sâmbătă, 31 decembrie 2011

ultim 2011

Aproximativ patru ore si anul asta va fi amintire. Am acelasi sentiment pe care il am de cand credeam cu ardoare in Mos Craciun , si anume : 'urasc revelionul si trecerea anului', si cand spun asta o simt din fiecare por al pielii. Nu imi place , nu vreau ca lumea sa treaca, sa se schimbe. Cand ceilalati se bucura si numara invers de la zece spre unu... eu am un  nod in gat care se apasa cu fiecare strigat de-a lor.. dar nu am ce face, trebuie sa ma adaptez si sa ma prefac de faptul ca imi place. Sper sa fie bine, sa am realizari mai mari anul ce vine, sa nu mor cu diploma asa cum considera mayasii... si imi voi pune o dorinta la doisprezece noaptea... Oare va avea valoare?

La multi ani sa aveti , numai bucurii si sanatate. Cat despre mine..as vrea sa ramanem mereu in 2011...dar din pacate, apreciem tot ce am avut atunci cand nu mai putem face nimic cat sa il mentinem in prezent. Imi va fi dor de tine 2011... Vei fi anul cu cele mai multe schimari in viata mea...cu cele mai multe goluri, lovituri dar si maturizari.
Va doresc sentimente frumoase, niciodata nimic asemanator cu ceea ce simt eu acum... Traiasca Martini!

joi, 10 noiembrie 2011

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie
Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime
M-am plictisit sa lupt fara sens
Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui.
Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur
Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata
Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas
Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit
Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit
Azi a fost prima zi in care-am mers in maini
Si-am calcat cerul in picioare...

Inspir nisip acum... Integritate si suspans
Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea
La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii
Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar
Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta
Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina
Care sa te-atraga si-atunci cand ma urasti ca lupul luna de pe deal.
Si-o vreme a fost frumos . Iadul nu era sinistru de cand ti-am intrat sub piele
Te-am consumat in doze mci...sa ma obisnuiesc cu tine.Sa nu-mi fi nociv
Insa cred c-am stins si filtrul caci are gust de sange de-al tau si-l arunc
Gravitatia va distruge si ultima fila....

Nimeni nu ramane singur...stii? Chiar si lumina are calauza... Bezna!
Iar noi ne-am avut secerari de trup si minte involburata de timp
Eu ti-am dat putin atunci , mai mult acum , degeaba. Aveai mana gaurita sa prinzi
Iar tu ai dat atunci totul, lasand in urma nimicul impletit cu'n 'te iubesc' monoton
Spus doar sa-ti imprime-n minteea mea forma pasului tau de intoarcere.
Pana cand crezi ca totul e asa? Iar lumea e doar o gramada de usoare?
Nu ma vrei...stiu! Nici eu nu te vreau! Noi nu vrem decat inamicul de zi
care sa ne-mbratiseze seara cand s-a terminat razboiul. Dar nu e asa!
un razboi e zi si noapte, in fiecare zi, cu un final fatal.
Hai sa ne jucam cu focul, sa-l stingem , sa rupem cercul de argint
Sa scrijelin in piatra  in care ma iubeai ... "Si vis pacem, para bellum!"


luni, 7 noiembrie 2011

Viata iti e o zi!


Ploua incet, marunt... patrunzator in fiecare crapatura de orice fel. Picurii reci de apa se prelingeau cu o viteza ametitoare pe crengile pomului imbatranit care apuca probabil ultima sa primavara... Se agata puternic si acaparator o pupa dizgratioasa. Desi inactiv, orice larva ar sta in interior ar simti racoarea apei care-i uda stratul exterior. Nu se lumina de ziua , iar noaptea parea mult prea lunga pentru o omida agatata-n un pom ce vrea sa moara mai devreme. In interiorul pupei e destula apa incat sa se inece chiar si un semimort. Dar trebuia sa traiasca indiferent cum. Avea un motiv sa o faca, simtea asta inainte sa simta cum sa vada lumea reala cu alti ochi.
Dupa lungi asteptari soarele incalzea aerul umed insa racoarea ploii continue nu se ameliora atat de usor. Astazi insa era ziua in care trebuia sa i-a prima inghititura de aer. Azi vedea lumea asa cum e ea. Era plina de teama, insa cobora preventiv de lent pe scoarta corojita. A ajuns intr-un final, simtind cum corpul fraged e rupt in bucatele ce provoaca o durere surda. Simtea cum sufletul ii e smuls din radacini lasand in urma calmitate... Stia ce urmeaza... Ii cresc aripi, va trebui sa invete sa zboare , sa simta lumea cu fericirea ei ascunsa sub o masca de perfectiune, sa gaseasca pe cineva sa o iubeasca, sa simta placere simpla si animalica , gasind mai apoi un loc in care sa lase urme pentru un viitor la fel de promitator care sa continue visul ei de a trai vesnic intr-o lume naturala, fara urme de civilizatie...stand pe stanca si privind in gol la un lac format artificial.
S-a prabusit pe pamantul ud .. nu se putea misca de durere. Insa a inchis ochii visand la orice o facea sa uite de durere. Fiecare secunda ii umplea mintea de zambete provocate insa a invatat repede cum sa creada cu inversunare in ele incat sa zambeasca la randul ei real. Metamorfozarea a ajuns la punctul critic. Rupe bucati din trupul ei firav , eliberand insa durerea odata ce aripile au ajuns la finalitatea de crestere... Avea nevoie insa de inca o completare pentru a putea zbura. Avea nevoie de praf magic care sa ii invaluie aripile proaspete ce aveau puterea sa infrunte un orizont.A gasit nisip sub frunza rupta de ploaia de azi-noapte... Cu tarie sufla intr-una sa usuce o parte din el pe care sa si-l arunce pe aripi. S-a tavalit fara sens un sfert de ceas... murdarindu-si corpul fara insa ca un fir de praf sa o ajute sa zboare... Trebuia sa isi urmeze visul pasind si tarand dupa ea aripile inutile si grele acum.
A mers in gol.. zambetul disparandu-i de pe fata din ce in ce mai mult cu fiecare pas pe care il facea. Optimismul se pierdu-se demult in urma cu sute de pasi. Nu avea nici un motiv de a continua si se autoconvingea ca defapt tot ce facuse era sa spere prosteste la o viata perfecta. A ajuns la marginea stancii. Privea in zare fara vreun punct fix. Doar statea. Si astepta ca sfarsitul sa o cuprinda acolo. Printre firele de iarba s-a lasat moale... modelandu-se dupa forma pamantului rece. Nici macar razele soarelui nu o ajutau sa ii incalzeasca sufetul sa ii dea un motiv de a implini dorinta ei suprema. A inchis ochii implinita cu sine ca nu ii va mai deschide vreodata. Si a stat... Pana ce intunericul a cuprins-o si avea sa o tina strans legata pentru totdeauna. Auzea in fundal , departe vocea necunoscuta care o deranja de la somnul provocat de pesimism. Urla din ce in ce mai tare iar corpul ei incepea sa fie inundat de o stare de nervozitate. A deschis razbunator ochii vrand sa distruga orice si pe oricine nu o lasa sa moara implinita si in liniste. A amutit insa la culoarea neagra ce ii tinea umbra soarelui. Iar petele albe erau incomparabil de frumoasae cu orice vis de-al ei. Venea spre ea lin, insa incerca sa fuga. Corpul insa nu o asculta. Simtea pentru prima data o imbratisare. Sufletul ii era cuprins de senzatii nestiute. Facea aceleasi miscari in oglinda. Orice gest vedea , il repeta intr-un mod involuntar. Nu mai voia sa moara! Voia sa traiasca o vesnicie. Trebuia sa isi continue drumul. S-a ridicat cu greu , insa ochii lui o priveau cu interes. A ajutat-o sa reziste de-a lungul durerii si au mers spre marginea pietrei privind in prapastie. A imbratisat-o puternic, mai apoi impingand-o de pe stanca si lasand-l sa cada in gol. Intr-o fractiune de secunda a simtit cum aripile-i sunt invaluite de praf fin... sclipitor si simtea putere. A intors privirea , iar el ii zbura alaturi, cu sclipici pe aripi zambindu-i in timp ce ii presara praf magic peste ea. Zburau in cercuri ce pareau ca nu aveau vreodata vreo posibilitate de a se rupe. Stateau imbratisati fara nici o alta problema in minte. Aripile ei au capatat o culoare frumos aurie, avea si ea pete, insa mai diforme, de un verde -albastrui placut. Se simtea frumoasa. Dar doar pentru ca el o tinea in bratele lui si simtea ca nimic in lume nu o va putea rani. Zburau impreuna peste lumea-ntreaga. Iar crenguta de mesteacan ii tineau protector pentru a-i lasa sa priveasca lumea din exterior. De acolo de unde nimeni nu stie ca e privit, sau ca cineva macar se afla in departate. In musuroiul de luminite fiecare avea propriul curs al vietii, unii se stingeau lasand in locul lor lumini pale ce aveau sa straluceasca intr-o buna zi. Dar nimeni nu stia ca un gand de undeva e pentru ei, ca sunt vazuti de patru ochi ce se gandeau la o viata perfecta. Si-au adormit, unul sub aripile celuilalt, dupa o seara in care au privit stelele mai putin sclipitoare si in care s-au simtit uniti pe vecie imbibandu-si coprul si mintea cu mirosul trupului celuilalt.
S-a trezit la prima raza de soare. Privind in jur zambitor. Insa in cateva fractiuni de secunda zambetul s-a transformat in panica, iar apoi, panica in durere. Era singura. La fel ca ieri. Simtea o sfasiere de suflet mult mai dureroasa decat cea precendenta. Nu mai avea sens nimic. Nu intelegea de ce era atat de parasita si lasata de izbeliste cand totul parea atat de uniform si perfect. Voia sa moara din nou, dar nu avea voie acum. Visul ei era pe cale sa i-a nastere , caci stia ca impletitura dintre galben si negru avea sa fie in curand omida. Isi continua asadar fara prea mare tragere de inima calea , spre a gasi un loc frumos pentru a vedea pentru prima data lumea. Stia ca prima impresie conteaza din propria experienta. Ea iti da speranta , si iti creaza vise , lansadu-te sa zambesti si tot binele il crezi real. Seara se apropia si stia ca trebuie sa se grabeasca. Mai avea putin de trait, iar drumul inca era lung. A ingenunchiat de durere, de singuratate si de ganduri negre. Voia sa isi termine misiunea si sa se transforme in ingrasamant. A cazut.
Se simtea calcata in picioare, insa o imbratisare a ridicat-o din nou. Nu erau insa acele brate pe care le dorea. Ii zambea la fel de prietenesc. Iar albastrul lui era la fel de frumos, dar nu atat de intens ca negrul care ii furase mintea. S-a oferit sa o ajute. Sa ii urmeze calea si sa o faca din nou sa zambeasca. Au reusit. Au ajuns tarziu in noapte intr-un loc minunat. Inalt...din mijlocul musuroiului de lumini pe care in seara precendenta ea il vazuse din exterior. Pare mai placut decat il vedea de acolo. E sus, deasupra lumii si aici. Doar in mijlocul ei. E perfect cat sa te faca sa visezi la luminita din departare , de pe deal. S-a impaturit cu albastrul aripilor lui, zambindu-i sncer cu o urma de regret in minte. Stia ca in noapte , negrul nu se vede. Simtea ca nu avea sa se intoarca vreodata, iar tot ce traise era parte dintr-un vis pe care nu oricine il traieste. Asta o intarea in ultimele ei clipe de viata. Stia ca visul lui era sa fie in varful turnului de fier. Sa fie lumina suprema peste o lume falsa. Spera ca si-a atins visul, la fel cum sub frunze, dedesuptul unei stele pe care si-a numit-o cum a simtit ea insasi, se afla rodul iubirii dintr-un vis ce avea sa continue chiar daca odata cu plecarea lui, sufletul ei s-a despartit de corp cautandu-l in varf de lume. S-a cufundat mai adanc in aripile albastre, i-a zambit inca o data , multumitor ca i-a fost alaturi o viata. A tras adanc in piept praful negru sclipitor si nu a vrut sa il mai expire vreodata. A inchis ochii, simtind in minte ca e un loc perfect sa mori!...

