miercuri, 29 septembrie 2010

Timp

Nu stiu ce gen de om esti tu, insa la mine viata in general se rezuma la 'totul sau nimic'. Asadar nu stiu cum am ajuns la o cale de mijloc a momentului. M-am cam plictisit de Petrosani , unde candva ma simteam acasa. Dar de acolo din vest, nu stiu nimic de ce se intampla aici si nu ma dezamageste asadar nimic. Nu-mi pasa de alte parti, de alte orase, aici sunt oamenii alaturi de care am crescut,aici sunt cei ce ma pot face sa ma simt cel mai bine, sau ma pot dezamagi intr-o secunda, fara cale de intoarcere.

Din pacate , s-a cam ajuns la stadiul in care toti isi spun problemele, fiecare are ceva de zis, ceva de intrebat ,de propria sa persoana desigur, dar auzi din ce in ce mai rar fraza : 'tu esti bine?', 'tu ai patit ceva?'.



Stiu ca totul a cam trecut. Cam toata perioada in care unica mea grija era sa cobor din scara blocului si sa ma joc in nisipul din parcul de alaturi. Am mai facut asta, nu neg. Pe bulevardul orasului vestic. Era distractiv, dar nu mai era timpul potrivit. Nu imi pasa de cei ce se uita la mine, ma durea doar faptul ca mainile mele se jucau cu nisipul doar din amintire, si nu din placerea de a face cel mai mare castel sa demonstrez celorlalti ca am mai multa imaginatie.

Multi spun ca exista un timp pentru toate. Un timp cand unica grija e sa nu-ti julesti genunchii atunci cand iti dai jos rotile ajutatoare de la bicicleta, sau sa mai modifici cate o nota in carnet in timp ce fugi sa asculti pe la usa clasei tale care acum e plina de parinti, plin de emotii sa nu iti auzi numele de data aceasta.
Un timp cand te indragostesti de cineva doar pentru ca se uita frumos la tine si iti zambeste. Dar mai apoi, prin dezamagiri inveti ca nu e suficient. Asa ca va veni un timp cand vei da totul doar pentru ca pretinzi ca esti fericit cu persoana de langa tine. Vine apoi vremea cand constati ca te-ai inselat.Si E TIMPUL sa urasti,apoi sa fi dezamagit si sa iti revi in forta, pentru ca nu lasi ceva sa te doboare. E TIMPUL sa realizezi a nu esti fericit.Si nu mai nici indragostit. Treci peste dezamagiri sentimentale si ajungi sa stai cu cineva doar de dragul faptului ca te intelegi cu ea, nu neaparat sentimental , insa e TIMPUL sa iti faci o familie. Nu mai esti adolescent sa iti permiti sa te joci cu sentimentele altora. Apoi e timpul...sa daruiesti totul altcuiva. Unei parti din tine... Si unica ce o mai iubesti inocent. Pentru ca vremea inocentei a trecut... Din pacate inainte sa ai TIMP sa savurezi tot prezentul...

" Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine. "

marți, 28 septembrie 2010

Unde a gresit?

Fara prea multe cuvinte sau tente emo, postez doar asta...



Ma cunosti , nu? Atunci stii de ce e asta pe blogul meu... " singurul care vine si il mai alina...este cel pe care-l batea fara vina!"....

duminică, 26 septembrie 2010

Fals!!!!


Crezi si tu ca inca exista bunatatea in oameni? Sau sinceritatea absoluta atunci cand e langa tine? Adevarul il vrei? Nu, nu exista. Te mint cu nerusinare uitandu-se fix in ochii tai, fara sa clipeasca. Si ce doare cel mai tare, e faptul ca iti sunt atat de prieteni in fata ta. Si te-ar pupa si-n c*r. M-am convins de multe ori de acest lucru, insa mereu dadeam vina pe o greseala. Dar am o intrebare.. Cat dracu sa tot gresesti? Esti facut din greseli?

Hai sa aducem o scurta poveste pentru cunoscatori si cei ce se simt cu musca pe caciula (sa nu uitam unde trag mustele , da? )

A fost o zi..cand o gradinita a insemnat un inceput de relatie ce era tot ce voiam.Pana au inceput din ce in ce mai multi oameni sa isi doreasca sa mearga la gradinita.Aceeasi... Si au inceput discutii, certuri intre copii pe jucariile ce existau acolo. Fiecare voia sa acapareze totul si il calca in picioare pe prietenul de langa, pretinzand mai apoi ca sunt aceeasi oameni ce se dedica unul pentru celalalt. Timpul a trecut, si s-a ajuns la tehnologia informatiilor, si la un stadiu mai ridicat, si mintea mai coapta. Am ajuns mai apoi, fara sa realizez prea repede ca nici acolo nu exista realitate, dar paseam insa langa acelasi om alaturi de care am trecut prin zeci de obstacole ca la circ cu dresori ne experimentati, facand o ultima imortalizare a peisajului si a corpului meu in cadrul mainilor lui ce ma tinusera in brate zeci de nopti.

S-a terminat asadar si gradinita, si scoala generala cu holurile ei mari si colturile pline de amintiri si frustrarile unor sentimente neintelese. Inteleg acum faptul ca nu mai fac parte din aceste teritorii... E ca si cum as fi prea mare deja pentru cuibul meu iar tot ce mai simt e un imbold din spatele meu ce ma indeamna sa-mi iau zborul impingandu-ma cat mai aproape de margine. Voiam sa cad, era tot ce voiam sa fac... Sa nu ma mai intorc si sa astept sfarsitul gravitatiei, acolo jos...indiferent cata durere ar lasa asta pe corpul meu ce invoca atatea imaginatii prostesti.

Am pierdut tot ce ma facea sa ma simt bine candva, si nu mai am parte de mult de linistea unui camin cald si vocea unui parinte ce te face sa adormi fara nici o grija. Unicul lucru ce ma face sa ma simt in viata e amintirea unor clipe ce inca ma fac sa zambesc. Mi-am triat persoanele ce fac parte din viata mea acum. Nu am nevoie de celebritate si prietenii false.Avusesem celebritatea in care toti ma salutau dar nici unul nu avea timp de mine in cazul in care fata mea nu schita zambete frumoase. Nu am nevoie de tinere ce viseaza masini si barbati , nici de cei ce pretind ca ar face orice pentru mine dar orgoliul lor ii tine la distanta. Nu vreau nici macar sa mai contez pentru multi. Vreau doar sa pot rade o singura zi, fara sa simt ca am probleme ce m-au facut sa imi pierd din stralucirea albastra a ochilor si i-au transformat in verde. As vrea sa combin o amintire al marmurei gri, cu pavaje colorate si acoperisuri verzi. vitralii si subsoluri umede si covoare rupte intr-un pat in care dormeam linistita.

Ah'...nu te lasi calcat in picioare?... Te-a sfatuit prietenul tau? Acelasi ce ar fi facut orice sa fiu a lui macar o noapte sau imi impuia capul cu relatiile tale pasagere din copilarie,ori uita ca ii esti prieten pentru primul organ genital feminin ce apare in peisaj si il gadila la orgoliu? Hai sa va las o amintire unora dintre cei ce ma cunoasteti si stiti ca nu fac nimic neintentionat...

Pun pariu ca va place melodia..



Sunt oameni pe care ii credeam buni insa, fara sa vad partea emo din ei ce pretinde a fi un casanova de prost gust. Si imi ramane un singur lucru pe care il pot face. Sa imi continui un drum, singura si in siguranta fara oameni ce ma vor pentru propriile placeri. Nu vreau mila din partea voastra, nici sa ma intrebati daca sunt bine. Nu vreau compasiune si imbratisari subite. Cine ma stie cu adevarat ma poate gasi oriunde, cei ce pretind... sunt niste mascote, prea simple sa imi ocup viata. Asadar... nimic altceva nu mai conteaza, doar ... imi pare rau ca am netezit tepii unui arici, ca am ranit o cartita si am schimbat viziunea unui ungur... Restul? Pregatiti-va de razboi. Caci daca ati ajuns in situatia in care vreti sa-mi faceti rau sa fiu acolo, va fac pe plac. Voi fi acolo sa savurez fiecare moment din suferint voastra. Mi-e foame de rani, si nu fizice. Iar tu, ma vei hrani...jigodie!

joi, 23 septembrie 2010

Cutie!


