miercuri, 6 ianuarie 2010

Nu ma ierta!


...Aproape ca m-apuca rasul...de cat de melodramatica am devenit... si ce am ajuns sa fac... si cati oameni am ajuns sa ranesc... si imi vine inca sa ma ridic din patul in care am adormit de atatea ori razand cu acelasi 'el' care m-a facut sa uit de tot ce insemnau decibeli ridicati si aburi de alcool... ma simt atat de aiurea...de ciudat si vinovata...pentru ce am devenit... As vrea sa las trecutul in urma si sa realizez ca tu esti cel care ma apreciezi asa cum sunt... sa simt ca nu vrei sa ma vezi niciodata plangand... ca m-ai tine in brate de fiecare data cand am probleme si sa aud aceleasi vorbe cand imi spuneai ca totul va fi bine... si as mai zice multe...dar sunt in pierdere de timp catre a face greseala vietii mele...si nu merit iertare... sa stii ca vei fi mereu ceva special pentru mine si imi vei lipsi in fiecare seara cand nu voi mai avea curajul sa te aud....dar... meriti ceva mai bun...

...ianuarie...



...Sti ca as fi vrut azi sa fie putin altfel?...defapt trebuia...sa fie...altfel... Dar oricum... fulgii de zapada de azi au conturat zambetul pe fata ta si mi-a fost de ajuns... insa nu aveam cheful necesar sa mai ascult aceleasi discutii filozofice...preferam sa ma creada ei toti un om ratat...un nimeni... si stii?...inca ma gandesc...ce se ascunde in mintea ta...in mintea lor...in mintea lui...si-a ratatului sclipitor care nu isi poate recunoaste viata reala desi o traieste de mai bine de 20 de ani... si stiu ca poate chiar de maine nu voi mai fi la fel pentru nimeni...dar stii si tu la fel de bine ca doar eu voi avea o strada asflaltata...marcata de mine...si doar a mea..catre mintea si inima ta...

Tu!...nu vezi...


Mi-am dat seama că nu mă pot increde nici in omul ce dimineaţa apare lângă mine…acelaşi in fiecare zi…şi am văzut că nimic nu se rezolvă de la sine…nici vreo figurantă ce-şi ţine de geanta de firma cu doua degete, descentrată pe tocuri nu apare in faţa casei in care stau temporar…până mâine…sau poimâine …dacă mai pot salva ceva hârtii… M-am săturat să plec lăsându-mi sentimentele in urmă , să vină pe jos in ploaie desculţe când eu am plecat inainte de grabă aproape cu viteza luminii pe care voiam cu orice preţ s-o apuc…să vad ce-i dincolo de ea… Un iaurt intr-o cutie albastră e tot ce mi-a rămas comestibil până intr-o zi..cine ştie care ori cât de apropiata e…şi mă ingrozeşte gândul să devin devoratoare de speranţe…vise sau mai bine temeri…pe astea le are oricine…nu aş mai tânji de foame…cu toţii ne temem de ceva!...de arahnoide, şerpi sau certuri inutile…Şi eu mă tem de vest…de noile şosele pe care nu voi avea cum să le pavez…De singurătatea pe care o voi aborda in curând mă tem cel mai tare! Nu vreau să fac un club al necunoscuţiilor care mă iubesc temporar…vreau totul sau nimic ,imi ziceam…Totul nu poate fi al nimănui…şi aş putea să cedez, şi să las totul in urma adâncă a unei indiferenţe absurde…mi-am amintit in penultima clipă de faptul că cineva mi-a zis că sunt răzbunătoare…şi m-aş putea hrăni cu răzbunări sau să le comercializez in sute de grame in pieţe celebre…aş putea inchiria ură…vinde regrete, aş putea crea vise degeaba şi sa le năruiesc inainte să prinda o vârstă adolescentină…aş pune la ofertă şi apă de ploaie şi-ar crede oameni cu sutele că e cine ştie ce apă miraculoasă ce vindecă temerile sufletului de la sine…Ce-mi pasă mie cine-i naiv?...Aş face o avere! Aş putea cumpăra doar zile…şi zambetele să le inchiriez pentru mine…şi să-mprumut vreo două sau trei oamenilor care incă există pentru mine…poate…şi dacă ar fi totul bine i-aş invăţa să se hrănească din orice…căci din temeri mă hrănesc doar eu şi nu voi muri vreodată flămândă. Temeri are orice om ce gândeşte măcar puţin…sau dacă nu face excepţie fiind o puştoaică ieftină ce stă cu taţi sau bunici improvizaţi pe post de iubit de mâna stângă , s-ajungă cu dreapta la portofelul evident din piele scumpă… N-aş vrea să mor aşa cum sunt , dar nu aş putea fi vreo tânără de vreo două decenii care se trezeşte pe zi ce trece cu câte un schelete bogat sau vreun interlop celebru. Şi ştii ce ? Mă hrănesc din tine creatură materialistă… şi din ele…din şanţurile minţii vreunui boşorog bogat din bani facuţi in mod ruşinos prin ţari străine la care nu le ştie nici măcar numele capitalei…pentru că in orice gand e o temere mai mare… şi nu trebuie să imi dai dreptate… ştiu in sinea mea asta…Dar ştiu ca voi trăi mai bine ca tine! Cu demnitate singură-ntre temerile mele de nimic!...