joi, 13 octombrie 2011

Fly...fly ...away butterfly!

"Nu! Voi incerca sa nu mai sun vreodata! Oricum n-are rost. Nu vreau sa ii mau aud vocea, nu vreau sa il mai vad incat sa imi bulverseze mintea, nu vreau sa ii mai simt mirosul sau sa ii mai vad chipul. Il urasc mai mult ca orice,insa mai mult ma urasc pe mine pentru ca inca il iubesc! Si astea toate pentru cineva pentru care nu conteaza si nu va conta vreoadata!... "

   Masa mea arata ca un dalmatian putin aschilopat si nemancat. Petele de pix, cerneala si muntele  de hartie in coltul din stanga au absorbit lejer fiecare lacrima care a indraznit sa imi iasa pe obraz iar, pentru aceleasi lucruri pentru care nu ar trebui.
Pentru ce ar trebui sa mai recunosc atunci cand mintea mea e departe , cand inca imbrac o camasa roz in fiecare gand, lasand un nasture mereu desfacut incat sa induc mintea unui trecut in eroare... Am primit aripi de la un arici si m-a transformat intr-un fluture de noapte... nelasandu-ma sa dorm si intepandu-mi apoi fiecare milimetru din praful de pe aripi cu tepii plini de otrava. M-am ars la propriu, la figurat si la inca multe alte interpretari.. la fel cum am facut-o acum cateva minute in care m-am gandit daca sa expediez mesajul sau nu.  Si nu am facut-o. Pentru ca mi-am dat seama ca e o mare greseala din momentul in care i-am auzit vocea si i-am spus "te iubesc" probabil mai sincer decat oricand in ultimii 3 ani din viata mea... Raspunsul? "Stiu!".. Atat... a fost insa deajuns incat sa imi rupa iar ultimele bucatele de suflet.
Aveam sute de emotii... si unica discutie a fost..
-Te iubesc!
(dupa mai mult de 15 secunde de tacere)
-Stiu!
-Dupa atata timp ti-ai dat seama ca e asa?
-Ar trebui nu?
-Ok.. (dupa alte cateva secunde de tacere in care nu mai stiam ce sa spun) Te las..ca oricum nu ai chef
-Mai vorbim...

Vizitam des pagini virtuale si ii simteam durerea, stiam ca asta simt si eu si voiam sa nu mai fie asa, insa se pare ca tepii lui inca vor sa imi franga de tot aripile...iar eu nu am decat putin de trait, si vreau sa zbor oriunde , oricand ... insa nu cu oricine! Voiam sa fie acolo atunci cand adorm, sa ii zgarii pielea atunci cand simt placere carnala, sa il trag de par atunci cand nu vreau sa imi dea vreodata drumul din bratele lui firave! Insa am stiut ca mereu tot ce voia era sa plece si sa uite vreodata ca am fost in viata lui! De ce l-as fi oprit in asemenea conditii? Ce ar fi schimbat cateva regrete recunoscute fara rost? M-am indepartat si eu, mi-am urmat calea , si am fugit mai repede decat proprii mei pasi de insasi amintirea adolescentei mele... Fara sens se pare...

Inunda-ti urechiile cu versuri..asculta si simte! Lasa totul sa-ti patrunda-n amintiri... Vei sti sunetul , doar tu!


Mai apoi, rupe-mi pozele ce le ai, distruge-mi amintirile cu care inca iti inund mintea, omoara fiecare celula de-a ta care inca se gandeste la mine... Cand ai reusit, invata-ma cum ai facut asta!
Stiu ca citesti... stiu ca orgoliul tau te va impiedica sa spui tot ce simti... stiu ca melodia are un anumit sens pentru tine, insa sensul ei va fi altfel acum..si vei intelege de ce... Spune-mi doar un lucru... Ce senzatie ti-a inundat ramasita de suflet acum?

 "Lasa-ti mereu un loc de intoarcere sau distruge locul de plecare!"

luni, 3 octombrie 2011

Draga mea!

Nu vreau vreodata copii! In nici un caz vreun scancet tampit nu am nevoie sa imi invadeze spatiul. Ador linistea. O iubesc de cand am invatat sa vorbesc si mai ales sa am parte de scenele frumoase de familie unde invatai totul despre handicapati, idioti , chiori , analfabeti dar mai ales despre faptul ca toate femeile sunt curve si toti barbatii sunt la fel. Discutiile de mama-fiica au fost mereu adorabile, si pline de intelegere. Astfel intr-o zi frumoasa de iarna, am descoperit eu dupa lungile pareri ca devin femeie. Si ce s-a mai bucurat mama, la vreo un an dupa data respectiva cand a aflat si ea ca in casa nu mai exista fetite ci apartamentul era de-acum locuit de 2 femei, in care una invata cum sa devina un fel de femme fatalle. A reusit? Oare... sa ne gandim. In ochii lor tot drogata si beata este mereu, iar bulevardul nu ii mai ofera domiciliu atata vreme cat nu va avea un nume de familie mai respectabil si un salar mai de cateva sute bune de euro cel putin. Hmmm... si cat de handicapata am devenit si sunt pe zi ce trece tot mai mult si ador asta.. Imi place sa port adidashii astia negrii si rupti in amintirea lucrurilor placute. Si ma pis pe ea viata cu amintirea ta cu tot. Imi ceri mie sa fiu om cand tu m-ai invatat sa fiu un animal salbatic , fara inima care ataca in stanga si in dreapta. Ma fut in tot ce crezi ca nu voi face. Prefer sa mor, ori sa plec pe bulevarde straine in asteptarea unui loc mai bun de a trai. Nu imi pasa ca ma crezi cel mai rau copil care s-a maturizat prost.
 Sa te intreb ceva draga mea... Cum pwla mea vrei stabilitate, liniste si respect cand tu m-ai crescut in nervi, ochi bolborositi si cuvinte jignitoare? Si inca ceva... da, beau ...si ador asta. Ador sa imi simt alcoolul care-mi unge gatul in lipsa sufletului meu ne uns de iubirea ta parentala. Ma duc sa beau... paharul meu de Martini... la locul meu de liniste, vorbind singura si sperand ca viata mea sa te uite de tot... si tu sa uiti de mine! Adio...

joi, 29 septembrie 2011

Daca as fi fost altfel...

Am fost acuzata de zeci de ori de oamenii apropiati de sufletul meu. Eu mereu eram fetita rea care nu stie sa asculte, care nu face nimic bine si nu ajuta pe nimeni. Probabil faptul ca-mi impart sufletul in bucatele cat sa nu ranesc defapt raneste mai mult decat vreau, poate ca desi nu m-am culcat cu un sir lung de barbati de cei care considerau ca ma iubesc ma numesc defapt curva. Pe cand cele care recunosc ca fac din asta o meserie sunt considerate suflete ranite si pierdute inainte de vreme. Dar eu n-am suflet? Sau trebuie sa mai schimb cearceafuri pline de pasiune neinteleasa cu diferiti masculi pentru a ajunge la stadiul asta de convietuire normala cu alti oameni? Trebuie sa imi iau neaparat tocuri pentru ca eu sa fiu considerata femeie? Ah,si eventual ciorapi negrii cu banda... par destul de porno incat sa aud ca cineva ma iubeste chiar si daca iubirea lui dureaza doar cat imi simte caldura dintre picioare.  Ca sa fiu fetita rea care te excita si pe care o adori trebuie sa am si unghii lungi si rosii nu? Si buzele la fel...sa par mai tarfa si-atunci poate ma numesti femeie. Si culmea... spunea o lume-ntreaga faptul ca fiecare barbat isi cauta o femeie simpla, calma , calda si iubitoare... Nu perversule! Tu inca nu stii ce cauti...vrei doar gemete , adoratie si sa te simti barbat... in bratele unei femei care cauta alinare sub greutatea unui barbat care pe langa asta ofera si bani. Poate ca daca as fi stiut sa merg pe tocuri de 15 cm, si de la gagiul de aseara as fi avut bani de unghii de portelan, iar de la cel de azi mi-as fi cumparat si-o fusta scurta de scolaritza pentru perversiunea de maine seara, ma placeai mai mult si ma considerai "fata de care te-ai indragostit candva".