Obisnuiam sa cred ca traiesc intr-o lume prezenta. Pana mi-am dat seama ca defapt respiram ultimele guri de aer dintr-o cutie ce se strangea si se facea mai mica cu fiecare an in care eu inaintam in varsta. Am invatat de-a lungul timpului ca toata falsitatea asta are un rost, si ca eu am devenit la fel de falsa pentru ei odata cu zilele ce le-am petrecut in societate. Asta e o adaptare pentru ceea ce ne ferim sa recunoastem ca suntem cu adevarat.

Totul s-a petrecut destul de brusc, imi dau seama de asta cand ma gandesc la faptul ca ieri adormeam fericita gandindu-ma doar " ce-mi trebuie mai mult decat ceea ce am", pana azi... cand defapt totul s-a transformat in " Stii ce? Nu'mi pasa..." Culmea? Chiar nu imi pasa... Nici daca toti oamenii pe care ii cunosc dispar, pentru ca oricum au un scop. Nici daca nimeni de maine nu ma mai iubeste, pentru ca nu multi m-ar fi iubit daca as fi avut in plus inca 30 de kg si ochelari grosi si pistrui. Nu imi pasa nici macar daca de acum voi fi singura si voi ramane in casa, si ma voi plimba doar eu cu mine insami pe strazile pe care mai demult le paseam cu drag alaturi de inca o pereche de pasi ori mai multe. Stii de ce? Pentru ca da!Taiesc intr-o cutie, dar tocmai mi-am largit-o la nivelul unui intreg univers!

joi, 16 septembrie 2010

I am not a stranger...




Nu sunt o straina... Sunt cea ce te facea sa zambesti in multe dimineti... si iti strica unele seri doar sa zambesti din nou maine!

duminică, 12 septembrie 2010

no matter

Alcoolul din aerul lui mi-a dat la un moment dat curajul sa spun ce nu spusesem vreodata in intunericul gardului de beton... A fost insa prea neinsemnat totul si a ales altceva. Nu am talent la scris acum, nici nu vreau sa am sau sa mai ofer vreunui om din trecutul meu impresia ca imi mai pasa de ceva. Voi lasa impresia de om stabil, de neinduplecat si fara sentimente. Oricum mi-au adus numai necazuri de fiecare data. Am avut slabiciuni, iar una de azi s-a incheiat. Nu voi mai spune ce simt si nu voi mai demonstra nimic. Pentru ca nimic nu conteaza atunci cand timpul e pierdut. Iar ceea ce simt eu va ramane doar pentru mine, fara regrete, fara durere si amagiri idioate... Bye...

joi, 9 septembrie 2010

Un singur...leu...

Imi dadusem demult seama ca iubeam un leu ce manca femei...Le devora bucata cu bucata, dupa ce le selecta cu privirea si le urmarea ca pe o prada. Se juca simplistic cu hrana ce nu avea sa-l sature vreodata. Si nimic nu era de ajuns pentru lacomia ce ii inasprea pielea si i se ascuteau simturile dupa fiecare miros de femela. Nu mi-a ajuns insa niciodata gandul ca am obtinut destul. Voiam totul. Chiar daca asta insemna sa ma las aprent hrana in fata altor lei. Aveam de gand sa invat fiecare gest de felina ce avea sa inebunesca supremul. Nu voiam prade usoare desi eram un simplu crustaceu. Nu ma multumeam cu trecutul. Voiam un prezent si un viitor la aceasi treapta de piatra pe care statea regina. Nici un centimetru mai jos. Nici unul mai sus.

Invatasem de-a lungul timpului cat stateam dupa copertine ca trebuie sa ai un dar si o incredere extrema in sine atunci cand vrei tot publicul la picioarele tale. Ma saturasem de umbra si intuneric, iar indiferent cat ma calma tacerea voiam un zgomot infernal in viata mea. Unul pe care sa-l ador. Voiam gemete de placere si zgarieturi pe piele. Voiam sa las urme ce nu vor putea fi uitate sau sterse prea usor. Imi placea sa ma hranesc eu insami cu suflete ce nu stiau ce vor. Ma intarea fiecare amintire a lor si fiecare privire pierduta a celor ce fusesera candva alaturi de mine in intuneric. Voiam lumina. Sa pot straluci demn in lumina unor reflectoare imense. Sa contez pentru cine conteaza pentru mine. Nu pentru orice...om..sa spunem.

Simteam mai tot timpul ca vreau acei colti si maxilarul puternic sa se infiga in gatul meu si sa-mi opreasca rasuflarea. Indiferent cat de dureros ar fi, cat de sadic parea ori pana unde ar fi fost limita. Voiam ca viata mea sa fie pentru prima data in ghiarele singurului om pe care il lasam sa ma domine. Era un leu feroce! Stiam asta. Desi vazusem lacrimi ce-i inundau ochii. Insa invatasem ca si cei puternici plang. Dar doar pentru motive plauzibile , putine si foarte dureroase. Timpul trecea insa, si probabil in defavoarea mea, pentru ca vara trecea. Amintirile deveneau totul. IAr fiecare zi de azi devenea un ieri mult prea repede. Nu mai puteam trai aici. Nu voiam sa mai fac asta. Uram aceleasi ecouri, si sunetul de sticle sparte, aceeasi placa obsesiva si scenarii de prost gust in filmul care nu seamana deloc a familie. Lasam totul aici. Si nu pot spune ca fara regret. Pentru ca degetul meu nu e sufocat de acelasi inel albastru. Si in vest nu voi avea cearceafuri colorate pe care sa le strang in pumni ca amintire. Nici om caruia sa-i pot spune o vorba. Pentru ca nimeni nu mai e demn de incredere. Pentru ca voiam totul, trebuia sa dau totul. Si am facut-o...iar acum ramane aici... Fara sa ma mai ascund in compartimente ciudate.

Insa am inteles ca nu se hranea cu acea carne frageda sa isi mentina viata. Nu cauta sa acapareze prad doar pentru a nu flamanzi... Ci doar de teama faptului ca nu voia ca totul sa fie doar istorie... Si nu mai puteam sa il privesc in ochi, desi as fi vrut sa pastrez fiecare moment al ploii, care insa spala fiecare urma de cenusa ramasa... Era simplu. Nu sunt amintiri. Nu pot schimba trecutul. Eu urma sa plec,trecand de granita ce ma facea sa pasesc in doua lumi de-odata... iar el avea o singura sansa de scapare incat sa nu flamanzeasca nestiind nimic despre mine... Sa uite!

luni, 6 septembrie 2010

Un balci pentru nimic


Azi s-a terminat nebunia din Petrosani. S-au dus si zilele orasului, si tot alaiul de rromi si necunoscuti ai locurilor de pe aici. A fost ...spectaculos... daca asa se defineste adunatura de butoie de bere golite de pseudo smecheri, si sutele de mici ce sfaraiau pe gratarul incins, desi erau prajiti din prima zi a spectacolului. Insa toata lumea trebuie sa faca bani nu? A fost mai degraba un balci de mana a doua, si niste mataitoare despuiate pe o scena amplasata rapid, care evident mimau totul (ca doar au experienta sa mimeze multe alte lucruri) si aveau speranta ca cd-ul lor sa nu cumva sa fie zgariat. Jalnic pot spune, mai ales ca se numesc 'artisti'. Oricine miauna in microfon si are atata iubire de sine incat sa aibe incredere ca nu se face de ras in fata unor oameni , e deja un star. Cel putin o mare vedeta ce vine si iti da singura autografe, nu trebuie sa le ceri. Ca doar in sinea lor stiu ca sunt de apreciat. De cine? Asta incerc inca sa aflu... Defapt nu trebuie sa stau prea mult daca stau sa imi amintesc faptul ca foarte multi au iesit pentru imbulzeala, unii aveau treaba ( vorba unui prieten ' grija la buzunare, imi fac meseria' :) )iar altii au venit pur si simplu sa isi etaleze talentul innascut...

