vineri, 2 septembrie 2011

Cand nimeni nu te-asteapta


Am crezut ca va durea la fel de tare ca pana acum. Sa fi singur insa atunci cand credeai mai putin ca vei fi nu e chiar atat de rau. Eram sigura ca nu ma voi putea ridica de pe jos de durere si lacrimi... Ca imi va rupe sufletul in bucatele infime fara posibilitatea reconstruirii in stilul puzzle. Dar nu... ma simt doar dezamagita de faptul ca acum ii ating tastele si ii folosesc propriul lui mijloc de comunicare pentru a-mi descrie starea. Care stare defapt? Ma simteam groaznic atunci cand ii vad suferinta din spatele ochiilor negrii fara centru macar imaginar. Stiam ca ii rupeam inima in doua cu fiecare atingere pe care i-o ofeream celui care-mi umple acum prezentul. Am facut totusi multe, mi-am lasat orgoliul si am provocat voit rani celui ce-mi e alaturi pentru a-i fi aproape, pentru a fi aceeasi fata de care s-a indragostit candva si cea care i-a fost alaturi indiferent de situatie. Am incercat melancolii, romantisme , biletele de amor ori scrisori de dragoste imbibate cu lacrimi de durere insa scrise frumos, udate cu Angelli Bianco ori Martini-ul clasic... Chiar si-atunci cand stiu ca ma va parasi inca odata in cateva zile si ma va lasa iar singura sa ma descurc cu tot, voiam sa simta ca inca sunt acolo, inca un colt al inimi mele ii apartine pentru totdeauna. Voiam sa stie ca pentru mine notiunea de "mereu" se sfarseste atunci cand sunetul pe care il urasc cel mai tare il vor auzi cei care isi i-au ramas bun fara ca eu sa ii aud vreodata. Pentru ce toate astea? De ce ma aflu aici, scriind si impachetand totul impletite cu cateva lacrimi, insa mult mai putine decat as fi crezut candva?

Nu ii plac surprizele... Asta mi-a spus in ultima discutie. Cui nu ii plac surprizele? Celor care nu au avut parte de ele si nu stiu cum sa reactioneze la ele. Celor care niciodata nu le ajunge ceea ce au. Eram in casa lui, pe patul lui... Iar el, cu acelasi orgoliu, la cativa zeci de metrii distanta, fara intentia de a ma opri si-acum crezand probabil ca ma voi mai intoarce candva asa cum am facut de-atatea ori.

Nu vreau sa las in urma nici o amintire, nici un obiect. Nu vreau sa privesc in urma stiind ca de undeva de pe deal , ma vor urma ochii celui pe care l-am imbinat cu insasi sufletul meu, asa cum nu voi mai putea probabil sa o fac vreodata. Plec, impreuna cu amintirile, dorul, regretul in urma. Nu mai vreau si nu mai pot trai intr-o viata plina de orgolii cu inamicul perfect. El imi vede calea...imi urmareste pasii dintre crengi... insa chiar de m-as intoarce, eu nu as mai putea sa ii vad vreodata...


Un comentariu:

  1. Nu mai fa pe victima cand stii cine e vinovatul. Da, urasc suprizele din partea ta , ultimele cel putin nu au avut vrun final fericit pentru mine. Scrii de lacrimi si suferinta dar cand a fost vorba sa ramai 20 de minute?Ai ales sa pleci , si ai lasat si amintiri , si obiecte si ai incheiat tot cu un simplu bine..

    RăspundețiȘtergere