Cea mai frumoasa zi...

Nu am chef de explicatii fara sens astazi... Doar am auzit o melodie din greseala... Ascult-o... Gandeste!




#cea mai frumoasa zi, a fost la inceput cand nu ma puteai minti!

miercuri, 28 septembrie 2011

Asta simt eu!

Am o stare de cacat... n-am chef sa maschez intr-un ambalaj frumos postarea asta... ori sa par civilizata si sa folosesc cuvinte pompoase. De ce dracu plang acum? Explica-mi! Cat de proasta sa fiu incat sa stau in bucataria asta rece , singura asteptand un telefon care nu va suna niciodata cu acel nume pe ecran. Orgoliu? Ma pish pe el... si pe al meu, si pe al lui... Si candva daca va suna, ce rost ar avea? Sufletul meu se imparte in doua de prea lunga vreme incat sa vreau sa il mai cos... Vreau sa ajung in stadiul ala tampit incat sa nu ma doara nici o amintire, sa nu fiu eu vinovata pentru tot chiar daca eu sunt cea care am incercat sa impac pe toata lumea. Ce rost au avut toate ? Cat de mult au contat cartofii aia arsi si momentele in care ti-am zgariat corpul firav ca atunci cand te adoram ? Cat a contat onduirea tradatoare pe sacii aia de gips nefolositi? Iti spun eu? N-au contat deloc pentru tine! Te-a durut in cur fiecare sentiment de-al meu, fiecare impartire ciudata a inimii mele care uita de tot atunci cand era cu tine insa incercam sa imi mentin prezentul la linia de plutire pentru ca stiam ca ma vei parasi din nou si vei pleca la dracu pe strazi pavate cu piatra cubica. Daca nu veneam in gara eram mai intreaga sufleteste stiu.. insa mi-am calcat pe durere, suferinte si sentimentele de iubire si voiam sa te vad. Tremurai cand ma vedeai? Serios.. stiu cum era desi eram o buna actrita. Voiam sa te iau in brate si sa nu iti mai dau drumul vreodata.. Cat a contat ca am lasat totul in urma si am plecat cu tine in oras la prima plimbare? Crezi ca ma interesau banii tai idioti? Crezi ca ma interesa ca aveai in picioare adidasurile de piele  in locul celor de la chinezi? Sau aveai geaca aia misto de cateva zeci bune de euro in locul celei care imi tinea de cald atunci cand imi inghetau si genele pe scarile teatrului? Cat dracu a contat pentru tine ca voiam sa stau cu tine cat mai mult timp desi degetul meu era sugrumat de inelul de la cel pe care nu-l credeai vreodata in stare de o relatie cu mine? "te iubesc" ..si credeai ca ma voi intoarce iar, lasat din nou totul in urma? Pentru ce , amintire draga...? pentru ce sa las totul in urma? Sa plec cu tine in tari straine si sa las totul aici , pentru ca tu sa nu ai incredere in mine, sa ma faci sa ma simt mai rau decat o carpa sau sa imi aud vreodata iar ca nu voi ajunge nici la degetul mic a unei curve cu copil ciudat? Stiu ca ai incercat sa imi cumperi ce voiam eu, si ca mi-ai facut poftele pentru ca inca ascuns in tine e sentimentul ala de iubire pe care inca mi-l porti... stiu ca inca e ceva, si nu vom afla niciodata ce avem de zis unul pentru celalalt.. Crezi ca sunt fericita asa? Ca nu ma gandesc la tine aproape in fiecare zi? Ca nu vreau sa te sun, si totusi ceva ma retine si arunc telefonul in pat sperand ca nu-l voi mai gasi vreodata... Crezi ca nu as vrea ca in locul pozei pe ecran sa apara numele tau sau macar doar vocea ta? Cat vrei sa ma faci sa ma simt asa? Cat poti sa tot dai vina pe mine inainte ca tu sa nu realizezi de ce sunt eu asa , de ce fac asta si de ce totusi am incercat sa iti mai fiu alaturi in scurta ta vizita in asa zisul acasa? ....

De ce dracului ai venit daca tot eu sunt vinovata pentru tot? De ce atunci cand mi-am macinat orice amintire cu tine revi si imi spui iar totul fara orgolii si imi reaprinzi sentimentul pentru tine daca tot pleci si nu ma vrei in viata ta? Stiu ca vei citi postarea, stiu ca te vei gandi la multe, ca nu intelegi de ce nu iti spun asta in particular, insa nu multi stiu ca e vorba de tine, iar tu vei gasi iar ceva sa ma acuzi... fara sa vezi ca inca as vrea sa fie totul altfel.. Stiu insa ca in ritmul asta.. tu vei fi doar o iolanda... pentru un tata care incearca sa uite...

miercuri, 21 septembrie 2011

Defectele tale

Care e motivul pentru care inca mai respir? De ce inca inima asta tampita imi bate desi cel care a avut contributia la crearea ei vrea sa mor? Vreau doar sa stiu, ce vrei sa faci cu sufletul meu odata ce ti-l las prin testament ? Crezi ca de-l vinzi, cineva-l va cumpara? Speri ca te vei imbogati? Hai sa te trezesc la realitate! Nu vrea nimeni un suflet rupt de zeci de oameni. As vrea sa cumpar si eu unul, dar intact... gasesti asa ceva?

Uite, pentru tine, alerg pana in cel mai inalt loc unde stateam candva cand unicul om caruia ii pasa de mine era inca in viata... si stau, si ma decid daca iti las viata libera fara mine. Stau pe marginea aia de imi place atat de mult, iar acum nimeni nu intra pe usa de metal sa ma salveze. Oamenii par atat de mici de-aici de sus. Ma simt mai putin om acum. Imi vine sa ii frang pe fiecare-n parte si sa ii strivesc pentru ca nu stiu sa aprecieze ce au nici unul dintre ei. Ma ridic in picioare, contrar asteptarilor tale! Si inca nu ma dezechilibrez. Asta nu ai vazut in mine desi ma cunosti de douazeci de ani. Nu pic daca nu vreau, nu cad daca nu mi se distrage atentia, nu ma dezechilibrez daca vreau sa rezist pentru un anumit motiv. Dar bravo! Tu mi le-ai luat pe toate. I-ale pe toate. Macar fericirea ta sa fie simpla, si complica-mi sufletul... daca il mai prizi!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Hartia de pe masa

M-apuc sa scriu iar haotic fraze pe o hartie mototolita la fel ca cele cateva aruncate pe covor din cauze inexplicabile. E enervant ca nu imi gasesc cuvintele.


"As fi vrut sa iti spun tot ceea ce simt...Dar stiu ca nu ar mai conta. si totusi ceva imi coase buzele cu ata de indiferenta pura. Vreau sa te opresc din drumul pe care il faci de atatea ori fara vreun folos anume. Te-ai convins ca doare, de ce mai pleci si-acum? Mi-amintesc geamul murdar din autocarul care a venit atat de devreme pentru cate mai aveai sa imi spui. M-am intrebat mereu de ce niciodata insa nu ti-ai terminat ultima fraza. Ce-aveai de zis, sau de ascuns? Mi-e dor... Ai grija de tine!..."

O am inca pe masa. Intreaga, si doar pe-alocuri rupta. Nu cred insa ca voi avea curajul sa ti-o inmanez acum in mainile tale atat de reci. Parca esti un mort, rece, alb si incontrolabil care si-a pierdut sentimentele de-a lungul pasilor din trecut si locul inimii s-a descompus demult in pamantul care ti-a fost gazda in acesti ani de vise straine.Cat de fericit esti insa oare? Cate scrisori neexpediate zac in sertarul tau inchis de teama de a fi descoperite odata cu slabiciunea sentimentelor tale?


Nu rezolvi nimic prin ignoranta. Te-am invatat asta demult. Pe-atunci cand masiniile de la teatru aveau acelasi drum. Ti-amintesti ce-ai spus atunci ? "Stii ce, poate sa faca si accident, impreuna sa fie!" Insa cred ca au incercat sa scape atat de mult una de cealalta incat ar fi optat si pentru solutia de casare daca aia ar fi fost ultima, doar sa nu-si impreune caroseria de metal de proasta calitate.
As scrie multe, insa talentul meu parca seaca din mine pe zi ce trece, nici timp nu am, nici ochii nu-mi mai stau deschisi... Ma duc sa dorm, fara sa visez , pentru ca nu mai pot face asta de la o vreme... Ne-ntalnim la 5 dimineata pe pod... sau ieri la un Martini...

vineri, 9 septembrie 2011

Cand timpul trece....


Isi aburise mintea din nou cu privirea lui neagra si rece. Fara prea mult efort insa i-a patruns dincolo de zidul ce si-l construise de-a lungul unei vieti.
S-a lasat prada trecutului, fara sa isi vada viitorul intr-o lumina mai proasta, voia doar sa ii mai simta fragilitatea macar odata inainte ca trenul sa il duca din nou mai departe decat ar putea ea pasi vreodata. Durea! Stiau amandoi asta si totusi nu faceau nimic. Adora sa i se franga inima si sufletul sa ii evadeze plecand de unul singur departe de sentimente. Macar el voia libertate. Ea in schimb forta totul pentru inca o zi...degeaba. Rupea secundele si credea ca daca isi va tine nisipul clepsidrei in palma si-l va strange va opri si trecerea timpului cateva clipe in plus.

