vineri, 16 iulie 2010

Nu!

Tot incercam sa nu imi las mintea sa se amestece in ceea ce simt. Pentru prima data dupa mult timp , aveam libertatea de a trai, si de a expira un alt aer fara prea multe explicatii. Aveam parte de incredere si sentimente in acelasi timp. Raneam in schimb oameni pentru care acum ceva vreme in urma as fi facut orice. Mi-e teama sa-mi las slabiciunile la vedere. Mi-e teama sa nu ma folosesc de cele pe care le vad in el. Insa orice ar fi furia, lacrimile si tristetea sunt doar pentru cei care s-au resemnat...

4 comentarii:

  1. ce e cu nehotararea asta ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e nehotarare. E doar... nu stiu ...teama cred

    RăspundețiȘtergere
  3. Teama? Nu stiam ca in tine exista teama. Nu vedeam in tine nici nehotarare. Ceva s-a intamplat cu tine. Nu erai asa! Clar!

    RăspundețiȘtergere
  4. E trist ca ai devenit asa! Te vreau pe tine , asa cum erai, cand erai toata un zambet si nu ma lasai niciodata sa fiu trist!

    RăspundețiȘtergere