sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Rosu , feher , green !

Ma simteam ciudat. Un sentiment ce nu-l mai avusesem vreodata. Voiam sa simt sub talpa altfel de pamant...dar mi-era o teama enorma. Nu stiu de ce. Mai fusesem acolo. Stiam cum te privesc oamenii in uniformele pe care voiam sa le port si eu candva.Stiam ce ma asteapta. Dar... mereu exista un gol...ce va ramane. Si sunt tare curioasa ce-l va putea umple.
Amuzant? Nicidecum. Mai ieri stateam cu o bluzita subtire si cautam o umbra, azi incerc sa acaparez ultimul strop de caldura sa-mi incalzeasca pielea.

Nu lungesc prea mult postarea de azi... Abia vad fluturasii mici ce apar pe ecran la fiecare atingere a unei taste, insa noroc prin faptul ca imi cunosc laptopul si pot scrie aproximativ corect si daca ochii mei viseaza un vis deja la jumatatea lui.

Nu am mai vrut Romania! Si asta a fost singura motivatie, asa ca mi-am luat frumos cateva lucruri si am fugit spre vest. Nu foarte departe, ci la vecinii unguri... Vreau sa zic, nu departe ca teritoriu...ca-n rest...

Ce-i drept, cam nimic nu se compara cu privelistea racoroasa de pe malul Dunarii inainte sa se scurga tot rahatul Europei la noi in tara. Imi cer scuze pentru poze, nu sunt prea clare, pentru ca frigul de acolo se cam juca la degetele mele si nu puteam fixa aparatul.Dar intentia conteaza nu?...

Va atasez niste poze, sa va lamuresc putin de ce vorbesc asa. P.S. Nu jignesc Romania, doar arat diferenta intre o tara frumoasa - neingrijita si o tara saraca din punct de vedere peisagistic insa ingrijita. Care va castiga in fata ochiului european oare?Sa explic pe scurt. Stateam pe malul Ungariei...si priveam la slovac in bucatarie sa-i fur meseria :))Tot Slovacia , acolo in departare... Si pomii unguresti :)) , barca din Dunare insa... nu stiu cui apartine. :D

Am continuat drumul de la Esztergom spre concentratia cea mai mare de unguri pe metru patrat. Capitala! Cat de multi puteau sa fie? Printre fragmentele de somn lin, apucam sa fac vreo poza insa nu pot posta zeci.

Cum am sange de roman in mine, a trebuit neaparat sa vad si mall'ul. Asa ca am cautat unul ce merita vazut.
Si-a meritat. Insa de ce am fata asta? Pentru ca Nu mi-am permis alta de acolo, cursul valutar nu accepta leii pe care ii aveam la mine, erau prea fiorosi pentru unguri... Defapt... Cei ce ma cunosc...Stiu!

Am ajuns insa intr-un oras putin mai special pentru mine. Greu de pasit pe teritoriul lui... Debrecen. Era o senzatie extrem de necunoscuta. Nu teama, nici durere, nici macar surprindere sau multumire de sine. Ci pur si simplu ... o stare de nimic... Dar am privit, recunoscut, tinut in amintiri...Si am plecat. Nu foarte fericita ca las totul acolo din nou. Insa nu va ramane asa. Lucrurile se vor lamuri pana la urma si nu am de gand sa las Romania sa acapareze totul din mine.Am plecat fara sa regret o clipa faptul ca tricolorul ramane sters in urma mea. Eram prea fericita ca imi voi lasa pasii apasati pe teritoriul ce miroase doar a rosu, alb si verde ...

Ah' da... To be continued, evident! :D

luni, 22 noiembrie 2010

Fait mal!


C'est une journée étrange.Est un jour quand Je veux embrasse sa mémoire.C'est tout un autre monde que tu vois regarder. Mes yeux voient la vérité. Tu ne C 'est pas parfait. Non je ne suis pas la princesse en bleu de ton bois dormant, mais je suis toi femme.

Il faut que tu saches.J'ai compris tous les mots, j'ai bien compris, merci. Tu ne m'aimez pas. Que les choses ont chang?, que les fleurs ont fan?Que le temps d'avant, c'etait le temps d'avant.Que si tout zappe et lasse, les amours aussi passent. J'irai chercher ton ?me dans les froids dans les flammes .Je te jetterai des sorts pour que tu m'aimes encore.

Fallait pas commencer m'attirer me toucher, Tu me fait mal!
Fallait pas tant donner moi je sais pas jouer!

Vos jeux seront les notres!

Tu le vois je suis bien reelle et je veux de toi pour amant.

joi, 18 noiembrie 2010

til' I Die!

Nu imi este foarte bine in ultimele zile. Si sunt momente cand as vrea sa se cam termine totul. Nu sunt emo, nu ma refer la sinucideri aiurea si alte prostii. Doar vreau sa existe o zi in care sa rad cu adevarat si sa nu ma mai doara nimic nici fizic nici psihic... Pana atunci insa... intamplator am auzit un pasaj dintr-o melodie care imi era draga acum ceva vreme.

Asta!

joi, 11 noiembrie 2010

Insomnia!


Sunt într-o margine a vieţii mele în care privesc din exterior propria-mi soartă de parcă aş vedea un film de prost gust exact din primul rând. Sunt vinovată, cu insomniile mele ce-mi distantează sufletele celor de care îmi pasă, sau aparent le pasă şi lor. Însă prefer un sunet de clape într-o linişte neagră, decât să dorm într-un colţ de pat în fiecare noapte. Prefer să dorm singură oriunde decât să îmi fie la fel de frig cu cineva alături.