S-a scurs totul... Si pierdea tot mai adesea timpul stand pe piatra imensa pe care candva faceau dragoste intens fara ca nimic din jur sa nu conteze. Ce frumos lumina acum acel bec galben pal... Si luna... care se vedea atat de singura pe cer si totusi invingea fiecare nor si rupea din lumina fiecarei stele. Era la fel de singura...acum insa erau doua... ea uitandu-se pe cer... luna ignorand-o ca intotdeauna. El? Undeva departe cu gandul plecat, ignorandu-si iubirea, savurand fiecare picatura de ura si sorbind fara remuscare sangele ei intr-un mod sadic. Bea tot, ucide suflet, omoara iubirea... creste-ti ura... Dar baiete?...Cand ea nu va mai fi... tu nu vei fi singur?

vineri, 2 septembrie 2011

Cand nimeni nu te-asteapta


Am crezut ca va durea la fel de tare ca pana acum. Sa fi singur insa atunci cand credeai mai putin ca vei fi nu e chiar atat de rau. Eram sigura ca nu ma voi putea ridica de pe jos de durere si lacrimi... Ca imi va rupe sufletul in bucatele infime fara posibilitatea reconstruirii in stilul puzzle. Dar nu... ma simt doar dezamagita de faptul ca acum ii ating tastele si ii folosesc propriul lui mijloc de comunicare pentru a-mi descrie starea. Care stare defapt? Ma simteam groaznic atunci cand ii vad suferinta din spatele ochiilor negrii fara centru macar imaginar. Stiam ca ii rupeam inima in doua cu fiecare atingere pe care i-o ofeream celui care-mi umple acum prezentul. Am facut totusi multe, mi-am lasat orgoliul si am provocat voit rani celui ce-mi e alaturi pentru a-i fi aproape, pentru a fi aceeasi fata de care s-a indragostit candva si cea care i-a fost alaturi indiferent de situatie. Am incercat melancolii, romantisme , biletele de amor ori scrisori de dragoste imbibate cu lacrimi de durere insa scrise frumos, udate cu Angelli Bianco ori Martini-ul clasic... Chiar si-atunci cand stiu ca ma va parasi inca odata in cateva zile si ma va lasa iar singura sa ma descurc cu tot, voiam sa simta ca inca sunt acolo, inca un colt al inimi mele ii apartine pentru totdeauna. Voiam sa stie ca pentru mine notiunea de "mereu" se sfarseste atunci cand sunetul pe care il urasc cel mai tare il vor auzi cei care isi i-au ramas bun fara ca eu sa ii aud vreodata. Pentru ce toate astea? De ce ma aflu aici, scriind si impachetand totul impletite cu cateva lacrimi, insa mult mai putine decat as fi crezut candva?

Nu ii plac surprizele... Asta mi-a spus in ultima discutie. Cui nu ii plac surprizele? Celor care nu au avut parte de ele si nu stiu cum sa reactioneze la ele. Celor care niciodata nu le ajunge ceea ce au. Eram in casa lui, pe patul lui... Iar el, cu acelasi orgoliu, la cativa zeci de metrii distanta, fara intentia de a ma opri si-acum crezand probabil ca ma voi mai intoarce candva asa cum am facut de-atatea ori.

Nu vreau sa las in urma nici o amintire, nici un obiect. Nu vreau sa privesc in urma stiind ca de undeva de pe deal , ma vor urma ochii celui pe care l-am imbinat cu insasi sufletul meu, asa cum nu voi mai putea probabil sa o fac vreodata. Plec, impreuna cu amintirile, dorul, regretul in urma. Nu mai vreau si nu mai pot trai intr-o viata plina de orgolii cu inamicul perfect. El imi vede calea...imi urmareste pasii dintre crengi... insa chiar de m-as intoarce, eu nu as mai putea sa ii vad vreodata...


miercuri, 24 august 2011

Aproape de final...


Nu stiu concret cat e ceasul acum... nici macar notiunea timpului nu mi se mai pare esentiala pentru un trai linistit pe care mi l-am dorit demult. Ma simt altfel de la o vreme, linistita fara sa plang necontrolat sau sa imi caut alinarea in bratele cuiva. Oricum lumea are interese, nu vreau sa am de platit multe inapoi unor maini ce ma strang in brate probabil din dorinta sexuala pentru cat pielea mea nu devine leita cu al unui shar-pei.

Incet si instinctiv devin ca el... fara regrete se pare. Cel mai bun prieten al meu imi pare doar linistea pura, iar unica fericire se revarsa in cateva momente fara durere ametite de alcool pe care corpul meu si-l imprima deja ca pe ceva vital. Urasc paharele , au capacitatea unui lichid insuficient cat sa ma faca sa uit de tot ce e in jurul meu. M-am plictisit de fata pe care trebuie sa o afisez in fiecare moment in care depasesc pragul casei , pardon , caselor mele pe care niciodata nu le pot numi 'acasa'. Nici nu stiu daca am avut vreodata definitia concreta a acestui cuvant clasic. Sunt prea batrana sa ma plang de esecuri , fara sa le infrunt insa prea tanara incat sa ma avant intr-o relatie complet serioasa doar pentru a avea pe buletin un domiciliu pe care sa il pronunt cu un zambet cand spun simplu.. 'merg acasa...' Si acum merg, insa oriunde e liniste, dor in orice pat fara sa fac vreun moft ca nu e destul de moale sau prea confortabil pentru a avea un somn cat sa ma mentina in viata.

Vreau sa inchid ochii intr-o seara, sa uit de orice durere fizica , psihica , morala , fara sa fiu judecata sau acuzata... sa nu ma trezesc decat atunci cand lumea va vedea in mine un om... nu o femeie simpla si naiva asa cum m-a invatat el sa cred despre mine...

Boule...sunt om...am sentimente! INCA!

vineri, 5 august 2011

Deznodamant



Era inutila orice discutie superficiala. Mintea mea era cu siguranta in alta parte. Am sentimentele diluate de ultimul strop de bere pe care l-am baut, probabil in amintirea unui ultim vin ascuns in mod miraculos.
Imi placea sa vorbesc intr-un mod plin de subinteles, dar parca si asta m-a plictisit atunci cand fiecare interpreteaza ceva anume dupa bunul sau plac...

Aveam vremuri cand nu ma simteam umana, acum daca pun totul cap la cap,observ ca sunt mai umana decat multi care se cred milostivi. Sunt multi care-mi spun ca nu am sentimente... Oare e asa? Am fost oare ranita vreodata de vreun suflet caruia ii daruiam totul? Da...Am fost, si nu odata, insa daca as da timpul inapoi, ar fi la fel... As trai aceleasi simtiri, as vedea acelasi cladiri care mi-ar strani amintiri frumoase, si as visa acelasi sperante fumate din tigari la bucata pentru un zambet.
Timpul arde fara mila zi dupa zi din viata mea, iar amintirile din ce in ce mai multe zgarie fara urma de vindecare materia mea cenusie arsa deja demult de amintirile adolescentei mele.
M-au enervat mereu coincidentele din viata mea, felul in care se legau toate in ea, la fel cum cunosteam alti oameni sau ajungeam sa infloreasca anumite sentimente intre mine si o anumita persoana. De ce totul trebuie sa se lege ?

Ma enerveaza la culme inca si-acum razboil intre mine si prima mea iubire. Felul in care ne razbunam, momentul in care unul dintre noi cedeaza iar celalalt il ataca simtind cum sufletul i se unge de placerea amara a razbunarii. Urasc privirea sadica si felul in care ne uitam unul la celalalt atunci cand stiam ca probabil e ultima data cand ne mai intalnim privirea. Si ma enerveaza si faptul ca mintea mea nu il uita de tot indiferent de cati altii m-as indragosti insa nu pot la aceeasi intensitate. Nu e barbatul perfect, nu e idealul fizic, e doar inamicul perfect, cel care imi raspunde prin acelasi caracter... Am facut acelasi compromis, dar nu conteaza ce-abereaza cei de langa mine...nu regret! Fie ca le convine celor care au urmat in viata mea fie ca nu...

Cateodata doare si simpla tacere care ramane in urma unei furtuni dezastruase... Mi-am pierdut din elanul de a scrie versuri.. n-avea cine sa citeasca, sau sa le inteleaga. Mi-am pierdut arta de a scrie, si cheful de a-mi dezvalui inutil sentimentele care oricum nu au nicio relevanta pentru cineva pentru care ar conta.

Am amintiri in cativa ani cat altii in zece... Am vazut locuri pe care nu credeam ca le voi vizita vreodata , si asta datorita celui care m-a ascultat timp de un an in fiecare zi, salvarea mea atunci cand credeam ca nu mai contez pentru nimeni si cand parerea mea despre mine era mai jos decat un mop clasic din bumbac. Atunci am invatat ca o idee de aventura poate deveni o adevarata poveste. Dar ca orice are si un final pe care il alegi in functie de ce vrei sa faci. M-a invatat insa ca lumea merge mai departe... si am vazut asta atunci cand am cunoscut un om care avea in ochii mei o cu totul alta viata. Gresit. E mai altfel decat insisi cei care il acuzau. O viata linistita si o femeie in care sa isi puna bazele fara ca in mintea ei sa existe doar roz, pufosenii si shopping. Asta era in visul viitorului lui, pe cand ceilalti il categorizau ca cel mai mare devorator de femei. Cine sunteti voi pana la urma sa faceti categorizari despre mine, despre el, despre unguri , sau despre nemti?

