei zile de maine mai bune. Vreau o singura zi in care sa ma pot duce sa ma plimb fara sa simt durere sau sa ma gandesc la ziua de maine. Vreau o zi in care sa pot fi umana...

duminică, 5 februarie 2012

Mi-e teama!

Mi-e dor de o zi fara griji. Mi-e dor sa rad fara sens si cat de tare vreau.
Nu stiu concret de ce scriu aici, probabil pentru ca nu mai am file in jurnalul de pe dulap , ori pentru ca vreau sa scap odata de tot ceea ce simt urland , iar aici oricum nu mai citeste nimeni datorita faptului ca i-am dezobisnuit in perioada in care nu am scris nimic. Probabil nu aveam ce sa scriu, sau mi-a lipsit inspiratia mai mult decat orice.
Mai sunt trei zile si ma duc intr-un loc de unde nu stiu daca ma mai intorc. Sincer nici nu stiu daca vreau sa ma intorc. Nu am pentru ce. Nici macar nu imi plang de mila. E o stare in care nu pot nici sa plang, nici sa urlu, nici sa ma descarc. Vreau sa se termine totul. Insa mi-e frica de tot ce e in jurul meu. Si recunosc, poate saptamana viitoare nu o voi mai face sau poate ca nu voi mai sti sa scriu deloc.
Oricum... imi cer scuze celor carora le-am gresit intr-un fel sau altul , le doresc o viata frumoasa si plina de lucruri bune si amintiri care sa le aduca un zambet pe buze mereu. Le multumesc celor care mi-au fost alaturi in toti anii de viata si celor care m-au ascultat atunci cand am avut ceva de spus chiar daca era o mare tampenie.
Mi-e teama!Prima data in viata mea cand imi e frica de tot ce va urma. Prima data cand nu vreau ca cineva sa ma vada leguma. Prima data cand nu vreau ca timpul sa treaca...
O zi frumoasa va doresc daca veti citi vreodata ce am scris. Sincer... nu am vrut sa fiu un monstru niciodata! Am avut doar motive pe care nu le puteam spune pentru care am fost asa... Imi pare rau!
Drumul spre iad...e pavat cu trandafiri... Sper ca sunt albi sau galbeni, ca daca sunt rosii , va fi un chin!

vineri, 3 februarie 2012

Atunci....acum!