Am ramas insa cu unele faze in memorie... De exemplu, talentatii de pe scena au facut vechea schema in care se presupunea ca 'frumoasele' trebuie sa urle cat de tare puteau. Eram in mijloc cu ai mei prieteni, si vedeam cam tot. Un tipat foarte puternic de figuranta ce si-a rupt o unghie se auzea undeva in lateral si se tot apropia de urechea mea. NE-am intors cativa, si am vazut minunatia ce urla. Era satena, par lung... ochi rotunzi, caprui... ca de broasca... Si un zambet alb, minunat cu cateva cariute ce se rezolva la dentist... Sa omit partea in care era plina de fond de ten cu cateva nuante mai inchise si un decolteu ce sufocau sanii si asa rataciti in sutienul cu 3 numere mai mic? Oricum, cred ca majoritatea isi dau seama cine se afirma defapt. Si cati oameni ar fi fost daca ar fi fost un concert sustinut de Guta, sau de ... Elton John de exemplu.

Una din lucrurile ce m-au marcat negativ insa... A fost dezamagitor sa vad cum zeci de baietei de cartier cu maxim 7 clase , cat se poate de burtosi , mai iubiti de soare si cu cat de putin par in cap era posibil, se ingramadeau sa dea cu pumnu-n fata spectatorilor ce ramaneau uluiti de forta de care dadea dovada 'sefu'... Ca in salbaticie. Mascului predominant trebuie sa aibe forta, supusi si ..evident mandria faptului ca el e mai tare ca altul... La cativa pasi... Niste maghiari, stateau si priveau pierduti cum lumea trecea pe langa ei... si nimeni nu cumpara , nici macar nu se uita la marfa expusa... Erau doar simple obiecte de artizanat si design, prelucrate manual, unde e nevoie de imaginatie, talent si placere pentru detalii. Era o creatie in baza unei adevarate arte, doar din lucruri ce pentru altii sunt banale. Si clientii? Undeva mai incolo, sa isi masoare forta pumnului, sau pur si simplu...prea saraci sa cumpere arta...

sâmbătă, 4 septembrie 2010

17 ( un prost cat sapte )


Pentru prima data cand uram numarul 17... Si niciodata nu as fi crezut ca va fi posibil. Era numarul ce il iubeam , la fel cu ma iubesc pe mine, si inca cateva lucruri putine din viata mea. Fusese mereu un ideal al vietii mele inca din copilarie. Avusesem 17 desene in prima mea galerie expusa. Mereu voiam totul, intre par si impar... 8..si 9.. Suma lor... Acelasi 17.... Amintiri ce nu vor fi lasate vreodata in urma , au fost la aceeasi data... Aveam 17 ani... cand am avut curajul sa ma accept asa cum sunt. Sa ma iubesc pe mine insami. A urmat un aprilie , 17... Cand incepusem sa invat ce inseamna sa iubesc...incet incet... Continuarea a venit cu acelasi numar, in iunie...cand avusesem curajul sa imi daruiesc iubirea si celui pe care il iubeam. Acelasi numar, septembrie, alt an... imi schimbasem visul si viziunea asupra unor lucruri... Insa de data asta uram continutul acestui numar, frumos inscriprionat pe un metal prea galben pentru placerea mea. Cuvinte fara sens, pline de ura?, sau nici macar nu stiu ce sentiment a fost, l-au indepartat de mine pe omul pe care momentan il iubesc.




Da, a-ti obtinut ce a-ti vrut. Va felicit lighioanelor. V-ati atins scopul. Dar inca sper ca timpul le va rezolva pe toate. Si stiu, niciodata lucrurile nu vor mai fi la fel, pentru ca oameni rai exista pretutindeni, si niciodata nu vor suporta sa stie ca 'vecinul' e mai fericit. Si vor baga bete-n roate. Dar roata aia oricum se va intoarce, iar atunci cand veti fi fericiti, galbejitilor, altul mai cu mot in frunte se va trezi sa futa va meciul. Si e asa frumos , mai ales cand totul e o mare baliverna. Crede-ma, stiu ce inseamna sa improvizezi. Visul meu e sa lucrez in domeniul unde fiecare barfa cu priza la public in plus imi va miscora capacitatea buzunarului sau va adauga o cifra la contul bancar. Dar minciunile se platesc, si nu cu bani din pacate... Si asta e grav... Foarte grav. Pentru ca recuperarea nu o poti cumpara, si nici macar redobandi nimicule!