Priveste-te in oglinda, cat inca nu e prea tarziu, si incearca sa iti conturezi dorinta dincolo de retina. E ceea ce iti place? Ce te face defapt fericit, implinit , plin de viata si fara regrete?
Mai sunt cateva zile... in care pot trai in amintirile adolescentei mele, ma sa scald in sperante si in dorinte , sa imi amintesc emotiile pe care le aveam cand mergeam la scoala generala ori la liceu, sa mi se opreasca inima-n gat cand trec podul pe care candva eram ca cei doi din videoclip. Senzatiile astea unice nu mi le va sterge nimeni, nici cel mai grav accident care mi-ar fura din amintiri. Mereu imi va tresari mintea, inima si sufletul la amintirile pana acum. Odata plecata insa, lumea va fi altfel,fara cale de intoarcere si fara dreptul de a-mi exprima vreodata regretul...

Salveaza-ma de mine!...

miercuri, 3 august 2011

Ciudat

M-am trezit cu un sentiment ciudat, pe care nu prea il pot explica in mod logic. Ma simt de parca nu sunt acasa si nu ma refer fizic, ci pur si simplu simt ca trupeste sunt acasa iar o parte din suflet e plecata departe fara sa aibe vreun gand de revenire inapoi in ingradirea trupeasca. M-am uitat peste cateva lucruri candva importante pentru mine si se pare ca inca au ramas destul de dureroase. Am una din zilele pe care le aveam acum vreo trei ani cand bifam cate o zi in calendar. Ca un fel de countdown, acum insa care e finalul? Hmm... ciudat, dar imi place. Ma simt copil. Ma duc sa scriu, sa fac fotografii si stau deasupra tuturor celor din oras fara ca cineva sa incerce sa ma salveze disperat azi...

I can't be who you are!...

marți, 2 august 2011

Bondar


Nu! In nici un caz nu voi renunta la visele mele. Voi fura ata de speranta, un ghem plin doar al meu pe care-l impletesc de fiecare data cand strainul meu anonim imi rupe bucata de suflet pentru propria placere sadica. Ce mai poti rupe? N-ai nici macar o zi de munca pentru a-mi amaneta restul sentimentelor. Ia-le! Sunt ale tale pentru totdeauna. Pastreazati-le in punga vietii tale si intareste-i capatul oricat. Voi alerga in urma ta pana te voi calca strasnic pe tine in picioare pentru fiecare sentiment de neliniste pe care mi l-ai creat.
Sunt eu, aceeasi fata ciudata deghizata in haine de om normal. Imi imbrac insa uneori in fata oglinzii aceeasi pantaloni negrii largi, si camasa mea pe care o adorai, ti-am gasit si sapca neagra pe care ti-am decolorat-o prima data cand am invatat sa spal la noua masina de spalat. Cat radeam atunci! Aminteste-ti strainule.
Fura-mi praful de pe aripi si te voi lasa fara polen... insa fiind o floare moarta inainte de termen, iar tu bondar prapadit parizian stii bine ca lumea se invarte si fara noi, insa niciodata la fel! Dar oricum, i-ati zborul sau te-alerg pana petalele-mi vor fi rupte de durere. Si nu sunt departe de asta! Eu stau, mor,si putrezesc clasic pentru o alta lume care are de chinuit intr-o sceneta care trebuie sa para roz, dar tu straine traieste-ti fiecare clipa!

miercuri, 27 iulie 2011

Groaznic


Din plictiseala zilnica, m-am apucat de citit ziarul. Evident online, caci m-am prostit si eu dupa evolutia tehnologica in care traim. Am gasit ceva interesant, spun eu, care insa ma sperie... Il impartasesc cu voi acest articol , sa incerc sa imi dau seama daca sunt eu prea nascuta in secolul trecut, sau altii au inebunit mai rau ca mine si vor sa stie prea multe fara nici un sens...

"Un nou test de sânge, care ar putea deveni la fel de comun ca determinarea nivelului de colesterol, poate anunţa o persoană cât de mult mai are de trăit.

Testul măsoară dimensiunea telomerilor - capetele cromozomilor - care reprezintă unul dintre cei mai precişi indicatori ai ratei de îmbătrânire, scrie Daily Mail.

Cromozomii sunt structurile care înmagazinează întreg materialul genetic din celulele umane. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom, iar cu cât aceştia sunt mai lungi, cu atât şansele la o viaţă lungă sunt mai mari.

Telomerii protejează ADN-ul împotriva uzurii şi rupturii. Din momentul în care suntem concepuţi, aceştia încep să se scurteze. Începând cu vârsta mijlocie, telomerii sunt atât de scurţi încât nu mai pot proteja ADN-ul. Acesta este motivul pentru care pielea începe să se lase, iar sistemul imunitar devine fragil. Există şi riscul apariţiei diabetului sau a bolilor de inimă."

Asadar... dai o picatura de sange sa stii cand iti cumperi sicriul?

marți, 19 iulie 2011

Dor

Lumea mea s-a schimbat fara sa contribui prea mult la asta. Mi-e dor de o simpla plimbare inofensiva si un zambet sec pe care doar eu il inteleg. As pleca azi, acum , fara sa ma uit in urma pentru o singura zi fara nici o grija. Mi-e dor sa stau, sa pierd timpul fara ca el sa doara. Mi-am pierdut motivul de zambet real, mi-am lasat in urma orice simtire ciudata, si totusi inca doare totul. Ce sa fac?... o singura intrebare ma tot pune in dificultate. Ar schimba ceva o promisiune implinita?

luni, 18 iulie 2011

ce mult...

In timp ce conduceam haotic prin oras la radio am auzit ceva ce imi aduce aminte de tine... Chiar daca doar amintirile au ramas de-atunci cu noi...Chiar daca lumea s-a impartit stupid la doi!M2!

Asta:

duminică, 17 iulie 2011

schwartzhamster


Nu am nici un chef de postari lungi... Doar stiu ca nu mai vreau sa ma atasez de ceva care mai apoi moare atat de rapid.

Macar ei, au fost parteneri pe viata!...

sâmbătă, 16 iulie 2011

Un zgomot devenit mut!


Crescusem cu zgomote de neinteles candva pentru mine. Stii? Din cauta ta! Te simti singur, neinteles si judecat? Asta ai vrut sa obtii prin tot comportamentul tau, de-a lungul timpului cu victimizarea ta, cu distrugerea ta psihologica a celor care iti erau alaturi. Nu mai pot face nimic incat sa te ajut sa iti revi, pentru ca tu nu vrei asta. Adori sa urlii, iti place sa fi cel mai inteligent si in nici un caz nu accepti ca altcineva are dreptate in jurul tau. Te comporti haotic, nedemn de un intelectual, urlii fara sens si mormai ca un dement psihic atunci cand iti imiti in batjocura propriul parinte. Vorbesti singur si iti raspunzi macar tu insuti pentru ca nimeni nu mai are incredere in cuvintele tale oricat de bun ai fi pe diferite domenii.

Iti permiti sa ma corectezi pe mine atunci cand tu nu recunosti ca ai o problema? Cat de matur e asta ? Eu recunosc, am o problema cu mine insami, nu am incredere deloc in fortele mele proprii, iar indiferent ce as face bine in materie de arta ori talent nu e indeajuns incat sa simt ca multumesc pe cineva. Am de asemenea o problema cu increderea in oameni. Nu pot crede tot ce imi spun, ori sentimentele pe care mi le marturiseste cineva. Tu m-ai invatat asta. Tu n-ai avut un prieten in adevaratul sens al cuvantului cu care sa iti vorbesti problemele, sa ti le amani, ori sa ti le distrugi in timp. Ti-ai macinat sufletul si-apoi mintea, pe care ti-o inecai in etil. Cu ce sens? Ce ai obtinut din toate astea? Ai fi putut face mult mai multe in viata ta cu talentul tau, ai fi putut deveni un bun pictor, un fotograf veritabil sau un om respectat de cei din jurul tau cu un salariu cat sa nu te trezeasca la zori de ziua si sa fi nevoit sa iti misti corpul obosit de vreme asa cum fac cei care au jumatate din varsta ta.

Probabil te va infuria din nou ceea ce am scris, pentru ca stii ca e vorba de tine. Pentru ca stii ca am dreptate. Inainte sa te ridici brusc de pe scaun si sa urlii fara sens inca o data, schimba macar ceva, si intreba-te de ce e atat de vizil mugurul problemei tale in ochii altor persoane. Nu fi suparat si nu ameninta inainte sa te pui in locul celor care iti ascultau cu teama de-a lungul timpului discursul monoton si sperau sa adormi incat viata sa revina la normal pentru macar o ora. Imi asum riscul pentru comentariile tale viitoare, atunci cand instinctul tau de pseudo -s.p.p-ist va iti va inunda din nou mintea si-ti va curge prin vene iar dorinta de a stii totul. Acum stii... stiai si mai demult, acum ai confirmarea! Am o singura intrebare: Daca te-ai duce pana la oglinda din baie, te-ai privi singur , indelung... ai fi multumit de ceea ce vezi?
Injura-ma... nu mai conteaza!
Plangi... nu impresionezi (si asta tot datorita tie, pentru ca voiai sa fi super-erou)
Acuza-ma... inca o data.
Dispretuieste-ma...nu ar fi prima data!
Loveste-ma...daca asta e ceea ce stii cel mai bine...
Distruge-ma psihic...pentru ca nu ai ce sa mai distrugi.
Dar macar odata...o singura data, gandeste si fi OM!

Un plus pe o cruce

Fara vreun chef de viata ascult cum se scurge secunda
si nu alerg deloc sa o prind si sa o retin fara sens
Astept sa plece lumina, sa nu vad, sa nu mai simt nimic
dar clopotul bisericii imi forteaza urechea s-auda orice
si mai ales faptul ca nu sunt singurul om ce are nevoie de o viata
Sa nu uit nici faptul ca lumea-i o graba imensa pe care
n-o prinde din urma nici moartea
Se-nmulteste sporadic cu inca un fraier ce-alearga mai apoi pe drumuri
fara sens si se opreste-o fractiune de secunda la pomul laudat
citeste in graba inc-un necrolog si rade
De data aceasta nu e nimeni cunoscut, nu e nici el notat temporar

Langa el o femeie-n zdrente isi face la repezeala o cruce
rupand aerul intr-un mod plictisit si mecanic
Pentru ce toate astea? Pentru cine anume si-ar ridica oasele obosite-n neant
Ce nevoie are si tanarul rapper ce-si misca degetele din reflex peste frunte
si-apoi redevine infectul suflet uman
La ce ne trebuie inca un strop de falsitate-n pseudo-credinta de azi
cand oricum revenim la inumanitatea de maine?

