marți, 15 martie 2011

Redobandit

De ar fi totul atat de simplu. De as putea sa imi maschez urma pasilor mei in nisipul de pe asfaltul de proasta calitate. Vreau sa fug de propria-mi umbra, si sa incerc sa remarc fiecare sacrificiu pe care un om din prejurul meu il face pentru mine sau cu mine. Dar care e scopul? Fiecare om face ceva doar daca are ceva de castigat sau e obligat sa o faca. De ce suntem noi oamenii atat de complicati? Mi-e dor de zilele in care stiam sa apreciez fiecare lucru marunt fara sa ii privesc in esenta. Imi lipsesc orele in care radeam fara vreun motiv anume si mi se citeau fraze intregi din culoarea ochiilor. Acum parca si ei sunt mai rataciti, parca imbatraniti prea devreme de un val de regret. Dar regret pentru ce? Mi-e ciuda de un singur lucru. De faptul ca am uitat cum e sa iti simti iubirea cu fiecare por al pielii, cum e sentimentul in care sute de furnicaturi nu-ti lasa picioarele sa paseasca, ori de inrosirea fetei fara voie, sau fluturasii fara astampar din stomac. Candva simteam sentimentele oamenilor dupa pasii pe care ii fac, acum aud sentimente marturisite si rad ironic privind fix in ochii celui ce vorbeste de parca e o prada simpla gata sa o sfasii sadic dupa un atac feroce. Parca nu as avea nevoie de ele, dar totusi traiesc fara ele, hranindu-ma parca din amintirea imaturizarii mele. Daca a fi fara sentimente inseamna matur, urasc tot ce tine de maturitate. Nu-mi place deloc ideea unei sacrificari de suflet pentru a continua o viata, dar stiu...toate trebuie facute la timpul lor, si fiecare lucru are propriile sale repercusiuni, iar daca viata mea e asa, cu siguranta am gresit undeva pe drumul pe care l-am parcurs pana acum. Dar ...voi asfalta soseaua din nou, cu rabdare , munca si...rasplata pe masura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu