vineri, 21 ianuarie 2011

"Traind in cercul vostru stramt."...


Am trecut peste etapa in care visez. Lumea nu mai e un vis si nici nu am timp sa imi creez unul. Realitatea e mult mai apasatoare si dura. Iar lumea e prea plecata-n visul ei pentru a evolua spre bine. Multi sustin ca muzica te poarta pe sunetele sale intr-o lume aparte... Falsa... Va place sa traiti fals locuitori ciudati ai Terrei? Totul in jurul vostru e fals... pana si oglinda despre care se zice ca reflecta exact realitatea, e o mare minciuna. E defapt complet invers si defapt fals. Trezirea!! Va afundati din ce in ce mai tare spre o lume inexistenta. La ce va mai trebuie socializare? Exista facebook-ul nu? Poate hi5, myspace, tumblr sau skipe,sau zeci de alte metode...dar tot falsi sunteti. Oricat de 'cool' ai parea in fata unei viitoare cuceriri... cand o vezi in fata ta in realitate te blochezi. Nu mai esti omul fatal din spatele ecranului nu-i asa? E mult mai simplu sa faci pe marele zmeu de acasa intre peretii camerei tale unde nu iti e frica de nimic, dar ce te faci cand mami te pune sa cobori la cumparaturi? Devi din ce in ce mai paranoic uitandu-te in stanga si in dreapta daca nu cumva cineva te vorbeste de parca tu ai fi prima pagina a ziarelor de azi, sau sigur cel de la casa se uita urat la tine.... Poate cel de peste drum care priveste pe langa tine are doar un pretext si defapt te studiaza in detaliu... E jalnic. Va traiti vise si folositi metafore frumoase pentru ca va e teama de realitatea fara epitete. Nu exista vise, nu exista locuri speciale si nici teritorii ce sunt in siguranta atunci cand defapt unica ta lume e o creatie infirma a subconstientului tau, iar realitatea nu o vei dezvolta niciodata, pentru ca parul de pe corpul tau nu se mai aliniaza cu pielea ci adora verticalitatea atunci cand simte aerul aspru de dincolo de incaperea ta perfecta!

miercuri, 19 ianuarie 2011

Gand spre...copilarie

Candva visam frumos. Si transformam totul in realitatea ce-mi faceau buzele mereu sa contureze un zambet real. Mi-e dor de sentimentul unui ras adanc. Din miez de suflet. Dar timpul a trecut, si am uitat sa fiu copil inainte de termen. Mi-am desprins copilaria de trup si inocenta din priviri. Am tarat-o sute de pasi dupa mine in speranta ca voi mai avea vreodata nevoie de ea. Am lasat-o insa intr-o urma adanca, astupata de pamantul negru , infertil. Nu mai aveam nevoie de nimic. Voiam doar sa-mi cladesc urme de zeci de ori mai adanci decat cele pe care copilaria putea sa mi le confere.

Poate unul din lucrurile urate ce am invatat pe parcurs, e sa tin cont de orgoliu si nu de sentimente. Asta a ranit mult, dar a tranformat persoane. Am vazut realitatea de dincolo de irisul suav al unui om si m-a facut sa despic orice fapt in zeci de bucati, si sa analizez fiecare interpretare a unui cuvant.

Mi-e dor insa de copilarie, de bulevardul ce-l tranversam pana la scoala, de saluturi multiple si mai ales de perioada in care nu imparteam sentimente. Ele nu se impart, se tin...sau se dau intr-u totul cuiva ce nu ti le va da vreodata inapoi! Iar eu le sfasii cu unghiile, le tarasc kilometrii si le calc in picioare , doar sa mentin cat mai mult din ele in interiorul meu, fara sa vada vreodata lumina zilei. Pentru ca lumea reala e prea dura si rea pentru sentimente firave!

marți, 18 ianuarie 2011

Zbor spre o secunda!


Ma trageau pasii inapoi spre raftul unde praful era de cel putin trei degete. Aerul era irespirabil si greu. Umezeala de pe talpa pantofilor mei lasau urme frumoase pe parchetul scorojit in timp ce urechile imi erau prea putin deranjate de zgomotul ce-l facea pocnitura fiecarui pas pe lemnul vechi. Ma atrageau cartile ce le uitasem demult acolo. As fi vrut sa le iau cu mine , dar o parte din mine sfasia fiecare pagina ingalbenita de vreme si nu inlocuia nimic cu una alba, noua si goala pentru a rescrie fiecare amintire ce va urma sa stea in alt raft,deocamdata mai putin prafuit.

Am deschis-o pe cea verde. Imi placea mult candva, stiam asta. O citisem cu foarte mult timp in urma si reveneam la ea de fiecare data cand ma simteam a nimanui. Ma cufundam intre litere si imi creeam lumea mea de irealitate pura asa cum voiam eu sa fie. Am rasfoit-o incet, nu voiam sa rup nici o bucatica. Totul ma definise candva. Chiar daca nu mai eram la fel de atrasa ca mai demult de povestiile fara rost ce stiam undeva in subconstientul meu ca e doar un stil de a ma minti pe mine ca totul merge mai departe. Invatasem de-a lungul timpului ca lumea nu merge mai departe, dar evolueaza pentru tine insuti, iar tu trebuie sa lasi totul in urma si sa alergi sa prinzi fiecare secunda de prezent ce fuge mai rau ca viteza luminii. Dureaza atat de putin acest prezent, si continuam sa credem ca traim in el, dar nu...doar trecem, pentru ca in doar o secunda, acel prezent va fi un trecut apropiat, apoi din ce in ce mai indepartat pana nici macar amintirea nu-l va mai cuprinde.
Am recitit notite scrise cu stiloul meu din scoala generala. Iubeam stiloul negru! Scria atat de frumos... 'Tu esti singura ce poate schimba totul in viata ta'. Nu intelegeam atunci pe deplin, dar constientizasem ca asa va trebui sa fac si asta devenise miza mea. Se pusese insa praful peste tot, acoperea fiecare gandire , intuneca si cel mai luminos colt al mintii mele, si nu vedeam asta nicicum.

Am vrut tot timpul sa invat sa las trecutul unui om acolo unde ii este locul. Sa nu ma afecteze ce se intamplase inaintea aparitiei mele in viata persoanei de care imi pasa. Dar ma implicam prea mult, si asta e o greseala ce stiu ca ma va lovi dureros peste o vreme. Imping doar acea clipa mai departe cu fiecare strop de putere. Vreau sa zambesc, fara sa ma doara. Vreau sa alerg fara ca pasii sa mi se miste. Vreau sa simt fluturi, fara sa ii vad ca zboara.

Nu ma mai mint. Trec mai departe de mine. Eu ma oblig sa nu ma mai doara. Pentru ca de curand am vazut ca sunt putine persoane ce merita sa ramana in scurta secunda a prezentului. Iar unii din cei ce-mi erau prezenti candva , le sap o cale de plecare, cu proprile-mi maini chiar de-mi rup pielea pe lemnul lopetii. Nu vreau sa-i mai vad, sau sa ii aud. Lumea e prea mica pentru atatia. Si nu am nevoie de ei.

M-apuc si citesc idei din trecut, felul in care gandeam, felul ce ma definea atunci printr-o idee prea gresita pentru acum. E evolutie oare, sau doar maturizare? Ma indoiesc de sentimentele lor, de increderea pe care nu am cum sa o impart prea usor, si imi calc orgoliul in picioare doar pentru a vedea partea buna a vietii. Adevarul insa e ca tot ce scrie acolo trebuie sa ramana... Asa ca pun cartea la loc, si umplu locul de praf, sa-mi ascund urmele de vizitare a unui trecut plin de falsitate. In realitate,sunt prea putini aceia ce ma fac sa zambesc. Si sper sa doar un lucru simplu. Sa fie o reciprocitate reala si vesnic suflata de praful falsitatii!

Va urma...

marți, 11 ianuarie 2011

Stupid!!!!!!!

E mai mult decat stupid sa stai sa astepti ajutor cu mana-ntinsa de la cei pe care ii credeai apropiati de tine. Niciodata nu vei impaca tot ceea ce iti creeaza mediul de viata, niciodata nu vor fi multumiti cativa indiferent cat de multe ai realiza. Nu am nevoie de critici si nici detectivi ce sa-mi caute-n urme o farama de greseala. Stiu sa gresesc si singura, nu am nevoie de prietenii false in jurul meu. Vreau doar sa plec...sa nu stiu de nici o fraza ce raneste si sa nu vad nici o fata cunoscuta, ce o urasc... sau mai rau...o iubesc!

Si nu, nu ma salva... ma ajut singura!

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

EnRoc 'ali


Indoiala sau nu in sentimentele mele, merg pe o sosea fara contur, desi a fost refacuta complet asta-vara... Vreau marcaje, dungi albe bine facute si netezime. Vreau un drum bun, nu lin... Ar fi plictisitor sa fie lin. As vrea sa pastrez trecut si viitor intr-o cutie de prezent ,si s-o port cu mine pretutindenti. Nu vreau ca lumea sa ma inteleaga, nu am nevoie de o lume intreaga sa fiu eu. Vreau doar anumite persoane, in care vad ceva special, nesigur si concret.

Vor fi mereu oameni ce-si vor da cu parerea, vor interpreta decizii si vor influenta ganduri. Sunt doar cuvinte de oameni frustrati. Probabil prea suparati ca viata a trecut pe langa ei, iar unicul ramas e o stupida fiinta fara creier cu multi centrimetrii-n antebrat. Eu n-am nevoie de muschi, nici pumni sa supravietuiesc. Sunt mica, firava si usor sa lovit. Insa rezist la mai multe si am facut mai multe decat ei in viata lor. Asta ar trebui sa iti dea de gandit. Viitorul nu consta in tiruri, gb-uri intre prieteni sau vietati solzoase. Lumea e altfel. Deschide-ti ochii si lasa-i sa conteze doar ce-i de care iti pasa. Prin bunatate lumea iti va fi alaturi mai tarziu. Rautatea se sfarseste cat de curand , oamenii din jurul tau vor afla adevarul despre bunatatea ta ascunsa sub stratul de ura ce mocneste-n tin, si pici de fraier in groapa din care nici cei mai buni prieteni pe care i-ai avut nu te vor ajuta cu-o mana intinsa cat sa te scoata.

Trezeste-te din pat...lasa copiii sa se nasca si traieste pentru tine inainte sa mori singur!