Trec de zeci de ori fara sa schitez macar vreun gest
imi amintesc doar ca am vazut candva un om important acolo
si-un prieten ce-a murit fara ca acum cuiva sa ii mai pese
Ma-ntrebam daca ma recunoscuse pe-atunci si am aflat ca da
umplandu-mi raspunsul in fiecare razbunare ce-avea sa-mi alunge o parte de suflet
Nu am ce sa mai pierd acum, i-a totul cu tine si pleaca-n bulevard...
Fa-ti o cruce falsa si zambeste
Macar acum, invata sa fi uman , fi simbolul crucii rastignite-n victima suprema
Eu nu am de gand sa materializez un plus al unei imense minciuni sentimentale!

A treia vara

Am un fior ciudat ce imi invaluie tot corpul de fiecare data cand simt prezenta unui manipulator de sentimente. Ma feresc sa imi impartasesc timpul in preajma lui pentru ca stiu ca ma voi implica mai tare in ceva din care nu am scapare si stiu sigur acest lucru. Imi pasa atat de rar de vreo persoana, mai ales daca ii stiu trecutul, dar atat de tare ma implic daca se intampla incat doare fiecare secunda daca ceva merge prost. Am iubit o singura data din tot sufletul , m-am avantat prosteste fara sa imi pese de nici un alt gand, si emanam iubire pura cu fiecare por al pielii mele. Apoi m-a invatat sa fiu prudenta. De ce? Ce anume m-a facut sa am grija la sentimente si la exprimarea lor atat de tare incat sa devin inumana? Nu pot iubi prosteste, iar mai rau decat atat, nu pot fi geloasa... Ce rost are totul fara un pic de gelozie? De ce insa ma simt tampit de copila atunci cand vreau doar ca el sa ma i-a in brate si sa nu imi dea drumul vreodata desi sunt constienta de cine este el defapt?

Vreau sa simt aceasi iubire, aceeasi inocenta , acelasi regret cu un 'el' atat de important pentru somnul meu de seara. Pot insa sa redevin o fiinta umana odata ce am omorat fiecare urma de umanitate din mine?

duminică, 10 iulie 2011

Viitor


Ma sfasie fiecare amintire de-a ta care-mi patrunde abuziv in minte. Sunt in starea in care as da orice sa vorbesc cu cineva care imi cunoaste reactiile si stie ce am de spus inainte ca eu sa imi deschid buzele. As vrea sa formez un numar de telefon, sa astept cateva secunde ca mai apoi sa vorbesc in voie ore intregi , sa ajung la o concluzie si maine sa o iau de la capat cu un zambet proaspat. Am trait candva ca un personaj din basmele copilariei, apoi a trecut timpul, am crescut si am descoperit ca defapt basmul meu era un serial prost fara subtitrare pentru cei care il privesc. Am terminat sezonul copilariei mele si am cumparat personaje in lung metrajul meu, pe care apoi le-am folosit in scopuri proprii si demonice. Le-am ranit, le-am distrus gandiri , bucati de suflet le-am rupt si le-am calcat in picioare, rar am iubit macar putin si-apoi mi-am lasat sentimentele-n voia unui om care nu le apreciaza si sunt constienta de asta. Fac o greseala, si ranesc intentionat, ma oblig sa-mi racesc gandirea si imi fortez sentimentele sa stea locului fara vreo dorinta de a vedea lumina zilei de ceva vreme inainte. Mi-e teama insa ca voi fi ca el...stii care el, tu stii asta! Devin el... Si stii, nimic din ceea ce fac nu e fara motiv, dar oare de ce si tu, devi unul din cei care par a fi doar personaje ale trecutului meu in favoarea unor pacaleli proaste de vara? As fi facut orice sa fie altfel...insa e prea tarziu acum pentru o viata asa cum mi-as fi dorit-o. Plec iar, continuandu-mi un drum pe care-l urasc, gandindu-ma la tine...la el... si la momentele ce m-au transformat intr-un fel de cyborg chinezesc de mana a doua...

miercuri, 6 iulie 2011

Multi ani!

Am ajuns si la ziua asta. Nu am asteptat-o prea tare, insa timpul oricum a trecut si azi e 6 iulie, 2011... Am douazeci si unu de ani, de cand am inspirat prima gura de aer inchis al unui spital de categoria a treia. Mi-au spus "la multi ani"-ul clasic in total aproape o suta de persoane, un gest frumos, chiar si-atunci cand jumatate dintre ei nu au nici o problema cu specialitatea zilei de azi. Au fost asadar oameni care si-au ocupat cateva secunde ori minute pentru a mi le dedica , iar oameni cu care mi-am impartit luni de viata nu s-au sinchisit sa ma auda ori sa imi spuna ceva.

Nu am timp de texte filozofice ori arta in cuvinte, le multumesc sincer celor care si-au adus aminte de mine, imi cer scuze daca eu am uitat de ziua cuiva, si le multumesc si bunilor mei prieteni cu care mi-am petrecut copilaria dar au orgoliul mai mare. Azi indiferent de voi, ma voi simti bine, pentru ca macar azi pot spune ca lumea e a mea!

vineri, 1 iulie 2011

Ganduri in hazard

Te-amuza ceva azi? Te-ai distrat sau ai schitat macar un zambet cat de fals? Bravo! Eu inca nu reusesc sa imi conturez muschii cat sa alcatuiasca un amarat de zambet. Imi lipseste inocenta. Mi-ai rupt fasii din ea si le-ai carat de-a lungul drumului alaturi de tine, calcandu-le in picioare si tarandu-le mii de kilometrii pe autostrazi. Pentru rostul carui lucru s-au intamplat toate?

Am mers de curand la autogara din oras, nu am putut sa nu imi amintesc cat de infantil pipaiam geamul care ma despartea de tine, si nu aveam sa te mai ating multa vremea de-atunci. Cata durere a ramas in urma? Destul cat sa iti ajunga la usa casei tale daca impletesti gandurile si ranile mele. Au fost momente cand am crezut ca eu nu sunt indeajuns pentru fericirea cuiva. Si-atunci credeam ca tu esti totul, iar eu nimic. Si aveam dreptate. Eram nimic. Aveam parul brunet, pentru ca asa iti placea tie, si sarutam pasional ca te iubeam, in timp ce tu iti gadilai orgoliul incalcindu-ti degetele in parul bolnav de culoarea puiului scuipat din oul de gaina, simtind cum e sa fi suport de limba pentru alta persoana. Cat ai regretat mai apoi? Nu vreau sa te supar iar, nu vreau sa revin la certuri. Doar las totul sa curga, si sufletul sa imi simta iar.

Te-am iertat! Si tu ai iertat multe. Ne-a fost bine, si erau momente cand simteam ca sunt tot ce vrei. Eram fericita cu tine in casa umeda , mica si infecta la propriu. Nu regret ca sanatatea mea a avut mai apoi de suferit pentru asta. Tii minte cat ma jucam pe computerul asezat pe reviste doar sa treaca timpul iar tu sa bati la usa obosit? Cate pixuri le-am sustras de la burtosii de birou mai stii? Acum ti-as infige oricare din ele in inima si ti l-as rasuci pana la refuz. As fi sadica, ti-as colecta sangele scurs ca mai apoi sa marchez calea razbunarii celor care ne-au fost impotriva o viata intreaga. Nu vreau sa cer mila, si nu imi pasa daca cei avizati vor citi iar si vor fi ofensati. Pentru mine tu vei fi mereu cel alaturi de care am crescut, iar unele persoane nimicuri...la fel cum ea, va ramane mereu o tarfa. Inamicul meu, te-as omori cu drag, dar m-as simti mai singura ca nicicand. Nimeni nu ne-ar intelege oricat ne-am stradui. Pentru ca infiderent ce-a fost, cum va fi sau cata ura am strans in sufletul nostru amandoi, candva am fost doar eu, tu si restul lumii....

miercuri, 29 iunie 2011

La revedere , iubire!

Crezi ca a trecut? Nu! Inca simt cum mi se infierbanta sangele si cum imi raneste fiecare milimetru in timp ce parcurge vena proeminenta de pe intreg corpul. Ma scoate din minti un singur gest de-al tau. Nu as avea vreo problema daca acelasi lucru l-ar fi facut oricare alt om ce face parte din viata mea. Dar nu tocmai tu... Tu cel care ma cunosti atat de bine, alaturi de care am varsat primele lacrimi de durere ori am zambit prima data cu adevarat. Cum poti tu sa ma consideri atat de proasta, cand stii si stiai asta tot timpul ca nu este deloc asa..