Ma uitam din lipsa de ocupatie pe site-ul cel mai celebru de socializare la ora actuala: Facebook. Nici nu mai e de mirare ca toate fetitele cu buletin inca verde au poze semidezbracate,ori doar fotografiata partea de corp relevanta pentru ele la care bineinteles ca sute de prostuti si onanisti au dat celebrul "LIKE".
Cine e de vina? Ele? Probabil doar naivitatea lor de a crede in iubire virtuala , ori de vreun Fat-Frumos care le promite marea cu sarea , vacante exotice sau ani de asteptare ca sa te aiba in bratele lui. Spune-ti ce vreti, insa cei care acum au mai bine de douazeci de ani de viata nu erau asa naivi. Nu credeau orice baliverna via messenger si in nici un caz nu erau indragostiti de o persoana din spatele unui ecran. Noi am crescut sanatos. Am simtit cum e sa te bucuri la sticla de suc pe care parintii ti-o cumparau la salar, si beai doar un pahar pe zi astfel incat sa ai si maine unul, pentru ca viitorul salar al tatalui tau era inca departe. Cati dintre dezbracatele de pe facebook sau onanistii care isi fac poze in oglinda scremandu-se sa aiba patratele stiu bucuria celor care si-au pierdut zilele si noptiile intr-un club de internet sau au rugat personalul clubului de internet sa te invete sa te conectezi pe mIRC? Sau stie oare mai bine ca noi cineva cat de tare iti stapaneai inima sa nu-ti sara afara din piept atunci cand ai primit un amarat de pentium 1 , si te laudai pe afara intr-o pauza de la "ascunselea" ca tu ai ceva mai bun decat 486-le lor? Cati dintre cei nascuti dupa 1995 stiu sa mai porneasca un 286? Si nu... nu e un intrerupator de la masina de spalat sau vreun program care modifica pozele pe iPad... e stramosul desktopului tau pe care iti uploadezi imagini ale trupului tau in speranta ca un numar mare de baieti cu bube pe fata iti vor goli saculetii magici. Pe vremea mea...( apropo de aceasta legatura de propozitie pe care o auzeam si noi la varta noastra de la parinti ) copii erau fericiti daca isi vedeau fata intr-o poza facuta cu un telefon cu camera VGA , asta bineinteles daca erai in acea categorie de copii care aveau norocul de a avea un mobil al lor. Primul meu telefon mobil? Vai... un biet Sony Ericsson T105...luat pe abonament dupa un lung sir de actorii , plansete si rugaminti , apoi cu discutii ferme cu parintii pentru ca voiam sa primesc si eu mesaje de la un baiat care avea telefon. Dar cum sa ii spun mamei ca vreau telefon? Mi-a luat intr-un final si il tineam ca pe ultima si cea mai de pret jucarie a mea. Nu cred ca exista cineva care sa aibe atata grija de un iPhone 4 asa cum aveau cei din generatia mea grija de telefoanele lor fara mp3 , camera de cativa megapixeli ,dual sim sau touchscreen. Cine visa la ceva al lui pe care il pornea cu atingeri din scoala mea generala?
Mi-aduc in fiecare Craciun aminte cum stateam sub brad, la priza de langa usa , conectata la curent caci imi trimiteam mesaje cu un baiat si nu aveam nici unu curaj sa ne spunem in fata sentimentele pe care le aveam. Vorbeam ore in sir , incet , sub plapuma sa nu ma certe mama ca factura avea sa vina de mai bine de un milion jumatate , care era destul de mult prin 2004. Eh, ce mai contau banii cand inima imi batea sa-mi sara din piept la auzul sunetului telefonului meu.
Imi pare rau de cei din generatia '95 si dupa aceea , ca nu vor simti niciodata cum e sa stai si sa astepti pe cineva sa te intalneasca a doua zi , nu sa il vezi pe internet , cat de mare e diferenta dintre o cearta in realitate si una in care atunci cand nu mai poti de nervi apesi "x-ul" rosu si maine o iei de la capat.
Ce mult ne distram noi cu jocuri flash , sau cu DUKE , BomberMan , Wolfenstein, Mario , tetris sau Supaplex. Ah..sau cati dintre cei "proaspeti" au avut Tamagochi? Cat mai sufeream cand, desi il crescuse zile intregi si il hraneam , il duceam la baie ori il puneam sa dormim , animalul murea pentru ca noi eram pe-afara la o inghetata? Jocul era evident in engleza, pe care am invatat-o de la cartoon network-ul netradus in limba romana. Asadar ori invatam ce spune ori ne uitam ca prostii la niste imagini fara sens, pentru ca alt post de desene animate oricum nu mai aveam.
Prima mea intalnire cu un baiat a fost de-a dreptul de trecut in instorie insa. Fara cadouri , sau ciocolati primite , si in nici un caz fara vreun vis la o plimbare cu masina. Intalnirea era la ora 3. Evident ca nu puteam sa dorm cu o noapte inainte de asta.Ma gandeam in ce sa ma imbrac, ce voi spune , sau cat de penibila voi parea ca imi e frica de el.Era baiat!!! Ma speria asta. Ma astepta aproape de locul unde locuiam asa ca l-am lasat sa astepte. ( invatasem asta de la prietene de-ale mamei care imi spunsesera ca un barbat te asteapta daca te iubeste, iar daca tu il astepti pe el pari naiva )Era 3 fix atunci cand am plecat din casa. Nu mai aveam rabdare dar si inarziam putin cat sa par dezinteresata si ne manevrabila. M-am apropiat de coltul blocului si mi-a trimis un mesaj: "Am ajuns!" Din acel moment inima mea batea mai tare decat aripile unui colibri. M-am uitat dupa colt, sa nu par proasa si sa apar singura iar el sa rada de pe strada de vis-a-vis. Dar era acolo, picioarele ii atarnau lejer...se juca pe telefon ( un joc simplu evident la tehnologia de atunci ). Au urmat ore intregi de discutii inutile care pun pariu ca ne intrau pe o ureche si ne iesea pe alta. Dar cati dintre baietii de acum mai stau ani de zile sa sarute o fata? Cati dintre ei se intalnesc cu o fata fara sa o sarute desi in fiecare seara le cer asta inainte de plecare? Cate ati primit scrisori , sau cate stiti sa cuceriti un barbat prin scris ?
Multi veti spune ca totul e demodat si trebuie sa te adaptezi vietii in care traiesti. Asa este,si noi avem touchscreenuri acum , si noi stim sa umblam pe iPad-uri, si noi avem photoshopul instalat, dar diferenta e ca noi le-am creat si cei de dinaintea noastra, nu "proaspetii"... noi nu utilizam photoshopul pentru orice poza postata pe internet pentru ca noi ne placem asa cum suntem si avem curajul sa ne afisam oriunde asa , naturali si nu doar in spatele unui ecran. Noi am suferit cand o fata sau un baiat nu ne bagau in seama si am plans real , nu ne aruncam comenturi jignitoare sau dadeam un search la o alta persoana repejor pe siteuri. Nu va acuz, nu judec pe nimeni , dar minorii din ziua de azi uita sa traiasca in lumea reala , sa planga , sa sufere , sa indure fara ca internetul sa iti distraga atentia. Asta e motivul pentru care noi...mai 'batranii' sa zic asa, stim sa fim invincibili.Pentru ca noi am trecut prin bine, prin rau, prin groaza si prin durere in cea mai mare parte singuri. Aveti o viata frumoasa, dar eu una... nu mi-as da copilaria pe zece de-ale minorilor de azi!


"Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar "in mai prost",
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală...
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală
In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.
In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu',
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.
In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa "offline" pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar "live".
Acum poţi s-o studiezi şi pe "Facebook" şi "Hi5"
Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.
Pe-atunci nu ştia ce-i "shopping", nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate... se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :"Am ajuns.Cobori odată?!?"
Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?... fetele de altădată.."

miercuri, 1 februarie 2012

Lenevire...

N-am mai scris, probabil ca nici cuvintele nu stiu sa le mai insirui asa cum o faceam odata. S-au schimbat multe de cand jurnalul meu virtual nu a fost reimprospatat. Au murit sentimente si oameni apropiati , au disparut prietenii si mai presus de orice am devenit altfel. Aproape robotica, inumana... Mai inumana decat as fi crezut vreodata ca pot fi.
Am facut atatea lucruri pe care mi le-am propus in ultima jumatate de an , incat trebuie sa imi fac o alta lista de "lucruri de facut pentru viitor" incat sa am ce taia de pe lista si sa am motivatii pentru ziua de maine.
Mi-era dor de tot... de plictiseala , de intenet, de fotografii , de desen , de DaVinci Learning, de oameni ce ma acuza si mai ales imi era dor sa lenvesc... :D

Eu...sunt ok. Tu cum esti?