miercuri, 14 iulie 2010

Descrescator...

As vrea sa elucidez existenta unor sentimente carora nu le pot intelege explicatia. Am observat de-a lungul timpului ca toti oamenii sunt defapt ca actorii unei piese de teatru jucata cu actori incepatori. Prea simpla pentru a realiza ce e defapt piesa numita viata si prea complexa pentru a fauri o admiratie pura asupra unui alt om. Nu stiu concret daca defapt exista o definitie anume a cuvantului sentiment , sau care e defapt sentimentul pe care il simti atunci cand esti cuprins de un sentiment insa cred ca fiecare si-l face in functie de propriile reguli, de propriile simtiri si de momentele in care traieste. As vrea insa sa imi incalc propriile reguli si sa imi las sentimentele sa evolueze in voie in functie de comportamentele oamenilor din jurul meu. Realizez insa ca toti au anumite scopuri pentru care isi fac prezenta in viata mea. Fiecare in parte ma priveste pe mine ca pe un amic sau ca pe o prada destul de complexa spre fericirea mea , sa zicem... As vrea sa invat sa prind un rol pe care nimeni nu l-a jucat vreodata. De care lumii ii era teama. Un rol complex, pe diferite teme si fara ca cineva sa ma critice. Mi-e teama insa ca invelisul meu protector incepe sa se fisureze. Sa lase trecutul in urma si sa spere la un altfel de viitor. Insa totul are un final , mai rau e insa cand totul e un deadline. E ca si cum as incerca sa ma mint ca totul trece, totul se rezolva in timp si de la sine insa e prea dureros incat sa mai fac aceleasi greseli. Nu pot insa renunta doar pentru ca timpul meu limita se scurge cu fiecare secunda ce trece. Si trece poate pentru totdeauna. E insa prea complicat totul incat sa fie analizat la o ora atat de tarzie, iar pentru o continuare va trebui sa existe aceleasi cuvinte ce ma pun pe ganduri. Uneori dureroase insa de cele mai multe ori cele care ma duc cu gandul la locuri ce nu le-am cuprins de mult in mintea mea captusita de orgolii si dezamagiri.

Un comentariu: