luni, 26 iulie 2010

O privire in alb si negru....


Fusese o zi cel putin ciudata. Insa trecuse fara sa bag prea mult de seama asta. Ma simteam goala pe interior , la fel ca atunci cand seci un suflet de orice sentiment sau speranta. Voiam ca totul sa se termine sau macar sa vina o alta zi... Fara speranta ca maine va fi altfel, stiam prea bine ca nu va fi asa! Aveam nevoie de un zambet si de o ramasita din amintirile mele care ma faceau sa traiesc candva. Mi-am dat seama incet ca toate lucrurile din viata mea se leaga intr-un fel malefic. Parca impotriva mea. Un zambet insemna o anumita persoana, o bancheta a unei masini galbene insemna o cu totul alta fiinta... Masina insasi devenise un prezent.Iar asta incepea sa ma sperie. Ma pune pe ganduri si faptul ca imi spusese candva cineva ca totul are un sens, totul se intampla pentru anumite scopuri. Sunt prea multe coincidente in tot ceea ce se intampla. IAr eu radeam mereu la vorbele astea. Nu le puteam crede sub nici o forma.




Faceam azi pasii pe care ii urmam cu o degajare pe care nu o mai simtisem vreodata. Nu voiam o destinatie , nu voiam o intalnire la fel ca cele pe care le avusesem. Nu vreau aceeasi viata cu diferite situatii. Vreau doar un zambet ce ma facea sa fac acelasi lucru inainte sa imi dau seama si sa reactionez corespunzator, rece asa cum invatasem sa o fac. Insa ma minteam pe mine insami in legatura cu tot. Ma ascundeam in spatele unei inocente tarzie fara rost. As fi oprit ultimul pas inainte de a revedea o secventa a vietii mele.



Azi vorbesc despre tine. DA! Despre tine. Desi nu vreau sa-mi recunosc asta. Si nu mai vorbisem despre tine niciodata. Ma ascundeam de fiecare data cand simteam ca privirea mea iti cauta interesul. Aleg sa vorbesc despre tine , pentru ca azi , mai mult decat ultima data , ti-am simtit privirea atat de neinteles pentru mine. Realizez ca nu vei afla niciodata gandurile mele despre propria ta persoana. Probabil din dezinteres sau pur si simplu pentru ca nu voi avea niciodata curajul sa iti spun iar tu nu vei crede niciodata ca e vorba despre tine. Mi-e dor sincer de momentele in care voiam sa citesc necunoscutul pe buzele tale , de clipele in care in spatele geamului cenusiu iti vedeam zambetul cand ma apropiam cu fiecare pas spre tine. Nu o pot numi iubire, insa stiu cu siguranta ca ceva tanjeste acolo pentru acele trairi. Si ma enerveaza asta. Tu esti intr-un fel sau altul, slabiciunea mea. Iar slabiciunea doare. Si chiar dusa la extrema.





Mereu vedeam in tine ceva atat de rau incat nu ma puteam apropia. Insa cu fiecare pas pe care il faceam in sensul opus tie lasa cate o urma in mintea mea plina de regrete pentru ultima clipa cand te-am atins si simteai atingerea cu sentiment. Mi-ar fi mai usor sa ma mint ca nu reprezint nimic in fata ochilor tai ce cauta mereu urmatoarea victima iar singura ta iubire sunt caii putere pe care ii ai sub controlul mainilor si picioarelor. Nu inteleg insa privirea ta pierduta uneori ce-si cauta o intalnire ciudata cu schimbatorii mei ochi. As fi pierdut inca o secunda macar sa-ti intalnesc fata indeaproape. O singura secunda de intarziam... Un moment de il mai pierdeam pe drum...





Uneori as vrea sa spun ca totul e fals. Si imi va trece. Pentru ca da...mi-e teama de reactia ta.Mi-e teama de faptul ca voi fi doar un pion pentru intreaga tabla a vietii tale. Insa in mine urla un sentiment asurzitor. Se chinuie sa distruga ambalajul. Si sa omoare orice ii sta in cale. Si am sa las asta sa se intample. Vreau sa distruga tot , inainte ca suprafata sa aduca un deznodamant ce nu vreau sa-l aud niciodata. Stiu ca e respingere. Stiu ca e razbunare si merit asta. Merit tot ce mi se intampla. La fel ai simtit si tu. Desi imi amintesc si acum primele tale cuvinte timide pe scara rece de la blocul gri... Mi-era teama de tine, de viitor si de noi. Nici nu stiam daca va exista un...noi... Mi-e dor insa de tine...si stiu asta.Recunosc! Chiar daca va avea multe repercursiuni. Sau poate vor fi pur si simplu ignorate. Nu vei afla!



Azi insa am descoperit un lucru. Pot sa joc orice rol. Pot sa rad, sa iti evit prezenta , sa par indiferenta si de necontenit. Pot crea zambete pe fetele oamenilor din jurul meu si pot aduce tristete. Pot sa duc orice sentiment la extrem. Cand vine vorba de mine insa totul e mult mai complicat. Insa pot sa dau tot ce pot, si sa iti zambesc in fata cu ochii plini de lumina , dar nu mai vreau sa joc un monolog stupid. Vreau sa stiu doar ce e in mintea ta. Sa stiu ce replici ale noului rol sa invat. Si sa le retin bine , pentru ca nu exista nicidecum o cale de intoarcere.

Te rog doar ca intr-o zi, nu te preface ca nu ma vezi... Nu ma voi preface ca rad. Pentru ca azi simt ca doare, chiar daca lacrimile nu se sfarsesc pe un albastru pufos. Am sa ascund insa totul, pana in ziua cand voi avea un semn ce-mi va da putere sa iti spun. Daca timpul trece insa, va ramane doar un gand undeva acolo, ce nu-l vei auzi niciodata. Si-am sa ingrop orice urma de-a ta. Nu am sa-ti mai las privirea sa-mi rascoleasca in suflet. Nu e un loc de joaca pentru un copil ca tine! Am sa ascund tot! Azi nu ma intereseaza nimic. Va fi o alta P.refacatorie A. vietii mele

Azi sunt pur si simplu eu..ceea ce tu nu cunosti, si nu vrei sa vezi!....

4 comentarii:

  1. Nu stiu concret despre cine e vorba dar pot spune clar si cu convingere ca in tine e un sentiment puternic pentru persoana despre care scri!

    RăspundețiȘtergere
  2. am si eu asa momente...si la moment sunt destul de dese....amintiri...amintiri

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce sa faci? cate'o data e preea greu sa iti recunosti sentimentele fata de unele persoane si pierzi...iar cel care pierde face mult mai multe persoane sa sufere fara nici o vina..deci recunoasteti sentimentele ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim?...nu stiu daca vei raspunde... Dar daca sa iti recunosti sentimentele inseamna sa te lasi vulnerabil in fata celui caruia le recunosti si nu esti sigur ca simte acelasi lucru la randul lui pentru tine?

    RăspundețiȘtergere