Am atata imaginatie si inteligenta incat sa ranesc un om daca vreau, sau sa il joc pe degete, insa nu si atunci cand inseamna ceva pentru mine. Dar da, poate iar iubesc pe cine nu trebuia sa o fac. Las' ca-mi trece. Candva... cumva...

Si indiferent ce s-ar intampla. Nu am decat regretul ca inca o data un leu si-a crezut asa numitii aliati... Eu voi supravietui, la fel ca pana acum, doar mai indiferenta, mai detasata, si mai rece cu jegurile de oameni ce incurca vietiile altora.

Pentru un singur cer insa... galbenul din sufletul meu are un regret pentru naivitate... Si da... te iubesc... 03...

RehciepS

Credeam ca va fi altfel... Speram ca odata cu timpul totul sa fie lasat in urma ca un sentiment indiferent si tot ceea ce a reprezentat sa fie o parte a trecutului de care vreau sa imi amintesc cu drag. Ma inselasem amarnic. Mi-am dat seama de asta din momentul in care stiam ca sunt mai putin de 100 de metrii si ezitam sa continui sa fac pasii ce ma apropiau de ceva ce lasasem in urma candva. Nu aveam insa sa ma las invinsa. Aveam omul ce ma sustinuse mereu in orice prostie la doar doi pasi distanta. Asa ca am continuat sa omor partea sensibila din mine. Si m-am trezit cuprinsa in bratele ce le cunosteam atat de bine din stransorile de mai demult. Nu as fi vrut sa ii dau drumul, cel putin nu pentru moment. Stiam ca apartinea intr-un fel sau altul, cel putin moral altcuiva... Dar nu mai conta cand simteam ca lumea e a mea in momentul ala.

Revenisem rapid la integritatea si duritatea normala. Ma indepartasem de tot. Dar nu ma detasasem complet. Priveam pe ascuns orice miscare sau interes. Imi lipsise asta. Nimeni nu ma privea cu o asemenea dorinta. Nimeni nu vazuse in mine in primul rand un om, inaintea unui oarecare fizic. Nu auzisem vreodata vreo acuzatie din buzele ce nu le atinsesem de-o vreme. Erau ale mele insa, in fiecare amintire, in fiecare moment din acel trecut. Insa noi totusi traiam in prezent.

Priveam in interiorul ochiilor lui , si ma intrebam ce anume simte, ce gandeste. Nu mai putea intui asta. Nu ii mai auzisem vocea si nici reactiile nu mi le mai aminteam. De parca totul fusese candva , de prea mult timp incat sa imi mai amintesc. Nu voiam insa sa mai inviu nici o durere ce ii provocase candva un sentiment ce nu-l cunoscuse pana atunci. Si ca de obicei, totul s-a terminat cu o portiera trantita... incet de data aceasta... Doar cu o revenire de fiecare data pe meleagurile orasului minier...

Iar drumurile vor continua sa fie la fel, cu alte simtiri , alte prezenturi... Insa odata , vor fi dungi negre la o linie de start... si un stegulet de pace...alb-albastrui...

vineri, 3 septembrie 2010

Pentru unii conteaza...

Nu voiam sa scriu azi. Defapt nu aveam nici o inspiratie... Insa fara sa vreau am rascolit ceva pe internet sa pierd vremea inainte sa fie lumina afara (ma tem de intuneric de la o vreme:) ). Am gasit din link in link, ceva ce m-a facut sa raman fara cuvinte... pur si simplu... Stiu ca multi in lumea asta nu au suflet, si trec cu vederea toate detaliile ce fac viata mai frumoasa, insa sunt acolo oameni ce ar da totul pentru inca o perioada de viata. Oameni ce apreciaza fiecare moment, si mai ales oamenii din jurul lor. Iar acesti oameni ar da orice sa traiasca , pe cand altii si-o irosesc fara rost...

Va las doar sa vedeti despre ce e vorba...