sâmbătă, 26 februarie 2011

Asta e realitatea umana!

Stand by animals in China. from ptroa on Vimeo.



Cat de draguti sunt micii galbejiti cu ochii alungiti nu-i asa? Oare cum ar arata unul dintre cei din videoclipul de mai sus in locul animalului? Oare nu ar fi pe buna dreptate jupuirea de piele pe viu? Eu una chiar vreau sa vad cum arata unul din micutii chinezi fara pielea lor galbena. I-as jupui lent, pe fondul unei melodii de pian. Sa dureze, si sa doara.

Asa fac unii bani multi, asa sunt ei in lumea lor. Si ne mai intrebam ce inseamna uman? Asta e uman! Asa a devenit omenirea. Suntem prea multi pe Terra, mult prea multi pentru resursele necesare, asa ca nu va mai plangeti ca unii mor din lipsa de nu stiu ce vaccin , sau e un mic cutremur. Pamantul se autoconserva, si daca eu cel putin as fi in locul lui, m-as scapa de toate lichele astea ca cei din videoclip. Stiu, va uitati la clip, poate vi se pare tragic sau varsati o lacrima daca ajungeti sa il vedeti pana la capat, si-atat. Maine nici nu va mai aduceti aminte de nimic. Si lumea continua pe fagasul ei. Stiu , nu avem ce face. Dar asta e doar o parte din realitate. Si cu riscul de a fi egoista. Sper sa moara multi oameni, enorm de multi. Cu cat mai multi cu-atat mai bine. Pentru ca ceea ce traiesc acum, nu mai pot fi numiti oameni, doar creaturi ce sunt insetate de bani si putere. Iar cei care recurg la asta, sa nu se odihneasca vreodata in pace!

Doar eu ma iubesc in realitate!


Niciodata nu va exista un om perfect. Sunt extrem de constienta de treaba asta. Dar cum se face ca mereu langa noi ne lasam doar falsitatile?Niciodata nu ne multumim cu ceea ce avem, si alungam de langa noi persoanele care ne vor bine , doar pentru ca mai apoi sa tanjim dupa doar o clipa ca in trecut.

Eu mi-am pierdut din umanitate. Am lasat in urma pasi foarte bine apasati in solul dureros. Am udat drumuri intregi cu lacrimi, dar acum nu mai pot plange. Simt doar un plans sec, fara lacrimi ce-mi rupe bucati din micutul meu suflet. L-am impartit de extrem de putine ori, dar am realizat ca e gresit. Nu sunt cu nimic mai speciala , dar sunt cea care sufera mai mult acolo in tacere undeva.

Nu mai pot continua asa. Voi fi acea femeie pe care o vrei, dar pe care niciodata nu o vei avea. Pentru ca totul va fi doar o iluzie a amintirii imprimate intr-o gandire spre o alta pe care ai avut-o in trecut.... Si fara intrebari... nu am raspunsuri. Nu conteaza la cine ma refer... Sunt doar doua cazuri, iar mereu vor da vina unul pe celalalt cat timp eu voi evada pe o a treia cale undeva departe. Evident eu cu mine insami. Pentru ca doar eu ma iubesc si ma plac aproape total asa cum sunt.

marți, 8 februarie 2011

Prietenie cu-n raton

O credeam mai feminina... Dar se pare ca era mai atletica decat in scoala generala si a fugit atat de repede incat a lasat in urma si inteligenta si sarmul in acelasi timp. Si alerga, repede, repede... incat nici macar frumusetetea nu avea sa o mai prinda vreodata din urma. Dar se lipeau de ea metale, si nu monezi...avea multe tevi de lustruit pana sa faca rost de-o chiftea si-o chifla. Dar era pe teritorul roman. Asta era de ne egalat. Nu vezi in fiecare zi provincia Caserta ori sa vorbezi dialectul napolitan. Ah nu.. nu wafele pe care le mancai de obicei in tara natala draga!

Si-asadar o rupse la fuga mica chestie cu crapatura si le agatase in ultimul moment de o bucata de tarm... Mai mai sa cada in Tireniana.Si cat s-ar mai fi spalat atunci...vai vai... Cata apa n-ar fi avut in toata Romania. Caci deh " Ne plangem de mila,uitam sa traim,visele ard ca paie uscate,uitam sa iubim,dar tu draga Romanie,ai distrus vieti si mii de sperante ca intr'o va fi mai bine alor tai copii.In loc sa oferi mai multa natura,tu o iei si pe cea care ne'a ramas,a ei frumusete era candva caci politicienii au furat si farfuria oamenilor de sub nas." Cu ghilimele de rigoare, sa nu cumva sa ne dea tanti in judecata. Cum farfuria de sub nas a fugit si ea... Hop a sarit si dansa peste granite. Nu mai e momarlanul de la munte acuma cu genunchii indoiti de truda si urcat la deal. Acum e evoluata...Caci ea "Knows English, Italien, Ungherese" deci nu doar limba aia nashpa de acasa. Ca sa nu mai vorbim de studii. Caci un biet liceu de langa cimitir nu avea cum sa ii infrupte intelectul hyper evoluat asa ca urmeaza cursurile la "faculty of Arts" domne' nu asa!

