joi, 17 martie 2011

Nu mai e ce-a fost!...

M-a cuprins un sentiment pe care-l uitasem demult. Voiam cu nerabdare sa ma uit in amintirile oamenilor care au facut parte din viata mea. Imi amintisem multe fraze, momente si dispute ce le privesc acum cu amuzament. Imi lipsesc unii dintre ei. Imi e dor de cea care-mi umplea ziua, cu care deraiam mereu de la cate o ora la care nu am invatat si ne pierdeam pe drumul de la garaje spre magazin. Cate faceam doar sa treaca timpul si sa nu fim vazute de nici o persoana ce ne-ar putea scoate la lumina maleficul plan de a nu ne intalni cu mr. pinguin. Si de cate ori ne uitam in oglinda doar sa stergem din defecte atunci cand plecam spre casa si voiam cate o privire in urma pasilor nostrii. Mi-amintesc si acum zambetul ei larg atunci cand eram intrebata indiscret de 12 D, iar eu ma inroseam de parca varsare o calimara cu cerneala rosie pe fata mea.
Cel mai dor imi e insa de canile micute cu ciocolata calda , pe fotoliile de afara, la o discutie nefolositoare pana lumina disparea de pe cer...si imbratisarea de final cand plecam , iar ea astepta apelul de confirmare ca cei ce ma conduceau acasa si-au facut meseria. Dar au trecut luni, si nici macar un apel n-am primit de la cea care imi manca jumatate de zi candva. Nu voi uita cum alergam cu primul volum din ' Morometii" cand voiam cu orice pret sa o lovesc in cap si nu ca sa retina frazele ci pentru ca ma enervase Inteleg oricum ca viata ne schimba, si pana la urma niciodata avocatii nu s-au inteles cu jurnalistii...


La fel de dor imi e si de orasul pe care il cunoscusem lent, tematoare, dar care mi-a intrat in sange si refuza sa iasa vreaodata din amintirile mele cele mai de pret.
Mi-e dor si de plimbariile in Tg Jiu, de ploaia infernala ce-mi uda pielea caci hainele erau de mult sub apa, dar umbrela era in mana celui caruia ii ocupam eu cealalta mana. Si...da! Pantalonii aia rosii care defapt trebuiau sa fie cu totul altceva. Si plimbarea pe insulita, care nici ea nu mai e ceea ce a fost acum. Si-as mai vrea sa simt aroma cafelei din separeul barului de pe colt. Dar nici cafeaua nu mai e cea fost...

Mi-e dor de cel ce il iubeam, si care imi umplea fiecare zi cu zambete reale , de asteptarea maxima a orei 15, de teama cu care ma uitam dupa colt sa ii vad o bucata de trup ,sa ma conving daca el a ajuns inaintea mea. Mi-amintesc si-acum prima tentativa de sarut, cand eram gata sa o fac, dar era ora 18,si cineva se uita direct la noi. Mi-e dor de ochii lui uzi, si de ploaie de data aceasta , cand ma astepta cu trandafiri pentru prima noastra luna aniversara, la pomul meu ciudat de rotund. Dar nici pomul nu mai este deloc si nici eu nu pot sa mai simt intensitatea aceleiasi iubiri...

Mi-e dor de serile in care stateam pe bancuta de lemn ore in sir la povesti interminabile, cu cei pe care nu ii interesau daca aveam sau nu bani in buzunar. Simt uneori si acum stransul lor in brate atunci cand ma vedeau dupa o luna perioada de timp, sau durerea din ochii unora atunci cand imi luam ramas bun si trenul meu urma sa plece in urmatoarea ora. Ba chiar, unii din ei veneau sa ma vada cum plec. Probabil sa se convinga de faptul ca nu ma intorc curand.... Glumesc. Se citea tristetea in ochii celui care ma placea mult candva si nu ar fi recunoscut nici cand asta.

Si zugraveala din vara, cand fugeam ca nebuna sa ma salvez caci ei aveau chef de joaca iar eu eram plina de var..Ma durea mana stand cu ea in verticala, dar nu aveam de gand sa recunosc asta si sa-l las pe vreunul din ei sa ma invinga. Nu aveam de gand sa pierd. Si totul e gata acum, dar parca nici asta nu mai are sens...

Asadar, m-a cuprins o nostalgie fara sens, caci drumurile noastre s-au despartit de-a lungul timpului, iar eu am ramas cu persoane noi, cu amintiri in urma si un viitor incert. Unii din ei sunt in capitale, altii-n tari departate, unii pe-aici, pe-aproape dar nu cu acelasi entuziasm... Iar eu? Cu mintea-n colturi intr-o dimineata de martie, gandindu-ma la tot ce-a fost. Fara rost, caci niciunul din cei care au contat pentru mine , nu retin asta pentru un prezent... Dar eu am vise, si-amintiri, si-am avut oameni ce m-au facut sa ma simt importanta, si sa-nving orice durere cu zambetul pe buze, pentru ca totul era mai usor atunci cand nu erai atat de singur....

4 comentarii:

  1. draga mea eu zic una si buna NU-TI RATA CARIERA DE JURNALISTICA ar fi pacat pentru ca offfff da ce ce le ai .eu nu le am cu astea ,adica cu scrisul dar inteleg foarte bine ce- ce zici tu acolo si credema ca zici bine ce a cezicitu acolo. bafta draga mea nu te lasa

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru prima data sunt de aceeasi parere cu anonimul,intradevar Jolly,esti ft buna la scris,mai mult de atat postarea asta imi provoaca si mie niste stari de nostalgie..dar..asta e,succes Jolly in continuare,pup :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc 'Anonim', dar mai mult as aprecia parerea ta daca as stii si cine esti. Mi-ar placea sa stam de vorba daca se poate.

    Otilia, tu mereu ai inteles ceea ce am avut eu de spus in ceea ce am scris. :* multumesc si tie mult de tot.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sti ca mereu o sa te iubesc

    RăspundețiȘtergere