miercuri, 24 august 2011

Aproape de final...


Nu stiu concret cat e ceasul acum... nici macar notiunea timpului nu mi se mai pare esentiala pentru un trai linistit pe care mi l-am dorit demult. Ma simt altfel de la o vreme, linistita fara sa plang necontrolat sau sa imi caut alinarea in bratele cuiva. Oricum lumea are interese, nu vreau sa am de platit multe inapoi unor maini ce ma strang in brate probabil din dorinta sexuala pentru cat pielea mea nu devine leita cu al unui shar-pei.

Incet si instinctiv devin ca el... fara regrete se pare. Cel mai bun prieten al meu imi pare doar linistea pura, iar unica fericire se revarsa in cateva momente fara durere ametite de alcool pe care corpul meu si-l imprima deja ca pe ceva vital. Urasc paharele , au capacitatea unui lichid insuficient cat sa ma faca sa uit de tot ce e in jurul meu. M-am plictisit de fata pe care trebuie sa o afisez in fiecare moment in care depasesc pragul casei , pardon , caselor mele pe care niciodata nu le pot numi 'acasa'. Nici nu stiu daca am avut vreodata definitia concreta a acestui cuvant clasic. Sunt prea batrana sa ma plang de esecuri , fara sa le infrunt insa prea tanara incat sa ma avant intr-o relatie complet serioasa doar pentru a avea pe buletin un domiciliu pe care sa il pronunt cu un zambet cand spun simplu.. 'merg acasa...' Si acum merg, insa oriunde e liniste, dor in orice pat fara sa fac vreun moft ca nu e destul de moale sau prea confortabil pentru a avea un somn cat sa ma mentina in viata.

Vreau sa inchid ochii intr-o seara, sa uit de orice durere fizica , psihica , morala , fara sa fiu judecata sau acuzata... sa nu ma trezesc decat atunci cand lumea va vedea in mine un om... nu o femeie simpla si naiva asa cum m-a invatat el sa cred despre mine...

Boule...sunt om...am sentimente! INCA!

vineri, 5 august 2011

Deznodamant



Era inutila orice discutie superficiala. Mintea mea era cu siguranta in alta parte. Am sentimentele diluate de ultimul strop de bere pe care l-am baut, probabil in amintirea unui ultim vin ascuns in mod miraculos.
Imi placea sa vorbesc intr-un mod plin de subinteles, dar parca si asta m-a plictisit atunci cand fiecare interpreteaza ceva anume dupa bunul sau plac...

Aveam vremuri cand nu ma simteam umana, acum daca pun totul cap la cap,observ ca sunt mai umana decat multi care se cred milostivi. Sunt multi care-mi spun ca nu am sentimente... Oare e asa? Am fost oare ranita vreodata de vreun suflet caruia ii daruiam totul? Da...Am fost, si nu odata, insa daca as da timpul inapoi, ar fi la fel... As trai aceleasi simtiri, as vedea acelasi cladiri care mi-ar strani amintiri frumoase, si as visa acelasi sperante fumate din tigari la bucata pentru un zambet.
Timpul arde fara mila zi dupa zi din viata mea, iar amintirile din ce in ce mai multe zgarie fara urma de vindecare materia mea cenusie arsa deja demult de amintirile adolescentei mele.
M-au enervat mereu coincidentele din viata mea, felul in care se legau toate in ea, la fel cum cunosteam alti oameni sau ajungeam sa infloreasca anumite sentimente intre mine si o anumita persoana. De ce totul trebuie sa se lege ?

Ma enerveaza la culme inca si-acum razboil intre mine si prima mea iubire. Felul in care ne razbunam, momentul in care unul dintre noi cedeaza iar celalalt il ataca simtind cum sufletul i se unge de placerea amara a razbunarii. Urasc privirea sadica si felul in care ne uitam unul la celalalt atunci cand stiam ca probabil e ultima data cand ne mai intalnim privirea. Si ma enerveaza si faptul ca mintea mea nu il uita de tot indiferent de cati altii m-as indragosti insa nu pot la aceeasi intensitate. Nu e barbatul perfect, nu e idealul fizic, e doar inamicul perfect, cel care imi raspunde prin acelasi caracter... Am facut acelasi compromis, dar nu conteaza ce-abereaza cei de langa mine...nu regret! Fie ca le convine celor care au urmat in viata mea fie ca nu...

Cateodata doare si simpla tacere care ramane in urma unei furtuni dezastruase... Mi-am pierdut din elanul de a scrie versuri.. n-avea cine sa citeasca, sau sa le inteleaga. Mi-am pierdut arta de a scrie, si cheful de a-mi dezvalui inutil sentimentele care oricum nu au nicio relevanta pentru cineva pentru care ar conta.