Ma doare! Si imi vine s-alerg pana la stanca ce mi-a impaiat sufletul de zeci de ori si sa urlu cat ma tin plamanii. Sa imi sting glasul urland pana seara chiar si stiind ca tu nu ma vei auzi niciodata. Nu mai esti la cativa metrii de locul in care imi placea sa fiu cu tine. Nu mai esti omul sarac din punct de vedere material dar mai bogat ca toti oamenii in viata pentru insasi viata mea. Te adoram. Te iubeam. Te voiam pentru totdeauna. Rupe-mi linia vietii mele precum ai rupe aripile unei zburatoare oarecare, soarbe-mi praful necesar batailor din aripi, rupe-mi picioarele sa nu mai pot calca, insa unicul lucru pe care nu-l vei putea distruge e amintirea mea alaturi de tine, pe care o vei uri , si nu vei reusi sa o scoti din suflet nici cu cel mai calitativ bisturiu. Vreau sa te doara, stiu ca o sa te doara. Nu imi recunoaste asta niciodata te rog,voi continua sa te distrug apoi, iar omul pe care l-am iubit atat de mult as prefera sa fie fericit si mai ales, in viata , acolo undeva.
Iti voi recunoaste vocea dint-un milion de alti oameni, insa nu vreau sa o mai aud vreodata. Voi simti cand esti pe-aproape, caci instinctul meu te adora candva, dar nu vreau sa-mi mai fi im preajma. Pielea mea va tanji dupa atingerea ta speciala, dar nu vreau sa o mai simt nicicand. Doare, rupe parti din mine si nu va trece atat timp cat voi fi in viata, insa te las... linistit in lumea ta de gheata , iubire!...

sâmbătă, 25 iunie 2011

Sictir!

Am o stare de plictiseala enorma care imi inunda tot corpul si mintea. M-am saturat sa fiu fidela cuiva si niciodata sa nu fie de-ajuns, ori sa imi traiesc viata dupa programul celui pe care l-am lasat sa imi invadeze viata. Ma enerveaza faptul ca de fiecare data cand am ceva de spus altii vor crtitica inainte sa incerce sa inteleaga de ce anume sustin ceea ce am spus. Am vazut sute de filme, si le pot numara pe degetele de la o mana pe care le mai retin , am ascultat sute de melodii in zeci de ore , doar ca timpul sa imi treaca. Mi-e dor doar de zilele in care nu aveam timp de mine , in care trebuia sa fiu in mai multe locuri de-odata si cand nu stiam orice emisiune tv cu fiecare replica a ei si program de difuzare.

Vor fi cativa frustrati cand vor citi postarea, pentru ca vor stii la ce anume ma refer concret cand spun aceste lucruri , insa nu imi pasa de suferinta aparenta pe care o vor afisa ori supararea indusa. Ma plictiseste viata pe care o am alaturi de cei din jur pe care mi i-am pastrat, indepartandu-i pe ceilalti... Ma plictisesc!

sâmbătă, 18 iunie 2011

Monoton

Se lasa o liniste prea sumbra si nici lumina zilei nu mai tinea prea mult. Stia ca odata cu lasarea serii lumea pare altfel. In jur, prin vecini se auzea muzica, probabil erau voiosi, se distrau, se auzea in departare cineva ce urla ceva pe care nu-l putea intelege, dar ea nu avea nimic de spus. Orice cuvant sau fraza era in zadar, nici un raspuns nu ar fi putut astepta , nimeni nu ar fi avut ceva de zis, nimeni nu ar fi putut. Nu-si mai putea lega nici gandurile intr-o fraza de inteles pentru ceilalti, n-avea astazi nici un lucru nici un sens. S-a pus pe pat, uitandu-se in gol la ceva nesemnificativ, asteptand aparitia intunericului ce o adormea, poate cu putin noroc , alaturi de stropii mari de ploaia ce urma sa vina. Maine avea sa fie o altfel de zi...

duminică, 12 iunie 2011

O monotonie mai altfel

Am avut mereu o problema cu oamenii falsi. Nu mi-am dat seama inca de ce anume , poate doar aveam un simt mai inclinat spre a atrage doar categoria asta de oameni, ori poate am vazut prea mult din falsitate incat sa o mai inghit. O intalnesc pretutindeni si ma intreb de zeci de ori pe zi daca doar eu am ghinionul sa ii gasesc din multime , sau sunt acaparati de falsitate 80% din populatie. De multe ori ma bufneste rasul cand vad fara vreo chinuiala anume cum se fraieresc unii pe ceilalti pentru un scop nedeterminat, alteori insa stau si ma intreb serios daca nu cumva sunt eu prea demodata pentru viata asta plina de materii dominante: bani, prostie , perversitate stupida si sex. Care suflet? Ce omenie ori umanitate? Care e defapt scopul si finalul mascaradei de azi? M-am saturat de prietenele mele perfecte care asteapta prima ocazie sa se gadile cu unul din fostii mei prieteni , ori de prietenii pe care ii aveam alaturi doar pentru ca nu am pistrui si parul portocaliu de morcov si vreo 30 de kg in plus peste limita acceptabila.

M-am plimbat destul de mult in ultimul timp, odata cu naveta Petrosani-Timisoara , cu probleme pe alocuri si invatat cat cuprinde pentru a lua examenele cu brio. Ieri am ajuns la tara. Acolo nimic nu s-a schimbat, nu doar din cauza batranetii instatale in sat, ori in casa bunicii mele care are aproape 91 de ani, mirosea totul a falsitate in jur. Oamenii ce zambeau pe strada , salutau doar din obiceiul satului de a saluta orice trecator, iar cei care ma mai opreau la o vorba erau cu siguranta cunoscutii ai familiei mele si nu aveau nici cel mai mic interes pentru a descoperi daca sunt bine ori daca ma descurc la facultate. Mi-amintisem putinele zile pe care le-am petrecut pe acolo, pentru ca era in oltenia, iar parerile impartite din jurul meu mereu ignorau partea aceea a vietii.

M-am saturat de ideologiile infinite despre "toti cei din jur sunt prosti, doar unul inteligent", nu mai am calmitatea de a ascunde in sinea mea lucruri doar pentru a nu rani. Candva, voiam doar o viata linistita, cu plimbari pe role prin parc, sa-mi julesc genunchii iar ai mei parinti sa fie pe banca aproape si sa-mi bandajeze rana trimitandu-ma mai departe la joaca. Au fost zile in care mi-as fi dorit ca ambii mei parinti sa fie la premierea mea la scoala generala, macar odata, la fel cum au fost zile in care mi-as fi dorit sa vin acasa fara sa stiu de ce, doar pentru a impacheta lucruri in graba pentru ca ar fi urmat vreo calatorie supriza doar in familie, cateva zile de relaxare... Au fost multe lucruri in care mi-as fi dorit o familie completa. Au fost... Acum , de-a lungul timpului am invatat ca esti singur defapt, iar tot ce ar trebui sa ma bucure , e faptul ca am o mama cand nu o acapareaza nervii acumulati de-a lungul vietii , un tata pana are primii bani de buzunar, si rar, o familie cu care beau o halba de bere din cand in cand...

Am uitat si cum sa ador detaliile care fac o zi speciala. Unicul lucru ce ma sperie e ca la fiecare lucru bun intamplat intr-o zi, un rau se intampla. N-are legatura cu postarea anterioara, dar s-a intamplat in aceeasi zi. Iar pentru mine, conta... Ieri a fost ziua in care mi-am vazut ambele bunici, la tara, asa cum e conceptia de "bunicii de la tara", pentru prima si destul de sigur , ultima oara impreuna, in acelasi loc.
Tot ieri insa, a fost ziua in care a murit Akasha...

sâmbătă, 11 iunie 2011

Basarabia Pamant Moldovenesc!


Ma plimbam agale pe facebook , de plictiseala pana primesc un telefon, cand descopar ca bietii moldoveni de dincolo de Prut sunt luati cu asalt de sustinatorii lui Lapusneanul... O gasca de baietei si fetite scot la imprimata foi A4 cu slogane "BASARABIA PAMANT ROMANESC", dar i-a intrebat vreodata vreunul din lapusneti daca ei ne vor? Poate cate o moldoveanca , doua care si-a tinut respiratia cat a inotat pe sub Prut si a ajuns pe meleagurile Jiului vrea sa fie romanca, dupa ce a vazut ca au aceleasi culori la steag si sunt la fel de ...romani. Care oare din Moldova, domiciliat acolo ar vrea sa fie roman? Mai mult de jumatate din ei se considera rusi, iar cei care raman nu vor Romania ca patrie mama, caci au deja una la fel. Vor sa scape de ideologiile comuniste si de nivelul prost de trai de la ei din tara, insa cei mai evoluati vor libertate reala , fara rasism si un popor civilizat. Gasesti asta in Romania si nu stiu? Oare am scapat noi , cetatenii acestei tari de ideologiile comuniste ori de rasism , cand obligam moldovenii sa fie ai nostrii, ori uram orice fel de alta nationalitate? Avem un nivel de trai bun? Si aici ma refer la cei ce muncesc nu care se aliaza cu rromii si au aceeasi meserie.

O intrebare am pentru voi , lapusneti. Aveti partea voastra de moldoveni, astia de dincoace de
Prut... acolo in nod-est... (Ca va laudati ca stiti geografie) si aveti grija de ei? Sau ei sunt alt fel de moldoveni si nu va intereseaza? Urati tiganii , insa "indienii" sunt la fiecare colt de cladire, va cer bani din buzunare si le dati, ori beti o bere si radeti de prostia lor. Urati maghiarii insa uitati ca mereu Transilvania a aratat altfel fata de Moldova ori Oltenia... Oare cum ar fi aratat "Romania Dodoloata" daca nu ar fi fost in istorie cucerita de romani? Dacii inca ar fi purtat opinci si gardurile ar fi fost inca din conserve. V-ati facut voi singuri canalizare dacilor? V-ati construit singur cladiri in care stati? Voi cei care stati in cartierul "Dimitrov" al Petrosani-ului, stati in case construite de romani oare? Pavajele voi le-ati inventat patriotilor?

Vreti o tara mare, cu mai multa incultura si gunoaie. O aveti pe-a voastra. Nu le stricati si lor tara. Cat despre moldovenii Romaniei, uitati-va la stirile PRO-TV de la ora 5... cu siguranta veti mai descoperi cate un geniu care i-a dat nevestesii cu toporu-n cap de gelozie ca a stat calul peste ea, ori veti face cunostinta cu inca o baba violata de un labar de 20 de ani.