- J.D. -
11.noiembrie.2009

Viitor Galben...



A trecut o altă zi...şi clipa plecării se apropia atât de repedere încât nici nu putea măcar pentru o clipă să oprească timpul...
Ştia insă că nimic din ce ar putea face nu ar schimba drumul pe care el trebuia să-l urmeze...
Nu putea plânge...şi nu avea multe lacrimi...dar ştia că o singură lacrimă dura câteva momente până cădea pe pământ lângă picioarele lui...mai pierdea clipe ce le-ar putea petrece cu bune si rele alături de el... Îsi dădea seama că va plati enorm pentru fiecare îmbraţişare şi ştia că va veni clipa în care fiecare privire în plus făcută acum va durea îngrozitor mâine...
Se trezi alături de el in crunta zi a plecării...cu cateva clipe inainte ca el să deschida ochii...îl privea bucuroasă de faptul că era incă lângă ea dar plină de regret amintindu-şi că în interiorul ambalajului băiatului pe care-l iubeşte ,se ascunde acum un suflet de bărbat schimbat...puţin maturizat... Ştia că în momentul în care îsi deschide ochii o va face poate pentru ultima data...L-a atins pe obraz... S-a aplecat asupra trupului său sărutându-i buzele pe care le dorise de atâta vreme cu orice preţ.
Şi-a ridicat privirea ..cuprinzand-o în întuneric privirea ochilor negrii...confuzi...
Îşi dorea să rămână dar îl impiedica să-şi urmeze visul... Trebuia ca ea să accepte asta... Tăcea...şi scria pe o foaie de hârtie puţin ingălbenită fragmente neînsemnate...şi mâna lui a cuprins-o...însă era o atingere atât de indiferenta acum... S-a intors spre el şi l-a sarutat profund... Ştiau amandoi că momentul acesta putea însemna ultima atingere a celor ce au fost cândva doi copii inconstienţi,îndrăgostiţi nebuneşte,care au crescut alături dar totuşi departe unul de celălalt.

Erau schimbaţi... Maturi...şi aproape fără sentimente... Plăcerea fizică însă i-a mai apropiat încă o dată...
Se ţineau îmbraţişatţi...dar cu gândul în cine ştie ce parte...ce amintiri...
Pentru câteva secunde privirile se căutau găsindu-şi un minut comun...fără sunet... Ea privea spre ardoarea ochiilor negrii care nu mai vedeau decât o altă 'ea' plină de ură,răzbunatoare si o obişnuinţă plictisitoare...
Avea două gene căzute pe obrazul drept...s-a gândit să-i spuna..să-i prindă genele-ntre degete şi să-i spună că are dreptul la două dorinţe...dar nu...nu avea rost... Ştia că nici una din ele nu o mai cuprindeau pe ea...nu avea să facă parte din visul lui de viitor... Acum era doar cineva-ntre ceilalţi... Nici o excepţie...nimic special nu se mai ascundeau in spatele ochiilor schimbători pentru el... poate doar bucle blonde...

Materialist - (inca un motiv sa urasti o Romanie..)