Deci in Occident tarana ah...pardon..tanara...(am gresit de la graba de tastare, imi cer scuze) a devenit femeie. Cu picioare groase sa se vada investitia si tate ce umplu sutienul mai celebru ca cel de la firma versace... Nu facem reclama acum. Caci fetita nu vrea sa se laude defapt cu faptul ca are bani de 'pirsuri' ori cateva beri. Ce e o femeie daca nu se-nfrupta din 5-6 sticle de bere plus votka la un chef si nu vede masa mai mare atunci cand danseaza si simte din plin mana celui ce-l iubeste.. Ah nu e acolo? Sunt altii...aha! Am priceput acum. Probabil nimeni nu mai iubeste ratonii in ziua de azi. Cata nesimtire! Si ele sunt fiinte oameni buni sa stiti! Iubiti ratoniiiiii!!!!

Asadar zilele treceau iar la balconul din Verona era jucarie de sentimente pe langa cel pe care ea statea zi de zi cu gandul departe la printul din poveste calare pe un Fiat 124 Spider, evident alb ca varul. Nu! Nu fi rau! Nu s-a speriat Fiatul cand a vazut-o pe ea. Baiatul s-a speriat si a fugit ca vantul chiar si fara masina. Ce mai conteaza o masina in minus. Alta masina iti iei, dar alta fiinta ce se trezeste langa tine dimineata in halul asta...cu siguranta nu.

Dar lumea e nedreapta si judeca defapt femeile ce sunt dementiale. Pline de feminatate de mai da si de afara la cata cantitate restransa se inghesuie in trupul ei de-a dreptul superb. Dar repet...si ratonii trebuie sa traiasca. Bine ca nu in Romania. Sunt destule gradini zoologice pline.


P.S. Acest text este un pamflet. Si trebuie tratat cu atare. Orice asemanare ale personajelor cu lumea reala este strict intamplatoare.

Februarie...

Am o stare in care nimic nu ma mai raneste. Nu ma doare, nu simt si nu vreau nimic. Plec doar sa ma plimb, prin orasul meu 'natal' ce mi-a trezit atatea amintiri si momente care nu mai inseamna nimic dureros acum. Curios...pana la urma si durerea trece atat de simplu..daca as fi stiut asta inainte sa plans de sute de ori...

Rezumat de dragoste


Am cunoscut in viata mea multe fete pe care le consideram prietene. Incepand de mica incercam sa comunic cu oamenii din jurul meu. Mereu mi-a placut comunicarea. Si am cunoscut zeci de fete,ce le consideram atat de perfecte, atat de feminine si demne de o prietenie reala. Mai tarziu am vazut ca defapt nu exista decat minciuna unei relatii ce avea sa se destrame cu primul baiat aparut in peisaj.

M-am indragostit ca orice om... undeva prin scoala generala de baiatul pe care il credeam atat de perfect pentru viitorul meu. Ma vedeam toata viata alaturi de aceeasi persoana. Era atat de iubitor...bland. Ii citeam mereu iubirea sincera in ochii lui caprui. Asteptam sa adorm cat mai repede cat sa ma trezesc a doua zi, iar inima imi batea cu 20 de batai pe minut mai mult cand ma apropiam de coltul scarilor de marmura la fiecare ora 3... Era ceva special. Unic. Un sentiment pe care nu aveam sa il mai simt vreodata in viata mea niciodata. Ma maturizam intre timp incat sa vad si rautatea ce se ascundea in sufletul unui om nemultumit de mine. Am gresit si eu. Recunosc. Imi regret unele iesiri si cuvinte jignitoare aduse la adresa lui. Il iubeam atat de mult , incat am invatat sa trec peste tot doar sa inving totul alaturi de el. Am invatat sa urasc tot ce ma ranea. Pana am ajuns sa il urasc pe el, pentru ca ma ranea. Devenise inamicul meu perfect. Aceeasi gandire, aceleasi planuri de operare. Atat de asemanator cu mine incat ii iubeam fiecare rautate. A ajuns sa imi iubeasca ura din mine. Sa adore fiecare cuvant adus cu jignire, pentru ca imi aprecia partea demonica, plina de rautate si momentele in care primeam lovituri de la viata, ce-mi rupeau inima si sufletul in sute de bucati, dar imi stergeam lacrimile , si mergeam mai departe cu fruntea sus chiar daca in urma-mi lasam parti din mine pe care nu aveam sa le mai colectez vreodata. Imi pierdeam umanitatea. Imi scapam identitatea in teritoriul lui. Si ma lasam calcata in picioare doar sa-l am aproape inca o zi. Acceptam zile intregi de durere doar pentru ziua in care il simteam aproape de mine. Il atingeam , il sarutam si ziua mea era mai buna de cel putin doua ori. Era motivul pentru care adormeam cu zambetul pe buze , si radeam dimineata la citirea mesajului lui de noapte buna. Imi iubeam oglindirea masculina mai mult decat orice. Era bine, pana in peisaj apareau prietene materialiste, sau blonde, sau pur si simplu fete pe care le mancau intre picioare si se simteau mai femei daca se amesteca in ceva relativ frumos. Cat de mult voi zambi cand voi auzi ca fiecare din aceste chestii vor divorta si vor muri atat de nefericite candva.

Mi-amintesc si-acum primele drumuri spre strada Izvorului, in care alergam sa las in urma metrii de oras, spre o evadare in natura. Am amintirile pline de vatul de pe stanca, geaca ce ma proteja de ploaia teribila pe platou, patura ce-mi sufoca aerul cand simteam saruturile de la lac, sau de zilele cand mergeam pe drumul din dreapta la intersectie. Facusem lucruri pe care nu le voi regreta vreodata. Fusesem mai fericita decat orice alta fata. Prin lucruri simple... As prefera de zeci de ori acelasi miros de fan, in locul unei plimbari cu masini cu geamuri fumuri... As purta cu placere inca o data cizme de cauciuc alergand in noroi in locul tocurilor de 10 cm subtiri... Dar vremurile au trecut si stiu asta. Sunt fericita doar ca am fost cea care a avut ocazia sa simta asta candva. Ca am zambit de sute de ori din tot sufletul. Dar stiu ca am platit pentru fiecare. Mi-am destramat sentimentele in farame minuscule. Am simtit durerea, ura , si frigul raului in miez de iarna , imbibat cu un refuz drastic. Nu ma interesa nici o durere fizica. Voiam doar o imbratisare. Indiferent cat avea sa platesc pentru asta. Dar nu mai am resurse sa continui plata. Nu mai pot.

Nu vreau sa ma mai mint sau sa mai continui o poveste ce nu are expozitiune. Lumea isi va primi rasplata. Prin fiecare gand, gest si sentiment. Nimic nu ramane nepedepsit. Iar eu...sa fiu pedepsita dupa pacatele mele. Nu am prea multe, iar unele din ele sunt justificate. Doua lucruri sunt certe... Nu fac rau si nu insel daca am pentru cine sa fiu umana, iar amintirile raman acolo. Te-am iubit. As fi facut totul pentru tine. Dar tu ai preferat occidentul, si sa pastrezi bucati din sufletul meu. Nu uita insa, ma cunosti mai bine ca oricine. Voi rezista oricarui atac, iar sufletul imi apartine, si il voi regenera pentru cel cu care imi voi imparti viata. Vorba unui prieten comun pe care-l citez reformuland putin. "Sa vorbim peste 10 ani,care din noi va fi mai fericit? Eu cu sotul meu?Sau tu ca sot al alteia?"



Drum bun...viata usoara si frumoasa iti doresc. Crezi ca e sah mat... insa nu uita: ultima mutare e a mea. Iar cand inveti pe cineva sa fie demonic... poate gresesti. Pentru ca s-ar putea sa-i placa, si mai ales sa o aibe in sange. Unicul dusman de temut e cel ce te cunoaste mai bine ca orice... Adio , Sergiu!

duminică, 6 februarie 2011

De neajuns...


Nu ma urasc. Dar nu sunt narcisista. Insa sunt momente cand nu-mi ajunge ceea ce am. E dureros cum toti apreciaza frumusetea fizica atunci cand te vad si nimic altceva nu mai conteaza. As vrea poate sa am un par mai lung... picioare mai frumoase, sani mai mari si fund mai sexy, dar doar uneori. As vrea sa pot face pe cineva sa ramana fara aer doar prin simpla mea prezenta,dar mai apoi sa vada in mine mai mult decat o femeie. Ma simt atat de ciudat uneori si as vrea sa nu simt niciodata golul ce-mi umple sufletul. As vrea sa fiu multumita cu mine. Si nimic sa nu mai conteze. Dar sun om, si asta nu se va intampla niciodata. Pentru ca mereu oamenii din jur vor altceva, eu de ce nu as vrea sa fiu altcinea?