Puneti-va tara la punct. Vizitati tara nationalitatilor pe care le urati fara sa va dati seama defapt de ce. Contrazice-ti ideea europenilor cum ca Romania nu e o tara de analfabeti , hoti si tigani si mai apoi, intrebati-i pe "fratii" vostrii daca vor intr-adevar sa fie romani. Nu sunt mai prejos ca noi, nu sunt nici mai presus, insa daca tot e corectitudine, lasa lumea sa aleaga, iar daca Romania ramane doar Tara Romaneasca, fi-ti voi Moldoveni... nu ii obligati sa fie ei ca voi!

P.S. : Am o prietena, moldoveanca pura , cu o altfel de mentalitate si nu e doar moldoveanca in titlu, cu bot roz si fond de ten , alergand in tocuri dupa vreun romanas cu vreun bolid pentru noile silicoane , asa cum ne-am obisnuit sa asociem moldovencele... E un om al altei tari pe care vreti sa o faceti romanca. Am o intrebare sa ii adresez. Otilia, vrei intr-adevar sa fii ca noi?

duminică, 5 iunie 2011

Ca doua flori...



Asa cum spune melodia mai sus postata... Ca florile ne ofilim cu totii pe acelasi ram, ca suntem toti la fel, o apa si-un pamant, fara putere de a-ti asuma responsabilitatea pentru faptele tale ori sa fi mandru si cu fruntea sus atunci cand ai ceva de spus. Sa sopteasca idei meschine stie orice om, insa cati dintre voi va spuneti nemultumirile fata de cineva uitandu-va in ochii persoanei respective?

Nu-mi pasa ce crezi ori ce parere ai despre mine, judeca-ma! E un lucru simplu de facut si ai tot dreptul dar pune-ti o intrebare "De Ce?"... Am oare motive sa fac totul in felul in care le fac?...Stii ce vorba imi aduc aminte acum? Altii rad de mine ca nu sunt ca ei...eu rad de ei ca sunt toti la fel!

Adunatura de... falsi figuranti notorii!

sâmbătă, 4 iunie 2011

Cersetoria


- intre mila si o afacere profitabila –

Cersetoria a apãrut initial în curtile bisericilor, veneau mai ales în momentele în care erau slujbe ori în ajunul sãrbãtorilor pentru sensibilizarea celor care sunt credinciosi. Cererile veneau din partea unor oameni amarati care nu puteau sã se intretina, nu lucrau si implicit, nu aveau bani. Cersetorii acceptau orice fel de ajutor , material sau bãnesc , pentru a-si continua existenta bazându-se implicit pe premisa biblicã de ajutare a semenilor. Fiind o sursã de venit sigurã si simplã alti amarati au urmat exemplul celor care cerseau la biserici. Numãrul lor a crescut si au gãsit si alte locuri pentru a isi arãta sãrãcia bazându-se pe mila populatiei si nu doar a celor crestini ce frecventau lacasurile de cult.

Cersetorii spun cã apeleazã la semenii lor pentru cã nu au cu ce sã se hrãneascã desi cersetoria a devenit în ultimul timp o adevãratã meserie cu un salariu nelimitat. Acceptul bunurilor materiale este refuzat , profitând de bunãtatea umanã, bazându-se doar pe bani lichizi care sã le inmulteasca profiturile ajungându-se chiar ca un cersetor bine plasat într-o parte de oras cu un flux mare de populatie în zile bine sistematizate de luare de salarii ori frecventatã de o masã de turisti , sã castige mai mult decât minimul pe economie a unui lucrãtor de rând. Asadar vãzând aceastã prosperitate, multi altii au renuntat la un loc de muncã prost plãtit cu un program fix , si au trecut la a santaja emotional trecãtorii , de unde pot scoate adevãrate averi cu timpul si toate astea cu un program flexibil.

S-a ajuns la aceasta extindere a motivelor pentru care se practica cersetoria deoarece functioneaza!

Oamenilor le e milã de cei care cer bani, mai ales de copii. Asa cã încearcã sã îi ajute. Dar nu se gândesc cã acei bani dati vor ajuta doar pe moment si mai rãu, îi vor încuraja pe altii sã cerseasca. Oferindu-le cativa lei le alimenteazã convigerea cã cersitul este un lucru bun. Ar fi însã mai eficient dacã toti oamenii care vor sã ajute ar contribui la o asociatie pentru cei care stau pe strãzi. Poate astfel s-ar reusi cã într-un final, toti oamenii amãrâþi sã aibã un adãpost si hranã. Poate chiar vor fi invatati sã munceascã la un program flexibil , si nu vor trãi doar din conceptul cã semenii lor au milã pentru ei si îi vor pãcãli încã o datã cu amãrãciunea lor.Însã cersetorii vor putea renunta la aceastã viata numai când vor vedea cã nu mai reusesc sã convingã si nu mai primesc bani. Pânã atunci însã tuturor le este mai usor de supravietuit în acest fel. Iar cei care le oferã bani vor crede cã acesta este un ajutor bine venit însã e extrem de dãunãtor. Ne putem întreba simplu, acesta este un ajutor ce se limiteazã doar la acest lucru? Cu siguranta nu! Zilnic apãr alti cersetori si astfel mâna de lucru va scãdea drastic. Iar cei care suferã într-adevãr sunt trecuti cu vederea cãci s-a umplut de cei care se prefac bolnavi ori chiar handicapati. Multi au ajuns la stadiul în care isi mutileazã copiii pentru a putea mai apoi sã îi foloseascã ca si scop pentru a înmuia inima trecãtorilor.

Are asadar repercusiuni grave acest ajutor?Da! Si urmãrile se observã pregnant. Orasele sunt pline de oameni care locuiesc pe strãzi. De cele mai multe ori ne este fricã de ei, alteori închidem ochii sã nu îi mai vedem, alteori ne amuzã pur si simplu în încercãrile lor de a ne atrage atentia. Si totusi, noi i-am creat. Initial un motiv de ajutor al celor amarati, actualmente o industrie întreaga de creare de bani din inconstienta si mila oamenilor de rând.

Mai mult decât atât, multe dintre persoanele care cer milã publicã nu au rãmas între granitele tãrii, ci s-au dus spre tarile europene mai bogate, unde sansele de a face “carierã” sunt mai mari, ajungând chiar sã castige mai mult decât un om din tara care lucreazã la un program de opt ore si cu un salariu mediu pe economie.

Fiecare dintre noi ne-am confruntat cu aceste minciuni scornite de cate un om apparent batran din cauza neingrijirii si am cedat dandu-i cel putin maruntisul pe care il aveam asupra noastra. Un exemplu este o scena din tramvaiul 1, intamplata zilele trecute: usile se deschid in statie , urca un barbat ,ce are în jur de 30 de ani. Poartă un pulover gri,murdar, sărăcăcios şi vocea îi este plângăcioasă. Nu are nicio infirmitate şi nu este un model de curăţenie. Mereu acelaşi text, cu mici variaţii. “Daţi-mi şi mie un ban. Mi-e foame, n-am mancat nimica… Ajutati-ma , Dumnezeu fie cu voi.”

In tramvai, oamenii îi privesc pe sub gene, nu cedeaza nimeni şi apoi îşi întorc privirele spre fereastră. “Mi-e foame. N-am mâncat nimica…”, spune din nou el, cu vocea şi mai tărăgănată, nelansandu-se pagubas. Continua cu texte predefinite iar daca dacă nimeni nu se scotoceşte prin geantă sau portofel, mai încearcă o dată, nu capitulează aşa de uşor: “N-am mâncat nimica…”. Atunci câteva doamne sau domni ceva mai în vârstă îi oferă ceva mărunt, poate o bancnotă de 1 leu, multi dintre ei facand acest gest doar sa scape de mirosul ce il lasa in urma. Obiectivul a fost atins, individul se îndreaptă spre uşă, numărând banii. Îndemnurile gen: “Du-te la muncă!”, spuse de câte vreo doamnă mai aprigă, nu îi plac deloc. Atunci lasă capul în jos mormăind ceva sau chiar injurand. Când coboară, îşi aprinde tacticos o ţigară si mergand catre urmatorul tramvai ori locuri publice pentru urmatoarele victime necesare pentru completarea normei de pe inca o zi.

Cersetorii sunt tot mai multi, apeleazã la trucuri de imagine pentru mila celor din jur ( haine murdare , îmbrãcate fãrã gust , barbã în cazul barbatiilor , ori un copil în brate în cazul femeilor , alãturi de nelipsitul miros de om neîngrijit) si în nici un caz nu vor renunta la aceastã metodã de fabricare a banilor prin a merge într-un loc de muncã mult mai prost plãtit.

În concluzie, este absurd sã-i ceri cersetorului de profesie sã munceascã, pentru cã o face deja. E meseria lui, si este din ce în ce mai profesionist în asta. Nu în ultimul rând este si un strop de psiholog în el, cãci citeste omul slab , milostiv si avut , sãrind la el cu fata tipicã tânjitoare de milã , spunând câteva cuvinte care te fac sã iti controbai în buzunare dupã ceva maruntis. El isi atinge scopul zi de zi, din oameni simpli ce muncesc pentru a avea banii respectivi, în timp ce un cersetor doar întinde mâna pentru acest lucru si castiga mult.Nu e nimic rãu iti a ajuta semenii. Multi au cu adevãrat nevoie de ajutor, însã prea putini în comparatie cu impostorii ce tânjesc dupã încã putin cu adevãrate averi în buzunare.Din pãcate acest fenomen este într-o continuã crestere , iar aceastã profestie a devenit îngrijorãtoare pentru intreaga lume. Asadar, cersetorii sunt doar ‚angajatii’ lor proprii ce sperã la bani din ce în ce mai multi , pe când cei care dau sunt motivul pentru care existã de fapt – fãrã acesti „oameni milostivi”, cersetoria nu ar mai fi rentabilã… s-ar ofili si, pânã la urmã, ar dispãrea.

Jolanda Dosa

Jurnalism , an 2 , gr 1.