Poţi să gândeşti că e plăcut să obţii lucruri scumpe intr-o fracţiune de secundă…şi să fi mai proprietar pe lucruri de valoare cu cât faci câte un pas mai departe de locul in sine unde ai găsit obiectul…
Insă pierzi o valoare mult mai mare decât cea pe care o ai temporar…tu necunoscutule…
Şi nu cea materială…căci pe lângă materia cenuşie pe care nu ai avut-o niciodată…poate doar in proporţii esenţiale de supravieţuire…pierzi moralitate….şi uiţi că valoarea e până mâine când totul de ieri e vechi iar ce azi e in trend până mâine….şi strălucirea de azi e până la aşezarea primului strat de praf…aşa cum imi amintea un vechi prieten…şi nu uita că şi praful e făcut din particule ce zgârie…şi face dare adânci…şi goluri ce nu le poti umple…
Eşti implinit …fericit..şi râzi acum…cu materiale cumpărate practic de altcineva…nu-i aşa?...Dar stai şi gândeşte-te o clipă…când mâine s-a terminat resursa..şi rămâi fără nimic în buzunare sau stai inca în case închiriate pe încredere…şi când vezi că tot ce ai lângă tine e o femeie de împrumut de pe şoselele des trecute de camioane şi tiruri…şi încă două fiinţe…şi-atât…căci umane nu le pot numi…ce-şi au pâduriile proprii şi minte doar la tematica sexuala si bani...Insa vei pierde razboiul cu mine...si promit că nu voi lăsa timpul să se-ncheie pentru mine până nu-ţi voi demonstra asta!
Ştiu că n-are rost să o lungesc pentru că oricum vei fi prea ocupat cu tâlhăriile tale în loc să încerci să întreci un tren în materie de clase…
Ah….şi când tu vei înfometat…zgribulit de frig…cu două curve-nregulă şi una-n devenire lângă tine…voi sta in faţa ta…mâncând altă mâncare…îmbrăcată in alte haine…altă-ncălţăminte…cu bani cinstiţi în buzunar..cu mintea împacată că soarta şi-a făcut treaba…şi-ţi promit ţie nimicule, că voi înrăma poza făcută să imortalizez momentul decaderii tale ce se apropie cu fiecare secundă care trece şi mă apropii de tine!...

Revelion londonez...


Si parea a fi o altfel de zi…Iar speranta aceluiasi sunet de dimineata sfasia acum carnea frageda a mainii care ajuta de fiecare data din pacate…si ultima fraza pe care spera sa o auda era doar “regret ca am stat 2 ani jumate’ cu o curva”… Mirosea a carne arsa …si nu stia de ce… Secundele care ramasesera din anul ce o facea copila se scurgeau cu o viteza de neatins… Nu voia sa parcurga calea stramta catre casele de colonie gri si singuratice…voia doar sa simta ca cineva e acolo doar pentru ea…sa insiste…sa-i demonstreze…sa ii arate ca e totul…pana la “jurnalul…”… dureros nu?...promitea insa ca totul va recurge la normal…jurnalul va arde…amintirile vor disparea…prostia din capul ei disparea…si mila pe care o avea pentru fiecare om pe ca-l credeam altfel n-avea sa o mai raneasca inca o data… Si doare ca ar fi facut orice pentru fata cu care candva avusese conflicte…ar fi avut grija de ea pentru ca stia ce inseamna sa tanjesti simplu doar la mancarea calda …si la o imbratisare sincera…poate mai mult ca oricine…credeam din nou ca omul e adevarul in interior…ca alcoolul rupe masca groasa a omului…si da…o rupsese…insa diferit de parerea ei…Vedea cu ochii ei de un albastru spalacit de durerea pe care incerca sa o astupe cu fiecare inghititura de aer…cum cel care ii spusese ca o iubeste..atingea buzele tradatoare a fetei pe care ar fi ajutat-o de acum inainte chiar cu pretul pierderii importantelor lucruri din viata ei… si totul era o negatie…si o prietenie continuata in spatele usii verzi de lemn…pe degeaba…cateva minute mai tarziu…recunostea un sunet…filmul consacrat isi rostea clinchetul ciudat…si-ar fi vrut sa moara la fel ca personajul principal…pe un pat…cu un om ce o iubeste…sau un om ce il iubea…ambii la cativa centimetrii distanta…. Intuitia insa a ranit-o…inca o data…si s-a ridicat…iar silueta celor doi se-negrisera in fata imaginilor sacadate ale filmului de lung metraj… Si unica sansa sa scape de tot era sa plece…de tot…departe de toti…departe de filme…de iubiri si oameni ce nu merita nimic… si nu regreta dezlantuirea fiarei ce se ascundea in ea de ani de zile…voia mai mult sange sa iasa din omul ce-l ura…sa nu-l salveze nimeni…sa-l omoare si sa-l spele doar ploaia…de tot…din mintea ei…din viata…si din amintirile pe care i le poseda… Pe strada ingusta acum se lumina…insa artificii nu erau…el nu era…ea nu voia sa fie…avea pe maini doar sangele celul pe care ar fi vrut sa-l omoare… iar noul an avea sa fie altul odata cu sangele cald de pe mana ce se scurgea in canal…odata cu apa…un 20…si-un 10 impreuna intr-un inceput cu totul altfel… se uita in oglinda cu ultimele puteri…la ochii ce-i ieseau din orbite de ura…verzi…si seci…obositi de jeg…de minciuna…si de ura… insa singulul lucru ce si-l amitea…erau cuvintele rostite putin adaptate de la amintirea strangerii de gat… "Fiara…s-a intors!!"….