Am amintiri in cativa ani cat altii in zece... Am vazut locuri pe care nu credeam ca le voi vizita vreodata , si asta datorita celui care m-a ascultat timp de un an in fiecare zi, salvarea mea atunci cand credeam ca nu mai contez pentru nimeni si cand parerea mea despre mine era mai jos decat un mop clasic din bumbac. Atunci am invatat ca o idee de aventura poate deveni o adevarata poveste. Dar ca orice are si un final pe care il alegi in functie de ce vrei sa faci. M-a invatat insa ca lumea merge mai departe... si am vazut asta atunci cand am cunoscut un om care avea in ochii mei o cu totul alta viata. Gresit. E mai altfel decat insisi cei care il acuzau. O viata linistita si o femeie in care sa isi puna bazele fara ca in mintea ei sa existe doar roz, pufosenii si shopping. Asta era in visul viitorului lui, pe cand ceilalti il categorizau ca cel mai mare devorator de femei. Cine sunteti voi pana la urma sa faceti categorizari despre mine, despre el, despre unguri , sau despre nemti?

Priveste-te in oglinda, cat inca nu e prea tarziu, si incearca sa iti conturezi dorinta dincolo de retina. E ceea ce iti place? Ce te face defapt fericit, implinit , plin de viata si fara regrete?
Mai sunt cateva zile... in care pot trai in amintirile adolescentei mele, ma sa scald in sperante si in dorinte , sa imi amintesc emotiile pe care le aveam cand mergeam la scoala generala ori la liceu, sa mi se opreasca inima-n gat cand trec podul pe care candva eram ca cei doi din videoclip. Senzatiile astea unice nu mi le va sterge nimeni, nici cel mai grav accident care mi-ar fura din amintiri. Mereu imi va tresari mintea, inima si sufletul la amintirile pana acum. Odata plecata insa, lumea va fi altfel,fara cale de intoarcere si fara dreptul de a-mi exprima vreodata regretul...

Salveaza-ma de mine!...

miercuri, 3 august 2011

Ciudat

M-am trezit cu un sentiment ciudat, pe care nu prea il pot explica in mod logic. Ma simt de parca nu sunt acasa si nu ma refer fizic, ci pur si simplu simt ca trupeste sunt acasa iar o parte din suflet e plecata departe fara sa aibe vreun gand de revenire inapoi in ingradirea trupeasca. M-am uitat peste cateva lucruri candva importante pentru mine si se pare ca inca au ramas destul de dureroase. Am una din zilele pe care le aveam acum vreo trei ani cand bifam cate o zi in calendar. Ca un fel de countdown, acum insa care e finalul? Hmm... ciudat, dar imi place. Ma simt copil. Ma duc sa scriu, sa fac fotografii si stau deasupra tuturor celor din oras fara ca cineva sa incerce sa ma salveze disperat azi...

I can't be who you are!...

marți, 2 august 2011

Bondar


Nu! In nici un caz nu voi renunta la visele mele. Voi fura ata de speranta, un ghem plin doar al meu pe care-l impletesc de fiecare data cand strainul meu anonim imi rupe bucata de suflet pentru propria placere sadica. Ce mai poti rupe? N-ai nici macar o zi de munca pentru a-mi amaneta restul sentimentelor. Ia-le! Sunt ale tale pentru totdeauna. Pastreazati-le in punga vietii tale si intareste-i capatul oricat. Voi alerga in urma ta pana te voi calca strasnic pe tine in picioare pentru fiecare sentiment de neliniste pe care mi l-ai creat.
Sunt eu, aceeasi fata ciudata deghizata in haine de om normal. Imi imbrac insa uneori in fata oglinzii aceeasi pantaloni negrii largi, si camasa mea pe care o adorai, ti-am gasit si sapca neagra pe care ti-am decolorat-o prima data cand am invatat sa spal la noua masina de spalat. Cat radeam atunci! Aminteste-ti strainule.
Fura-mi praful de pe aripi si te voi lasa fara polen... insa fiind o floare moarta inainte de termen, iar tu bondar prapadit parizian stii bine ca lumea se invarte si fara noi, insa niciodata la fel! Dar oricum, i-ati zborul sau te-alerg pana petalele-mi vor fi rupte de durere. Si nu sunt departe de asta! Eu stau, mor,si putrezesc clasic pentru o alta lume care are de chinuit intr-o sceneta care trebuie sa para roz, dar tu straine traieste-ti fiecare clipa!