Ştiam de mică faptul că în mine există un temperament definit altfel, mai puţin întâlnit. Însă asta nu absoarbe de vină pe nimeni ce mă considera ciudată. Sunt eu, aşa cum vreau să fiu, fie că e vorba de atunci când râd din adâncul sufletului meu şi-mi umple inima de galbenul ce-l adoram din copilarie, fie că mi-e dor de negrul adolescentin. Sunt eu , cu puţine regrete, fără sentimente, cu o realitate ascunsă aşa cum mă cunosc doar cei ce mi-au rupt coastele să-mi apuce inima şi s-o rupă-n două cu fiecare frază.

Asteaptă însă un moment oportun. Ţine-ţi oboseala-n frâu şi numără scundele de viaţă. Urăşte-mă până dimineată, doar să-mi zici fără rost că seara mă iubeşti. Apucă-mi amintirile şi sugrumă-le. Nu am nevoie de ele. Eu nu mai simt. Nici oboseală , nici durere, nici dor. Rupe-mi trecutul din mine şi provoacă-mi căscaturi adanci. Provoacă-mi răni ce să indice calea degetelor tale pe pielea mea ce-o adorai într-o vreme.Dar lasă sângele-mi să curgă! Să se prelingă pe amintirile tale. Se va termina odată. Şi voi fi albă, rece...si pură... Fără viaţă...şi atunci voi putea să adorm... De tot! Atunci e momentul în care poţi zâmbi liniştit, şi să-mi dormi alături.

Cântă-mi un cântec de somn şi nostalgie. Te voi auzi indiferent unde mă voi afla. Chiar şi atunci când trupu-mi şi sufletul vor fi în locuri diferite. Amintirea ta mă va ţine-n viaţă şi trează, şi în momentele în care toţi înceară să mă adoarmă pentru totdeauna!

vineri, 5 noiembrie 2010

Perfect inexistent



Am auzit dintr-o mica greseala o anumita melodie... Simpla... spunea doar ca ''you and me, we used to be together...everyday together''. Mi-am vazut multe fragmente ale vietii mele in mai putin de o secunda, tot ce era mai marcant in viata mea, mi-a trecut prin fata ochiilor de parca as fi fost un bolnav in stare critica, iar sufletul meu vrea sa plece, oriunde, oricum, doar sa nu-mi mai faca parte din trup. E atat de trist cand te gandesti ca fiecare se naste singur, moare singur. Si ne mintim de-a lungul vietii ca nu suntem la fel de singuri... Mi-e dor de parti din oameni, de chipuri ce le stiam candva, si nu le mai recunosc in prezent. De corpuri ce le iubeam si le urasc acum cu fiecare celula ce-mi desemneaza fiinta. As vrea sa-mi construiesc omul perfect, sa fiu o psihopata, criminala ce-si creeaza un Frankenstein propriu. As lua privirea de copil inocent al celui ce-mi forma pasii de-a lungul vietii, si presam fiecare dala de marmura a teatrului, mainile reci al celui ce-mi facea ora 3 mai frumoasa, buzele ce nu le-am putut uita de pe bancheta de spate a masinii. As fura si putin din stilul de viata al celui ce e departe sufleteste de mine, dar il leaga un sentiment ciudat. As fi continuat amplasand corpul ce ma tinuse in brate atat de strans , sarutandu-ma pe frunte ultima data, si comportamentul galben al unei veri frumoase. Dar trebuie sa ma multumesc cu ce am nu-i asa? Cu falsitati si amintiri ce decad intre bine si rau, intre a ierta sau a lasa totul sa treaca indiferent. Vreau doar atat. Sa fiu copil, s-o iau de la capat. Ar fi cu totul altfel. Si asta doar pentru mine, pentru ca pur si simplu mi-e dor sa fiu eu, si am si uitat cum e sa fi fericita. Mi-e dor de tot ce-a insemnat copilarie cu relele ei cu tot. Mi-e dor de realitatea 'j.d-ului' incadrat in dreptunghiul zgariat cu cheia, pe peretele ce m-a schimbat pe mine pentru totdeauna.

luni, 1 noiembrie 2010

Pentru ca pot!

E amuzant atunci cand te gandesti la faptul ca era o vreme cand lumea se oprea in loc. Astazi vad ca timpul trece, si pierd tot ce las in urma. Pierd oameni pe care ii voiam in viata mea, si alaturi de care tot restul viitorului meu ar fi fost altfel. ( Sper ca acolo unde esti, sa fi bine...odihneste-te in pace! )

Nu ma pot indragosti de primul de pe hi5 care mi-a cerut un id, si nici de primul strain interesat de blogul meu pe care mai apoi il gasesc pe facebook. Sentimentele mele trebuie consolidate, si impaturite cu grija si pastrate in formol o viata intreaga. Eu am prea putine sentimente ca sa le irosesc pentru orice jeg de om. Sunt doar cativa ce au o parte din mine. Carora le doresc doar sa le fie bine. Indiferent ce vad ei in mine sau prin ...mine...

Nu o lungesc. Nu am chef... Vreau doar sa zic, ca mereu oamenii importanti stau in spate... Sunt momente cand fara anumite persoane parca nu pot sa zbor...dar asta nu va insemna niciodata ca voi ceda,si nu voi invata sa merg pe jos. Pentru ca indiferent ce as lasa in urma,viata mea continua... mi-e dor de voi! De voi toti, care nu mai sunteti, si care mi-ati schimbat viata cu absenta voastra.

Odihniti-va-n pace!