marți, 18 ianuarie 2011

Zbor spre o secunda!


Ma trageau pasii inapoi spre raftul unde praful era de cel putin trei degete. Aerul era irespirabil si greu. Umezeala de pe talpa pantofilor mei lasau urme frumoase pe parchetul scorojit in timp ce urechile imi erau prea putin deranjate de zgomotul ce-l facea pocnitura fiecarui pas pe lemnul vechi. Ma atrageau cartile ce le uitasem demult acolo. As fi vrut sa le iau cu mine , dar o parte din mine sfasia fiecare pagina ingalbenita de vreme si nu inlocuia nimic cu una alba, noua si goala pentru a rescrie fiecare amintire ce va urma sa stea in alt raft,deocamdata mai putin prafuit.

Am deschis-o pe cea verde. Imi placea mult candva, stiam asta. O citisem cu foarte mult timp in urma si reveneam la ea de fiecare data cand ma simteam a nimanui. Ma cufundam intre litere si imi creeam lumea mea de irealitate pura asa cum voiam eu sa fie. Am rasfoit-o incet, nu voiam sa rup nici o bucatica. Totul ma definise candva. Chiar daca nu mai eram la fel de atrasa ca mai demult de povestiile fara rost ce stiam undeva in subconstientul meu ca e doar un stil de a ma minti pe mine ca totul merge mai departe. Invatasem de-a lungul timpului ca lumea nu merge mai departe, dar evolueaza pentru tine insuti, iar tu trebuie sa lasi totul in urma si sa alergi sa prinzi fiecare secunda de prezent ce fuge mai rau ca viteza luminii. Dureaza atat de putin acest prezent, si continuam sa credem ca traim in el, dar nu...doar trecem, pentru ca in doar o secunda, acel prezent va fi un trecut apropiat, apoi din ce in ce mai indepartat pana nici macar amintirea nu-l va mai cuprinde.
Am recitit notite scrise cu stiloul meu din scoala generala. Iubeam stiloul negru! Scria atat de frumos... 'Tu esti singura ce poate schimba totul in viata ta'. Nu intelegeam atunci pe deplin, dar constientizasem ca asa va trebui sa fac si asta devenise miza mea. Se pusese insa praful peste tot, acoperea fiecare gandire , intuneca si cel mai luminos colt al mintii mele, si nu vedeam asta nicicum.

Am vrut tot timpul sa invat sa las trecutul unui om acolo unde ii este locul. Sa nu ma afecteze ce se intamplase inaintea aparitiei mele in viata persoanei de care imi pasa. Dar ma implicam prea mult, si asta e o greseala ce stiu ca ma va lovi dureros peste o vreme. Imping doar acea clipa mai departe cu fiecare strop de putere. Vreau sa zambesc, fara sa ma doara. Vreau sa alerg fara ca pasii sa mi se miste. Vreau sa simt fluturi, fara sa ii vad ca zboara.

Nu ma mai mint. Trec mai departe de mine. Eu ma oblig sa nu ma mai doara. Pentru ca de curand am vazut ca sunt putine persoane ce merita sa ramana in scurta secunda a prezentului. Iar unii din cei ce-mi erau prezenti candva , le sap o cale de plecare, cu proprile-mi maini chiar de-mi rup pielea pe lemnul lopetii. Nu vreau sa-i mai vad, sau sa ii aud. Lumea e prea mica pentru atatia. Si nu am nevoie de ei.

M-apuc si citesc idei din trecut, felul in care gandeam, felul ce ma definea atunci printr-o idee prea gresita pentru acum. E evolutie oare, sau doar maturizare? Ma indoiesc de sentimentele lor, de increderea pe care nu am cum sa o impart prea usor, si imi calc orgoliul in picioare doar pentru a vedea partea buna a vietii. Adevarul insa e ca tot ce scrie acolo trebuie sa ramana... Asa ca pun cartea la loc, si umplu locul de praf, sa-mi ascund urmele de vizitare a unui trecut plin de falsitate. In realitate,sunt prea putini aceia ce ma fac sa zambesc. Si sper sa doar un lucru simplu. Sa fie o reciprocitate reala si vesnic suflata de praful falsitatii!

Va urma...

2 comentarii:

  1. Ahh off : Lasa trecutu acolo unde e , te citez " Nu poti avea un viitor daca traiesti in trecut"
    on: Pot sa o scot la imprimanta? +10 la text, +10 la sentimentele care reies din text . Sper ca , cartea aceea mult asteptata sa nu fie "on hold" scrie , deseneaza exprimate. Asta esti tu cu bune si rele.

    RăspundețiȘtergere
  2. E cam in stand-by din pacate. Nu am prea multe idei in ultima vreme. Decat dupa ce ma pun in pat sa adorm si atunci e prea tarziu, nu am unde sa le notez. Pana la urma, am lasat deja multe in urma mea, asta mai poate astepta, oricum nu e prea asteptata cu sufletul la gura de nimeni, sa fim realisti. Sunt altii mai buni, la mine e o destainuire, o eliberate, pentru altii , e arta... Si stiu sa o creeze ca atare.

    RăspundețiȘtergere